„Ochii pe mine!” E timpul pentru schimbarea trendului în educaţie! susţine Simona Baciu, preşedintele Fundaţiei Transylvania College/ Elena Lotrean, Coaliţia pentru Dezvoltarea României: “Pandemia e o oportunitate, pentru a face lucrurile repede, pentru a face schimbări rapide”

  • Simona Baciu: “Cred că acum mai mult ca oricând va trebui să dovedim latura umană”.
  • Elena Lotreanu: „Absolut fiecare dintre noi suntem o părticică din sistem. Suntem un pion şi o rotiţă”.
  • Andrei Ciobanu: “Am încercat să ne imaginăm dacă Dumnezeu ar fi venit pe pământ alături de Santana ce concluzii ar trage.
Urmărește
217 afișări
Imaginea articolului „Ochii pe mine!” E timpul pentru schimbarea trendului în educaţie! susţine Simona Baciu, preşedintele Fundaţiei Transylvania College/ Elena Lotrean, Coaliţia pentru Dezvoltarea României: “Pandemia e o oportunitate, pentru a face lucrurile repede, pentru a face schimbări rapide”

„Ochii pe mine!” E timpul pentru schimbarea trendului în educaţie! susţine Simona Baciu, preşedintele Fundaţiei Transylvania College/ Elena Lotrean, Coaliţia pentru Dezvoltarea României: “Pandemia e o oportunitate, pentru a face lucrurile repede, pentru a face schimbări rapide”

Autor: Mirela Cazacu
 
Invitaţi, luni seară, la Aleph News, Simona Baciu, preşedintele Fundaţiei Transylvania College, Elena Lotrean, liderul Grupului de lucru pentru Educaţie al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi fondator al Şcoli Finlandeze din Sibiu, dar şi scriitorii romanului “Dumnezeu vs Satana. Vacanţa în România”, Andrei Ciobanu şi Ionuţ Rusu. 
 
În ziua în care în şcoala s-a mutat din clasă în online peste tot în ţară, preşedintele Fundaţiei Transylvania College îţi explică de ce va fi acum şi mai greu atât pentru profesori, elevi, cât şi pentru părinţi:
 
  • Simona Baciu  - “Este clar că nu suntem pregătiţi şi că va dura o perioadă. Schimbarea este foarte grea în orice domeniu. Cred că mai greu ca orice este să te schimbi...Să te schimbi tu personal, mai ales să schimbi un sistem care a fost încetăţenit şi înrădăcinat de atâţia ani. Nici nu ne-am fi gândit că vom trece prin această situaţie, prin această perioadă în care profesorii, în primul rând, au avut atât de multe de învăţat, pentru că ei erau obişnuiţi să predea în clasă, fizic. Această schimbare este una radicală şi în educaţia noastră şi în cultura noastră, noi nu prea vorbim despre schimbări de paradigmă. Acum este o schimbare de paradigmă totală, de a vedea educaţia cu totul altfel. De fapt, acesta este viitorul. Nu ne putem opune. Din păcate, vor fi perioade foarte grele, atât pentru profesori, cât şi pentru părinţi”. 
Iar peste tot în lume, sistemul de educaţie este pus sub semnul întrebării, pentru că trebuie să răspundă unor noi provocări, care erau trecute în plan secund, până acum. Preşedintele Fundaţiei Transylvania College susţine că aceste provocări sunt: “predarea online, încercarea de a păstra conexiunea cu studenţii sau elevii. Cred că acum mai mult ca oricând va trebui să dovedim latura umană, să fim flexibili, adaptabili, să ne spirijim unii pe alţii”. 
 
Pentru că acum se schimbă trendul în educaţie la nivel global. Dacă înainte trendul în educaţie era de a preda, acum este de a învăţa. Simona Baciu îţi spune că e nevoie de mai puţină materie, că elevii trebuie să fie mai responsabili în învăţare, dar şi să aibă o relaţie sănătoasă cu profesorul. 
 
Dar schimbările se fac încet, deocamdată şcoala online ar putea bate pasul pe loc, pentru că profesorii nu au încă deprinderile tehnice pentru a-şi desfăşura orele în online. Simona Baciu îţi explică de ce Ministerul Educaţiei începe abia acum cursuri de pregătire pentru profesorii care vor să-şi perfecţioneze predarea cursurilor online: “Strigător la cer este că noi am început foarte târziu toate acestea, ar fi trebuit incluse în pregătirea iniţială a profesorilor. Nu ne-am fi trezit cu mulţi profesori care nu pot stăpâni tehnologia. (…) Frica de schimbare şi gândul că vom merge înapoi, că va fi bine, că vom fi din nou în siguranţă. Timpurile nu se vor întoarce, asta le e cel mai greu să accepte. E un sigur drum înainte, cu efort, energie consumată, dar în final vom fi nişte învingători”.
 
Iar Elena Lotrean, liderul Grupului de lucru pentru Educaţie al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, îţi spune că schimbarea vine de la fiecare dintre noi. 
 
  • Elena Lotrean - “Absolut fiecare dintre noi suntem o părticică din sistem. Suntem un pion şi o rotiţă care face ca lucrurile să se învârtă sau să cadă. Cred că schimbarea a început demult. Suntem în plină schimbare şi nu ne dăm seama pe unde să scoatem cămaşa. Cred că atât de bruscă a fost pandemia şi e o oportunitate, de fapt, pentru a face lucruri repede, pentru a face schimbări rapide”. 
Există şi perdanţi în procesul de şcoală online, elevii din mediul rural vor fi în continuare dezavantajaţi. Elena Lotrean îţi subliniază că va creşte abandonul şcolar, iar analfabetismul funcţional va depăşi procentul pe care îl ştim astăzi de 42%. 
Iar peste ani, cei care vor plăti nota de plată a acestei perioade de pseudo-şcoală vom fi toţi. Simona Baciu îţi explică: “Ceea ce se pierde acum vom simţi peste câţiva ani. Elevii de acum vor deveni medicii, avocaţii, doctorii de care avem nevoie. Profesorii nu vin din şcoli învataţi cu acel instrument, de acolo trebuie să începem”.
 
Simona Baciu este preşedintele Transylvania College, unitate de învăţământ în limba engleză, cu acreditare de la Ministerul Educaţiei din Marea Britanie, iar Elena Lotrean, fondatoarea Şcolii Finlandeze Sibiu, şi ambele susţin că învăţământul din România poate prelua modele din afară, pentru a creşte calitatea actului educational. Elena Lorean îţi spune că “Noi nu ştim să lucrăm cu intrumentele pe care le avem, încet, încet lucrurile merg, nu avem încontro. Putem învăţa de la finlandezi acele procese care funcţioneze pentru tine, motoarele vor fi româneşti. O să aplicăm lucrurile care se potrivesc cu această societate. Important e să te uiţi ce funcţionează”. În timp ce Simona Baciu susţine că: “Noi avem de învăţat de la fiecare şi să îl preluam cum simţim. De exemplu, programul de liceu e foarte aerisit, iar ultimii doi ani, elevii studiază 4 materii, de aici ar trebui să ne uităm la greutatea pe care o punem pe umerii copiilor, să înveţe de toate, nu ştiu cu ce rămân”.
 
Dar până ajungem să avem un sistem de educaţie care să producă oameni de succes trecem la un scriitor care a avut succes pe piaţa de carte din România. Autorul cărţii “Suge-o, Ramona!”, bestseller citit de peste un million de oameni, Andrei Ciobanu, îţi povesteşte cum a ajunsă să scrie cartea ,,Dumnezeu vs Satana - Vacanţă în România”, împreună cu Ionuţ Rusu.
 
  • Andrei Ciobanu - „Cartea aceasta se bazează pe un serial pe care noi l-am făcut pe YouTube, şi iniţial, când am scris episoadele, noi îl vizualizam...Ionuţ l-a jucat pe Dumnezeu şi eu Satana. Am dat comandă de costume, am dat măsurători, toată treaba era bună. Cu o zi înainte de filmare, când deja toate costumele erau făcute pe măsuri, nu ştiu ce ne-a venit nouă să dăm o dată şi invers replicile, să vedem ce se întâmplă. A mers mult mai bine şi imaginează-ţi ce bucuroşi au fost toţi cei de la producţie când i-am anunţat că: “Ştiţi costumele pe care ni le-aţi făcut pe mărimile nostre? Trebuie să le facem invers”.
La fel ca şi celelalte proiecte ale lui Andrei Ciobanu şi serialul de la care a pornit cartea are un succes impresionant, unul dintre episode a avut chiar şi peste 4,2 milioane de vizualizări pe YouTube. 
 
Ce au făcut în cuprinsul cărţii îţi explică Andrei Ciobanu: “Am încercat să ne imaginăm dacă Dumnezeu ar fi venit pe pământ alături de Santana ce concluzii ar trage. (…) Am ieşit din parabola clasică, raiul cu flori, raiul e o corporaţie”.
 
Andrei Ciobanu este scriitor, om de radio, comediant şi scriitor şi îţi explică de ce l-a ajutat peste stilul din stand-up comedy: “Mie îmi place pe scenă - comedia, mi se pare că celelalte sunt ramificaţii ale stand-up -ului, şi “Suge-o, Ramona!”e scrisă la fel şi la radio încercăm să facem pe tot stilul stand-up. Doamne ajută, să mai facem încă o dată stand-up!”
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici