Prima pagină » Cultură-Media » O Carte Pe Zi » O carte pe zi: „Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922”, de Sonya Orfalian

O carte pe zi: „Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922”, de Sonya Orfalian

Deoarece niciun microfon şi nicio cameră de filmat nu au înregistrat vreodată glasurile fragmentate ale supravieţuitorilor genocidului armean, Sonya Orfalian şi-a propus să culeagă amintirile acestora şi să le facă dreptate.
O carte pe zi: „Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922”, de Sonya Orfalian

Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupţi de familiile lor, care au trecut prin traume îngrozitoare fără să înţeleagă ce li se întâmplă şi de ce. „Am dorit să fac cunoscute aceste mărturii pentru ca ele să iasă din tăcerea Istoriei.”

Sonya Orfelian s-a născut în 1958 în Libia, într-o familie de refugiaţi armeni. Acum trăieşte la Roma, unde îşi duce activitatea de scriitoare şi traducătoare. A publicat mai multe cărţi despre moştenirea cutlurală a Armeniei. Cea pe care o semnalăm acum a apărut în 2021.

„Deoarece niciun microfon şi nicio cameră de filmat nu au înregistrat vreodată glasurile fragmentate ale supravieţuitorilor genocidului armean – scriu editorii -, Sonya Orfalian şi-a propus să culeagă amintirile acestora şi să le facă dreptate. Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupţi de familiile lor, care au trecut prin traume îngrozitoare fără să înţeleagă ce li se întâmplă şi de ce. La sfârşitul războiului, cei rămaşi în viaţă au fost căutaţi de organizaţii europene şi americane şi adunaţi în centre de primire. Acestea sunt mărturiile unora dintre ei, treizeci şi şase la număr, la fel ca literele alfabetului armean. Înainte să se piardă pe căile vieţii, succint şi cu aceeaşi inocenţă de demult, ei relatează doar esenţialul: violenţa extremă la care au fost martori. Din poveştile lor scurte, dar cutremurătoare răzbat o suferinţă incredibilă şi o nostalgie nemăsurată după tot ce au pierdut, după cei apropiaţi, după patrie. Mulţi s-au stabilit în diferite colţuri ale lumii, şi-au întemeiat o familie, dar se vor simţi pentru totdeauna lipsiţi de identitate.”

Genocidul armean, tragedia armenilor din Imperiul Otoman, a avut loc în 2015 şi a continuat cu intermitenţe până în 2022. Peste 200000 de armeni au fost ucişi, mii de sate devastate, zeci de mii de armeni convertiţi cu forţa, zeci de mii de copii au rămas orfani, sute de mii de armeni s-au refugiat.

Toate mărturiile copiilor adunate în acest volum sunt o lectură teribilă a ororilor petrecute acum un secol. Yvess Ternon scrie în prefaţa sa: „Pentru cea sau cel care vrea să înţeleagă ce înseamnă un genocid, aceste îstorisiri sunt exemplare.”.

Sonya Orfalian – Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922. Cu contribuţii de Gérard Chaliand, Joël Kotek şi Yves Ternon. Traducere din limba italiană de Emanuela Stoleriu. Traducerea textelor din limba franceză de Nicolae Constantinescu. Editura Polirom. 223 pag.