O carte pe zi: „Auschwitz, ultima staţie” de Eddy de Wind

Semnalăm astăzi una dintre primele, dacă prima mărturie publicată despre ororile petrecute în lagărul de la Auschwitz şi rămasă, după decenii, una dintre cele mai pregnante screiri despre Holocaust. Se datorează unui tânăr medic olandez, Eddy de Wind, dar e scrisă la persoana a treia.

Cine a fost autorul? Editura ne informează pe larg. Eddy de Wind s-a născut în februarie 1916 la Haga. Şi-a pierdut tatăl pe când avea numai trei ani, dar a crescut înconjurat de marea afecţiune a mamei. A urmat medicina la Leiden. După ce ocupaţia germană a impus excluderea studenţilor evrei, a reuşit, cu ajutorul profesorilor săi, să-şi termine studiile mai devreme şi să-şi ia diploma de absolvire. Şi-a făcut rezidenţiatul în psihanaliză în secret, la Amsterdam, şi după o încercare ratată de a fugi în Elveţia a mers voluntar în lagărul de tranzit de la Westerbork, unde spera să-şi regăsească mama. Acolo a aflat însă că aceasta fusese deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork a întâlnit o tânără infirmieră, Friedel, de care s-a îndrăgostit şi cu care s-a căsătorit, iar mai apoi au fost deportaţi împreună la Auschwitz. Deşi pe toată perioada cumplită a detenţiei au reuşit să păstreze legătura, în haosul ultimelor zile ale lagărului s-au pierdut unul de celălalt. Înainte de eliberarea lagărului, la care a fost martor, Eddy de Wind a început să noteze într-un caiet gânduri şi impresii care vor constitui punctul de pornire al cărţii de faţă. După eliberare, a rămas încă trei luni la Auschwitz, la cererea comandanţilor sovietici, lucrând ca medic. Acesta este răstimpul în care şi-a scris întreaga mărturie care avea să devină cartea-document Auschwitz, ultima staţie. Povestea mea din lagăr, 1943–1945, apărută în 1946 şi în care atribuie toate întâmplările unui personaj pe care l-a numit Hans van Dam. La întoarcerea în Olanda, în 1946, specializat în psihiatrie şi psihanaliză şi a scris despre sindromul KZ, sindromul vinii supravieţuitorului. A murit în 1987, la vârsta de 71 de ani.

Despre carte, editorii scriu: „În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toţi evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că îşi va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgosteşte de Friedel, iar în scurt timp sunt şi ei trimişi la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde îşi alege victimele Josef Mengele. Eddy şi Friedel supravieţuiesc, dar nu reuşesc să rămână împreună. În încercarea de a-şi şterge urmele, naziştii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel porneşte într-unul dintre <<marşurile morţii>>. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, şi atunci îşi scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea şi povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferinţă, încât nu găseşte putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.”

După publicarea cărţii, în 1946, editura a dat faliment, volumul n-a mai fost de găsit şi s-au aflat prea puţine despre ei. Abia după 1980 a revenit în atenţie.

Eddy de Wiond - Auschwitz, ultima staţie. Povestea mea din lagăr 1943-1945. Traducere şi note de Alexa Stoicescu. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 261 pag.