Sigur cititorii acestei rubrici au auzit de Gheorghe Ursu, inginerul constructor şi disident român, mort în 1985 (de fapt asasinat), după ce a fost un critic vocal al regimului comunist şi i s-au confiscat şi distrus cele 61 de caiete cu însemnări zilnice între 1949 şi 1984. Gheorghe Ursu a avut şi veleităţi literare şi a şi publicat, înainte de a fi arestat, un volum de versuri.
Volumul de faţă este unul de note de călătorie – Europa văzută în 36 de zile. Fireşte, foarte subiectiv, „Europa mea”, adică doar acea parte pe care a văzut-o autorul. Adică o carte din care nu se poate ignora coloritul subiectiv şi sentimental.
„După ce secretarul organizaţiei de bază a refuzat să mi dea recomandarea pentru călătoria peste hotare, după ce comitetul oamenilor muncii mi a respins recomandarea, după ce, la 10 luni după cele de mai sus, am scris o nouă cerere, după ce Sectorul de Partid mi a respins cererea, după ce am reuşit să mă înscriu pe lista de audienţe la Prim-Secretarul Sectorului de Partid, după ce Serviciul Personal mi a comunicat că răspunsul Sectorului de Partid a fost se respinge cererea, după ce m am adresat, conform legii, forului superior, după ce, trecând două luni şi neprimind răspuns scris, m am prezentat personal la Primăria Capitalei, după ce mi s a spus că acest for confirmă decizia ‘antevorbitorului’, după ce am înaintat o cerere preşedintelui Republicii, căci aşa i omul care are microbul călătoriilor, merge până n pânzele albe…” – şi urmează aproape alte două pagini de „după ce”, Gheorghe Ursu a primit paşaportul în 1978 şi a putut să plece în Europa.
„Povestit cu dezarmanta sa candoare şi o singulară pasiune enciclopedică pentru arta şi viaţa cetăţii umane – scrie fiul său, Andrei Ursu, în Prefaţă -, acest mirabil periplu îi va marca, de fapt, destinul. În acea călătorie a reuşit să transmită Europei Libere o scrisoare despre o crimă neştiută a lui Nicolae Ceauşescu: sistarea lucrărilor de consolidare a blocurilor din capitală avariate de cutremurul din 1977, toate resursele, umane şi financiare, urmând să fie folosite pentru viitoarea Casă a Poporului. Scrisoarea a atras furia dictatorului şi a Securităţii şi laţul avea să se strângă în jurul tatei în decembrie 1984. A urmat deznodământul cunoscut. Ce rămâne? Deocamdată, un vid de justiţie. Şi lumea lui de pasiuni fără hotar, din care putem «vedea», în aceste pagini, o frântură”.
Peste 350 de pagini de reportaje mirabile, fermecătoare şi astăzi.
Despre „cazul Ursu”, dacă vreţi să aflaţi mai multe sau să aflaţi pur şi simplu ce s-a întâmplat, posfaţa este pe deplin lămuritoare, cu întreaga serie de procese şi condamnări ale celor care au pregătit şi executat asasinarea lui Gheorghe Ursu.
Gheorghe Ursu – Europa mea. Prefaţă de Andrei Ursu. Postfaţă de Ştefan Bosomitu. Editura Polirom. 382 pag.