Prima pagină » Editorialiștii » Ion Cristoiu: La un an din noul mandat, Klaus Iohannis n-a putut prezenta drept bilanţ al activităţii ca preşedinte nici măcar Gaura de la covrig

Ion Cristoiu: La un an din noul mandat, Klaus Iohannis n-a putut prezenta drept bilanţ al activităţii ca preşedinte nici măcar Gaura de la covrig

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că la împlinirea unui an din al doilea mandat prezidenţial, Klaus Iohannis nu a putut prezenta nicio realizare, dar a promis că, odată ce va avea şi Parlamentul meu după alegerile din 6 decembrie, proiectul său România normală va prinde contur, promisiune care va sfârşi însă într-unul din sertarele la Cotroceni.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro :

“Marţi, 24 noiembrie 2020, s-a împlinit un an de la cîştigarea celui de-al doilea mandat de către Klaus Iohannis. A trecut deja, iată, un an din cei cinci repartizaţi celui de-al doilea mandat. Te-ai fi aşteptat ca marţi, 24 noiembrie 2020, în prim planul agendei publice să se afle dezbaterea acestui prim an din al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Ce şi-a propus pentru România în timpul campaniei din 2019 şi ce-a realizat pînă acum din ce şi-a propus. Cum a reuşit s-o învingă la scor pe Viorica Dăncilă. Cît de mult s-a afirmat România pe plan european în această perioadă.

N-a fost nici o dezbatere.

Şi nu pentru că presa nu şi-ar fi amintit de aniversarea unui an din cel de-al doilea mandat şi a şase ani din cele două mandate. Şi-a amintit, nu numai cea independentă, dar chiar şi cea miluită de Guvernul Orban. Şi amintit dar n-a dezbătut. Pentru că şi-a dat seama că n-are ce să dezbată. Poţi dezbate, inclusiv controversat, ceva care s-a făcut. Bun sau rău. Nu poţi dezbate nimicul. Gaura de la covrig, un nimic înconjurat de un inel de pîine nu poate fi mîncată. Cum să mănînci Golul? Pe 16 octombrie 2019, candidatul Klaus Iohannis şi-a lansat, în gălăgia de meterhanea, Programul intitulat <Împreună pentru România normală>.

Obiectivele asumate de candidat pentru următorii cinci ani de mandat se întindeau pe 88 de pagini. Cele mai multe obiective sînt bla-blauri electorale. Cuvinte mari, ce sună din coadă, vorba poetului, precum în Europa şi în lume>, <ţara în care cei plecaţi se pot întoarce cu încredere că sînt respectaţi şi încurajaţi>, , , , <Într-o Românie modernă şi europeană cetăţenii sînt trataţi cu respect şi demnitate, problemele le sînt rezolvate rapid şi eficient>, etc., etc.

Cu chiu, cu vai am găsit în cele 88 de pagini un obiectiv precis, lesne de verificat în realizarea sa:

Un audit al situaţiei actuale a instituţiilor nefuncţionale ale statului este primul pas către îndeplinirea acestor obiective aşteptate de români.>

Pe 16 octombrie 2019 cînd s-a lansat Programul, Guvernul Dăncilă căzuse la Moţiunea de cenzură. Era limpede, la şase zile de la căderea Guvernului PSD, că la putere va veni un Guvern PNL. Klaus Iohannis va avea în fine un Guvernul Meu. Chiar dacă ar fi fost mai departe Guvernul PSD, pînă la alegerile parlamentare din decembrie 2020, Programul din 16 octombrie 2020 era Programul unui Preşedinte în sine, fără nici o legătură cu Guvernarea. Prin Constituţia din 1991 România e o Republică semiprezidenţială. Puterile preşedintelui sînt astfel gîndite încît acesta să-şi poată indeplini programul indiferent de ce forţă politică guvernează, de ce forţă politică are majoritatea în Parlament. Prin Constituţie preşedinte are la dispoziţie instrumente care-i aparţin doar lui pentru a-şi concretiza Programul de candidat la prezidenţiale, fără a depinde într-un fel de culoarea politică a Guvernului. Pe 4 noiembrie 2019, prin investirea Guvernului Orban, Klaus Iohannis are la dispoziţie Guvernul Meu. Un Guvern condus de un premier, Ludovic Orban care n-are nici o sclipire de independenţă. Un premier slugarnic, acţionînd ca un valet vesel al preşedintelui. Nici premierul Franţei, ţară Republică Prezidenţială nu e atît de supus preşedintelui Macron cum a fost supus, între noiembrie 2019 şi noiembrie 2020, Ludovic Orban lui Klaus Iohannis.

A trecut un an din cei cinci de-a lungul cărora Klaus Iohannis va trebui să-şi concretizeze Programul prezidenţial.

Un an în care ar trebui să se vadă ceva, un început măcar, un amănunt din concretizarea Programului. În serialul turcesc Soliman Magnificul cînd pe Roxelana o apucă durerile facerii, moaşa îi desface picioarele şi punînd un cearceaf peste ele şi peste ea se uită înăuntru. Vine! strigă ea la apariţia boţului de carne. Măcar atît să fi putut spune şi noi despre aplicarea Programului Împreună pentru România normală: se vede deja ceva din el! Ar fi fost de aşteptat asta şi dacă la Victoria s-ar fi aflat un Guvern PSD. Ba chiar şi dacă s-ar fi aflat un Guvern PNL condus de altcineva decît portarul de hotel prezidenţial Ludovic Orban. A realizat ceva Klaus Iohannis în anul care a trecut din al doilea mandat?

N-a rezolvat nimic.

Şi n-o spunem noi.

O spune el.

Marţi, 24 noiembrie 2020, la Bilanţul unui an de nou mandat, Klaus Iohannis n-a putut menţiona nici o realizare. Nici măcar una ţinînd de trasul apei la WC-urile de la Cotroceni.

În absenţa acestui bilanţ, Klaus Iohannis s-a referit la următorii patru ani de mandat:

La anul pe vremea asta, va ţine un discurs la împlinirea a doi ani din noul mandat şi ne va vorbi despre cei trei ani care i-au mai rămas din mandat. Cei trei ani în care, în fine, va realiza ceva din Programul din 2019.

 N-a realizat nimic din Proiectul România normală în anul în care a trecut de la cîştigarea unui nou mandate. Va realiza însă în următorii patru ani. Pentru că, prin alegerile din 6 decembrie 2020, el va avea în fine pe lîngă Guvernul Meu, Presa Mea, Serviciile Mele Secrete, Procuratura Mea, şi Parlamentul Meu:

.

Ce spunea Arhimede?

.

Ce spune Klaus Iohannis acum la împlinirea unui an din noul mandat?

.

Lui Arhimede nu i s-a oferit un punct de sprijin.

Pămîntul a rămas la locul lui.

Lui Klaus Iohannis i se va oferi un Parlament.

Proiectul cu care a cîştigat al doilea mandat, va rămîne la locul lui:

În sertar”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro