Înainte de a deveni celebru, actorului Regé-Jean Page i-a fost refuzat rolul pentru care a aplicat în noul serial Krypton al postului de televiziune Syfy. Acesta intenţiona să-l joace pe bunicul lui Superman, informează UsMagazine.
În urma refuzului, fanii lui Page au speculat că acesta nu a primit rolul din cauza faptului că nu este caucazian.
Ca răspuns la aceste afirmaţii, copreşedintele studioului DC Films, Geoff Johns a răspuns că „bunicul lui Superman nu poate să fie negru”. În plus, creatorii serialului au vrut să adauge mai multă diversitate făcând unul dintre eroi homosexual, idee pe care Johns a respins-o.
Regé-Jean Page s-a adresat recent controversei prin intermediul Twitter-ului: “Să aud despre aceste conversaţii mă doare la fel de tare acum ca şi la momentul respectiv. Sincer sa fiu, detaliile dor chiar mai tare.”
Actorul englez a decis sa se concentreze pe rolurile din prezent în detrimentul celor din trecut: “În continuare îmi văd de treabă, încă muncim, încă zburăm”.