Prima pagină » Sănătate » În ce condiţii vei putea merge la dentist din 15 mai

În ce condiţii vei putea merge la dentist din 15 mai

În ce condiţii vei putea merge la dentist din 15 mai

Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat propunerile de relaxare care urmează să intre în vigoare de pe 15 mai. Astfel, dacă ţi-ai plănuit o vizită la medic stomatolog, află că aceasta trebuie să se facă după câteva reguli.

În primul rând, te vei putea programa doar telefonic sau online. Dacă vrei să obţii o programare, fii pregătit să răspunzi la câteva întrebări legate de starea ta de sănătate. Cel care va gestiona programarea trebuie să afle de la tine dacă ai simptome de răceală, dacă membrii familiei tale au aceste simptome sau dacă tu te simţi sănătos. O dată ce ai ajuns în sediul cabinetului, nu vei mai avea acces la dozatorul de apa sau la aparatul de cafea.

De cealaltă parte, cabinetul stomatologic trebuie să dezinfecteze toate suprafeţele după fiecare pacient iar medicul va trebui să îşi schimbe masca şi mănuşile dar şi să îşi dezinfecteze viziera.