O carte pe zi: „Paradisul” de Dante Alighieri

Semnalăm astăzi reeditarea ciclului al treilea din Divina Comedie, Paradisul, apărut la Editura RAO, în traducerea lui George Coşbuc.

„Mărirea Celui care-atot-pătrunde/ mişcând întregul tot şi dând splendoare/ mai mult-aici şi mai puţin-altunde!// În cerul cel mai plin de-a lui lucoare/ eu fui! Văzut-am stări, ce-a le descrie/ nu ştiu, nu pot câţi au să se scoboare.// Căci stând aproape ţintei o vrere vie,/ atât ne-absoarbe-al minţii noastre-avânt/ că taie-al minţii drum să mai revie”.

Am citat primele trei terţine al cântului, înaintea invocării zeului poeziei cele mai înainte.

Preşedintele Emmanuel Macron susţine că Franţa ar putea recunoaşte statul palestinian în iunie

Crin Antonescu, despre educaţia fiicei sale: Am avut grijă să aşez lucrurile la locul lor

„Paradisul” este a treia parte şi ultima a trilogiei „Divina Comedie”, una dintre capodoperele literaturii universale care a exercitat o puternică influenţă asupra culturii, artei şi literaturii întregii lumi.

Prezintă călătoria lui Dante prin Rai, ghidat fiind de Beatrice Portinari, care simbolizează teologia. În acest poem, Paradisul este descris ca o serie de sfere concentrice care înconjoară Pământul: Luna, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter, Saturn, stelele fixe, Primul Mobil (sfera cea mai îndepărtată, în astronomia clasică) şi Empireul (locul cel mai înalt din cer, în cosmologiile antice).

Dante îl invocă de la început pe Apollo să-l ajute să redea în versuri stralucirea sferelor cereşti (după ce, în cânturile anterioare „Infernul” şi „Paradisul”, invocase ajutorul muzelor, supuse zeului Apollo). Apoi va întâlni personaje faimoase în succesivele ceruri: în cerul întâi – pe cei care şi-au călcat jurămintele; în cerul al doilea – spiritele active; în cerul al treilea – spiritele îndrăgostite; în cerul al patrulea – spiritele înţelepte; în cerul al cincilea – spritele războinice; în cerul al şaselea – spritele drepţilor; în cerul al şaptelea – spiritele contemplative; în cerul al optulea – spiritele triumfătoare; în cerul al nouălea – ierahiile îngereşti; după care urmează Empireul, cu Dumnezeu, îngerii şi dreptfericiţii şi fecioara Maria. Apare în sfârşit viziunea divinităţii. Cu o parte dintre spiritele întâlnite, suverani, sfinţi sau filosofi, Dante va purta discuţii filosofice pe temele dragostei şi speranţei.

Dante a lucrat la „Divina Comedie” între 1307 şi 1321, cu puţin înainte de moarte.

Dante Alighieri – Paradisul. Traducere din limba italiană de George Coşbuc. Note şi comentarii de Acad. Prof. Alexandru Balaci. Editura RAO. 404 pag.