„Morala ar fi că dincolo de iubire şi de înţelegere există undeva un fruct mâncat, un fruct alterat, există un vierme care, orice am face, sapă mereu la copacul dragostei” (Dan C. Mihăilescu)
O tânără dornică să ajungă în celebra trupă de dans a irlandezului Michael Flatley e nevoită să revină în ţară înainte să afle rezultatul probelor date la Dublin, când primeşte un sms referitor la un accident al mamei sale. Tânăra nu ajunge decât la înmormântare, după care se încăpăţânează să afle dacă cineva i-ar fi dorit moartea mamei şi de ce. Din scotociri în arhive, sunt scoase la lumină secrete sumbre de aproape o jumătate de veac. Prin destinul a trei generaţii de femei – mamă, fiică, nepoată – sunt desfoliate realităţile unei Românii postbelice în care s-a înstăpânit comunismul, s-au fărâmat destine, s-au născut speranţe, s-au schimbat structuri şi s-a născocit o revoluţie pe care nimeni n-o înţelege. Fiecare generaţie are visele ei pe care e nevoită să şi se constrângă.
O Românie văzută prin destinul a trei femei din trei generaţii diferite.
Romanul „Trei femei” semnat de Stelian Ţurlea şi aflat la a trei ediţie, a apărut la Editura Integral şi beneficiază de un uriaş aparat critic.
„Trei femei – un concentrat de accidente, catastrofe şi răsturnări de situaţie, cu trădări, înfieri şi mari iubiri.(…) Suspansul e întreţinut abil. La tot pasul, se lămuresc mistere, capătă sens mai vechi <
Născut la 6 ianuarie 1946, Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista „Lumea”), a condus, după 1989, revistele „Lumea”, „Zig-Zag”, apoi ziarul „Meridian”, după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Între 1996 şi 2014 a lucrat la Protv ca director editorial, între 2000 şi 2016 a creat şi condus „Ziarul de duminică”.
Este autor a douăzeci şi patru de romane, două cărţi de povestiri, una de literatură nonficţională, unsprezece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şase albume.
Stelian Ţurlea – Trei femei. Ediţia a treia. Editura Integral. Colecţia Nod. 232 pag.