Focarele de COVID-19 nu sunt în şcoli, nici chiar acolo unde transmiterea comunitară este accelerată, arată cel mai recent studiu publicat în revista Nature.
Medicii spun că unul dintre motive este faptul că, în special copiii din grupa de vârstă 0-5 ani, transmit foarte puţin virusul. Contagiozitatea creşte, în cazul copiilor, odată cu vârsta. Iar cele mai multe cazuri de infectare apar în rândul elevilor de liceu. Datele contrazic studiile de la începutul pandemiei, care spuneau că pericolul de transmitere este mai mare în cazul copiilor, pentru că sunt asimptomatici.
Asociaţia Şcolilor Private din România a ajuns la concluzii similare celor din studiile internaţionale. Christian Comşa, preşedintele asociaţiei, îţi spune că a depus deja mai multe plângeri in instanţă, în judeţele în care s-a luat hotărârea închiderii unităţilor de învăţământ.
Christian Comşa, Preşedintele Asociaţiei Şcolilor Private: Motivele pentru care am luat această decizie sunt că pe lângă faptul că avocaţii au găsit şi nişte argumente de nelegalitate ale acestor hotărâri, credem că măsura aceasta este disproporţională şi contravine prevederilor ordinului emis de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. S-a luat o decizie împotriva instituţiilor şi împotriva locului unde într-adevăr sunt respectate regulile. În unităţile de învăţământ copiii poartă mască, poartă inclusiv în unităţile de stat şi atât în cele particulare.