Când mizezi totul pe o singură carte, trebuie să te asiguri că e imbatabilă. Asta a făcut Apple cu noile laptopuri.
Anunţate săptămâna trecută, MacBook Air şi Pro sunt primele laptopuri Apple care vin cu procesorul M1. Acesta a fost creat tot de Apple şi reuneşte mai multe componente într-un singur cip puternic. Iar Apple a decis să vândă doar aceste modele de acum încolo.
Din fericire pentru compania americană, primele concluzii sunt pozitive. Recenziile specialiştilor au apărut şi laudă noile laptopuri pentru performanţele realizate. Există şi câteva minusuri: camera pentru conferinţele video a dezamăgit, în timp ce aplicaţiile de pe iPhone sau iPad nu sunt optimizate suficient de bine. Totuşi, sunt detalii minore, spun jurnaliştii americani.
Dieter Bohn, tech reviewer The Verge: „E groaznică. Este în continuare la rezoluţie 720p iar Apple are acest procesor de imagine în cipul M1 care ar trebui să facă imaginea mai bună. Dar în schimb o face o imagine procesată a uneia urâte.”
Nilay Patel, tech reviewer The Verge: „Serios, singurul defect al acestor laptopuri este că Apple insistă să folosească camere video oribile. În afara de acest lucru, vedem un salt uriaş al performanţelor şi o durată de viaţă a bateriei semnificativ mai mare pentru acelaşi preţ ca modelele precedente.”