COMENTARIU Lelia Munteanu: Preşedintele ne întăreşte în faţa marilor încercări: „Lucrurile sunt cât de cât sub control”

Publicat: 26 08. 2020, 19:53
Actualizat: 26 08. 2020, 19:55

„Nu este o vară ca oricare altă vară” i-a răspuns, la conferinţa de presă de miercurea trecută, unui jurnalist care l-a întrebat: „Domnule Preşedinte, în condiţiile în care medicii spun că foarte multe focare de coronavirus au apărut din cauza turiştilor care s-au infectat pe litoral şi apoi au revenit acasă, dumneavoastră aţi merge pe litoralul românesc, în condiţiile unui turist obişnuit?”.

Pentru că ne-a lăsat destul timp să ghicim tema conferinţei de presă de miercurea asta, m-am gândit că n-ar putea fi decât despre: 1) pacostea Peszede sau 2) noile succese ale Guvernului Său în lupta cu covidul.

M-am înşelat, ca de obicei. Klaus Magnus a vorbit despre alegeri, care reprezintă „fundamentul democraţiei”. Pe de altă parte, a recunoscut că „nici un obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea”. Vom afla pe la jumătatea lui octombrie, într-o zi la ora 13, cum am ieşit din această dilemă.

La întrebările mult prea aplicate ale jurnaliştilor, pe lângă răspunsuri vagi, a formulat unul istoric: „Aşa s-au gândit guvernanţii”.

Cât despre PNL care racolează peszedişti, Preşedintele României a remarcat, pe bună dreptate, că „patentul” traseismului aparţine peszediştilor. E evident că peneliştii au pus mâna pe patent din greşeală, crezând că e cleştişorul pentru homari.

„Concediu n-am avut”, ne-a încredinţat Klaus Magnus. (Poate weekenduri prelungite, poate, din neatenţie, nişte vacanţe).

De fapt, ideea-forţă transmisă de Preşedinte în conferinţa de presă de astăzi e una menită să ne întărească în faţa marilor încercări ce vor veni: deschiderea şcolilor şi (în şcoli) alegerile: „Lucrurile sunt cât de cât sub control”.