Ştiţi ce este un automaton? Un fel de maşinărie desemnată să urmeze automat o secvenţă de operaţiuni, un fel de păpuşă mecanică mai complicată. Celebri pentru construirea unor asemenea maşinării au fost elveţianii Pierre Jaquet-Droz şi fiul său, în secolul al XVIII-lea.
O asemenea maşinărie este descoperită, intactă şi doar prăfuită, încă la începutul cărţii Andreei H.Hedeş într-un pod din sudul Austriei.
„Toată mass-media din Styria prezenta ştirea. Era principalul subiect al televiziunilor, al ziarelor, al blogurilor, al youtuber-ilor, al vlogger-ilor. În scurt timp, ştirea a ajuns din locală, naţională şi apoi s-a răspândit în întreaga lume. De altfel, era irezistibilă. (…) Se păstrase, printr-o minune, întreg, impecabil şi capabil să realizeze acţiunile pentru care fusese creat şi programat. Reprezenta un bărbat în mărime naturală, desăvârşit lucrat, cu mare atenţie la detalii. Capul îi era acoperit cu o căciuliţă din blană de samur împodobită cu un panaş din pene de struţ, fixate cu un rubin cât oul de prepeliţă. Părul castaniu, din fire naturale, încadra o figură palidă, cu ochi frumoşi, deschişi larg, cu o privire pierdută în depărtări. Artistul
reuşise să redea pe acest chip, altfel plăcut, o melancolie desăvârşită. Era înveşmântat într-un costum de catifea moale şi verde ca marea, care nu se tocise şi ale cărui culori erau încă vii, un deux pieces, haina cambrată, cu nasturi de argint aurit, sub care se găsea cămaşa de bumbac ivoriu, brodată ton sur ton cu lujeri, frunze şi ramuri. Mijlocul era strâns într-un şal turcesc de mătase. Pantalonii, din aceeaşi catifea verde precum marea, lungi, intrau în cizmele galbene, din piele fină, întoarsă. Şedea pe un scaun în faţa unui credenţ din lemn de nuc, o mobilă atât de simplă, de o eleganţă severă, contrastând cu bogăţia veşmintelor. Aşezat astfel, fusese găsit scriind!”
De aici pleacă o poveste uimitoare despre un cercetător austriac din zilele noastre, care avea un ideal, să studieze teatrul de păpuşi pe apă vietnamez, care călătoreşte cinci ani la rând la Hanoi pentru a afla tot ce se putea despre această artă rară, primeşte în dar o splendidă păpuşă de lemn, uzată şi deteriorată, o recondiţionează cu migală, o îmbracă în haine noi, o face să se mişte şi să scoată sunete, se plimbă cu ea, spre uluirea celorlalţi. O miniatură admirabilă.
Autoarea răspundea unei întrebări („Ce aţi luat de la porumbei pentru literatura dumneavoastră?”): „Răbdarea, minimalismul gesturilor, frumuseţea esenţializată, emoţiile exprimate delicat, toate amintind de stampe orientale a căror aparentă neclintire te poate absorbi odată ce începi să bănuieşti că fiecare urmă a pensulei ascunde pentru neiniţiat şi relevă pentru învăţat goluri umplute de simbol şi metaforă”.
Andrea H. Hedeş – Marea e frumoasă ca tine. Editura Neuma. 139 pag.