Urmează o noapte rece în toată ţara, cu temperaturi cuprinse între -7 şi 2 grade. O să ningă în continuare în Carpaţii Meridionali, în sudul Banatului şi al Transilvaniei, în vestul şi nordul Olteniei, precum şi în nord-vestul Munteniei, iar în sudul şi de sud-estul ţării o să fie polei.
Vremea îţi dă în continuare motive să stai în casă. Miercuri o să fie tot frig, iar în sud vântul o să sporească senzaţia de rece. Maximele pornesc de la 3 grade şi se opresc la 11 grade. Continuă să ningă la munte, prin sudul şi sud-vestul ţării.
Joi vreme revine la sentimente mai bune, astfel că maximele o să fie cuprinse între 7 şi 14 grade. Ceva mai mulţi nori rămân în sudul ţării, dar şansele de precipitaţii sunt reduse. Vântul rămâne puternic prin Dobrogea. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă şi local se va produce brumă.
Vineri tot vreme de primăvară, cu temperaturi normale pentru început de aprilie şi din ce în ce mai mult soare. Norii se înmulţesc noaptea în nordul ţării, unde sunt condiţii de precipitaţii mixte, slabe. Vântul suflă cu mai multă putere în nord-est şi est. Temperarurile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade.
În Bucureşti ai parte de o noapte rece, în jur de zero grade, cu mulţi nori, dar cu şanse mici de precipitaţii.
Miercuri tot vreme rece şi mohorâtă, perfectă pentru a sta în casă. O să fie cam 8 grade, şansele să plouă rămân reduse, iar vântul continuă să sufle cu putere.
Joi se încălzeşte uşor, dar tot o să fie mai rece decât ar fi normal. Tot şanse mici de ploaie, mulţi nori şi în jur de 12 grade la amiază.
Vineri soarele reapare în peisaj, vântul se linişteşte şi mercurul din termometre urcă până la 16 grade. Asta nu înseamnă că e indicat să ieşi să te plimbi prin oraş.