Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Carantină pe GPS…

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Carantină pe GPS…

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Carantină pe GPS...

Hazul  de situaţie e, în general, involuntar.

De cele mai multe ori, savoarea umorului vine din interpretări care n-au nici o legătură cu fondul chestiunii.

Aşa şi cu ultimele ordine ale şefului DSU, domnul Arafat, care stabilesc limitele teritoriale privind carantina.

Limitele astea sunt definite cât se poate de riguros prin delimitarea lor topografică.

Adică, cu grade şi secunde, pe latitudine şi longitudine.

Maxim!

Evident, prin actul normativ respectiv sunt interzise circulaţia şi staţionarea persoanelor care n-au ce căuta acolo.

Clar! Neapărat, ne trebuie GPS iar transferul de date şi localizarea telefonului mobil, obligatoriu, activate.

Dacă n-ai telefon mobil, bagi deştu-n gură şi te orientezi după vânt.

Precizia asta e uşor stupidă la modul general dar e şi nelegală, dacă e să ţii cont că norma juridică trebuie să fie clară şi previzibilă, măcar.

O să fie distractiv!

Lăsând amenzile „topografice”, să ne uităm puţin spre Timişoara.

Eu îl înţeleg pe preşedintele consiliului judeţean de acolo, care s-a răţoit la secretarul de stat Arafat.

La mijloc e o mare, mare, şmechereală pe care Parlamentul a „înghiţit-o” ca pe nimic.

Iniţial, legea investea comunitatea locală cu dreptul de a institui carantina în urbea sa.

Domnul Arafat a zis s-o credeţi voi şi a trântit un amendament pe care Parlamentul l-a „înghiţit” fără apă.

Hap şi gata, domnul Arafat face ce vrea şi când vrea.

Aşa că, deşi acum vreo trei zile Consiliul Judeţean Timiş pentru Situaţii de Urgenţă nu aprobase prelungirea carantinei, un ordin al domnului Arafat l-a infirmat iar carantina a continuat.

Parşiv, s-o fi gândit că „azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”…