O carte pe zi: „Dosar permanent”, de Edward Snowden

Edward Joseph Snowden. A lucrat şapte ani în comunitatea americană de informaţii. După care, cum el însuşi mărturiseşte, a făcut ceva periculos pentru o persoană aflată în poziţia lui: „Am strâns documente interne care dovedeau încălcarea legilor de către guvernul american şi le-am transmis jurnaliştilor, care le-au verificat şi le-au publicat, scandalizând întrega lume”.

În 2013, la 29 de ani, Edward Snowden – scriu editorii români – a rupt legătura cu sistemul american de informaţii şi a dezvăluit că Guvernul SUA încerca, în secret, să colecteze datele din orice apel telefonic, mesaj sau e-mail. Miza era un sistem de supraveghere în masă fără precedent, care să poată accesa viaţa privată a oricărui om de pe planetă. Şase ani mai târziu, Snowden îşi spune povestea pentru prima dată şi scrie despre cum a contribuit la construirea acelui sistem şi ce l-a motivat să dezvăluie totul. De la copilăria idilică şi până la misiunile clandestine pentru CIA sau NSA, Dosar permanent este extraordinara poveste a unui tânăr care a crescut odată cu mediul online, a devenit spion, apoi whistleblower şi, în final, a ajuns conştiinţa internetului”.

Cartea de faţă relatează cum a ajuns Edward Snowden la decizia luată în 2013.

Grindeanu, despre descinderile din portul Constanța: Acest Eldorado s-a terminat. Vinovații vor zbura

12:12

Zeci de zone de plajă, scoase la licitație pentru următorii zece ani

12:10

„Când m-am angajat iniţial la NSA, în 2009, ştiam doar puţin mai mult decât restul lumii despre practicile sale. Din rapoartele jurnaliştilor, eram la curent cu numeroasele iniţiative de supraveghere ale agenţiei autorizate de preşedintele George W. Bush în urma atacurilor din 11 Septembrie. In special, cunoşteam iniţiativa cea mai contestată public, componenta ilegală de înregistrare a Programului Preşedintelui de Supraveghere (PSP), care fusese dezvăluită pentru The New York Times în 2005, datorită curajului câtorva whistleblowers din NSA şi din Departamentul de Justiţie. Oficial vorbind, PSP era un <>, în esenţă o serie de instrucţiuni alcătuite de preşedintele american pe care guvernul trebuie să le considere egale cu legea publică chiar dacă sunt scrise în secret pe un şerveţel. PSP a autorizat NSA să adune toate comunicaţiile prin telefon şi pe internet din afara Statelor Unite, fără deosebire. Nu conta dacă persoana cu care se comunica se afla în Statele Unite. In plus, PSP a permis NSA-ului să facă acest lucru fără să obţină un mandat special de la Curtea de Supraveghere a Informaţiilor Externe, o instanţă federală secretă înfiinţată în 1978, care să se ocupe de cererile IC de mandate de supraveghere după ce agenţiile au fost descoperite spionând pe plan local mişcările pentru drepturile civile şi împotriva Războiului din Vietnam. In urma protestelor care au însoţit dezvăluirile din Times şi contestările aduse de Uniunea Americană a Libertăţilor Civile în privinţa constitutionalităţii PSP-ului în instantţle normale, cunoscute, Administraţia Bush a susţinut că ar fi lăsat programul să expire în 2007. Insă expirarea s-a dovedit a fi o farsă. Congresul a petrecut ultimii doi ani din administraţia Bush dând legi care au legalizat retroactiv PSP-ul. De asemenea, i-a imunizat juridic retroactiv pe cei care îl autorizaseră, precum şi pe furnizorii de telecomunicaţii şi de internet care participaseră la program. Aceasta lege – Legea pentru Protejarea Americii din 2007 şi Amendamentele FISA din 2008 – au folosit un limbaj intenţionat ambiguu, care să-i asigure pe cetăţenii americani că nu erau vizate explicit comunicaţiile lor, deşi extindea efectiv competenta PSP. Pe lângă faptul că aduna toate comunicaţiile care intrau în ţară, NSA avea şi aprobarea politicii sale de colectare fără mandat a tuturor comunicaţiilor prin telefon şi prin internet efectuate spre exteriorul graniţelor americane.

Cel puţin, asta a fost imaginea pe care mi-am format-o după ce am citit rezumatul guvernului cu privire la situaţie, transmis publicului într-o versiune desecretizată în iulie 2009, în aceeaşi vară pe care am petrecut-o cercetând abilităţile cibernetice chineze”.

După ce a făcut publice documentele secrete şi a fost acuzat de violarea legii americane, Edward Snowden a primit azil politic în Rusia, unde, în octombrie 2019 i s-a acordat rezidenţă permanentă. În 2017 s-a căsătorit cu Lindsay Mills.

Autobiografia de faţă a apărut în 2019.

Edward Snowden – „Dosar permanent”. Editura Nemira. Traducere din limba engleză de Dan Drumur, Ruxandra Toma, Maria Adam, Mihaela Ioncelescu. 560 pag.