OpenAI a lansat noul său model de „raţionament”, o3-mini

Publicat: 01 02. 2025, 22:18
Actualizat: 01 02. 2025, 22:20

Acesta promite îmbunătăţiri semnificative în matematică, programare şi ştiinţă, fiind cu 24% mai rapid decât predecesorul său, o1-mini, potrivit Techradar.

Testele arată că o3-mini oferă răspunsuri mai precise în 56% din cazuri şi are cu 39% mai puţine erori.

Modelul îşi explică gândirea în timp real, oferind transparenţă utilizatorilor.

Pentru a accesa o3-mini, utilizatorii versiunii gratuite trebuie să apese butonul „Reason” din caseta de chat. Deşi OpenAI nu a specificat exact limitele de utilizare, este probabil să fie similar cu restricţiile actuale – câteva interogări pe oră.

Utilizatorii plătitori primesc acces zilnic limitat sau nelimitat, în funcţie de planul ales, inclusiv la o variantă o3-mini-high pentru performanţe îmbunătăţite.

Lansarea vine în contextul competiţiei crescute în domeniul inteligenţei artificiale, urmând tendinţele recente din industrie.