Știrile zilei

Primele măsuri după furtul tezaurului. Ministerul Culturii a dat un ultimatum managerilor de muzee: până joi la 8:00 să prezinte ce sisteme de pază şi securitate au şi ce exponate sunt scoase în străinătate

„Doresc să vă aduc la cunoştinţă că, după şedinţa de guvern, ajunsă la minister, am emis câteva solicitări care au fost deja transmise în ţară”, a spus Natalia Intotero, marţi după-amiază.

The Times: Patru scenarii pentru încheierea războiului din Ucraina şi niciunul nu presupune întoarcerea la graniţele din 1991

Iniţierea discuţiilor de pace pentru Ucraina pare să fie din ce în ce mai aproape. În timp ce toată lumea aşteaptă apelul telefonic dintre preşedintele Donald Trump şi Vladimir Putin, The Times prezintă patru scenarii pentru încheierea conflictului de lângă România.

Directorului Muzeului Naţional de Istorie dat afară. Ernest Oberländer-Târnoveanu este considerat un apropiat a lui Klaus Iohannis

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, i-a cerut, marţi, directorului Muzeului Naţional de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu, să demisioneze, după ce patru piese din tezaurul dacic au fost furate, sâmbătă dimineaţă, din Muzeul Drents - Olanda.

Un nou incident. Un avion a luat foc pe aeroportul din Busan, Coreea de Sud

Un avion a luat foc pe aeroportul din Busan, Coreea de Sud. Autorităţile anunţă că nu sunt victime.

Conferinţa ZF | Colonelul ing. Mihăiţă Petre, Direcţia Generală pentru Armament: Anul acesta, lansăm 10 programe de înzestrare, două cu impact semnificativ pentru structurile de forţă

Colonel inginer Mihăiţă Petre, directorul Direcţiei management resurse şi politici de apărare, din cadrul Direcţiei Generale pentru Armamente, a fost prezent la conferinţa organizată de Ziarul Financiar, dedicată industriei de apărare din România, unde a vorbit despre programele de înzestrare ale Armatei României şi nevoia de investiţii în domeniul cercetării în domeniul apărării.

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu, întâlnire cu comisarul european pentru Extindere, Marta Kos

„Oficialul român a salutat, şi cu acest prilej, anunţul Comisiei Europene din 27 ianuarie 2025, cu privire la acordarea unui pachet de asistenţă de urgenţă pentru R. Moldova. în valoare de 30 de milioane de euro, un prim pas într-o abordare mai largă a UE de a sprijini R. Moldova în contextul actualei crize energetice”, […]

Furtul tezaurului dacic. Olanda a refuzat cooperarea cu poliţiştii români

Autorităţile române continuă eforturile pentru găsirea tezaurului dacic furat de la muzeul din Drents, Olanda, la data de 25 ianuarie. În acest sens o delegaţie a Parchetului General a plecat la Haga pentru a lămuri aspecte ce ţin de anchetarea furtului obiectelor din tezaur, potrivit www.gandul.ro.

Şerban: Au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate la Camera Deputaţilor

„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, anunţă preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban . De la Departamentul legislativ şi […]

Derby studenţesc în Superligă – Când se joacă – Programul etapelor a 25-a şi a 26-a

Studenţii ardeleni şi cei olteni se întâlnesc miercuri 5 februarie, în Bănie, în etapa 25, în timp ce celelalte meciuri sunt fie dezechilibrate din punct de vedere al clasamentului, fie sunt dueluri la subsolul clasamentului, ca cel de marţi, 4 februarie, dintre Gloria Buzău şi FC Botoşani. Programul etapei a 25-a Marţi, 4 februarie Ora […]

Boeing anunţă o pierdere de aproape 12 miliarde de dolari în 2024

Producătorul american de avioane Boeing anunţă, marţi, o pierdere puternică pentru întregul an 2024, marcată de probleme de calitate în producţia sa şi de un conflict sindical, relatează AFP.

Ambasade din capitala Republicii Democrate Congo, atacate şi incendiate de protestatari

Câteva ambasade din capitala Republicii Democrate Congo au fost atacate şi incendiate de protestatari. Localnicii sunt furioşi din cauza conflictului declanşat de rebeli în estul ţării. Ei consideră că mai multe ţări sunt vinovate de izbucnirea luptelor.

Marcel Ciolacu intenţionează să ceară RAAPPS să expună public toate operele de artă valoroase

Premierul Marcel Ciolacu intenţionează să ceară Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) să transfere operele de valoare ale unor artişti celebri români spre expunere publică. Anunţul a fost făcut de premier într-o discuţie cu Aleph News.

Uniunea Europeană ia în considerare un nou regim comercial cu Ucraina

UE analizează un nou regim comercial cu Ucraina, ce ar putea include cote agricole şi mecanisme de protecţie, scrie The Kyiv Independent.

350 de milioane de euro. Nicuşor Dan, despre scandalul din parcul IOR: Dacă proprietarul o să defrişeze spaţiul vegetal pe 10 hectare, o să îi dăm o amendă de 350 de milioane de euro

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că în cazul în care va fi defrişat spaţiul vegetal de pe întreaga suprafaţă a zonei retrocedate din Parcul IOR, proprietarul va primi o amendă record de 350 de milioane de euro.

Marcel Ciolacu intenţionează să ceară RAAPPS să predea spre expunere publică toate operele de artă valoroase / Ce spune despre tabloul lui Nicolae Grigorescu din biroul său

Premierul Marcel Ciolacu intenţionează să ceară Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) să transfere operele de valoare ale unor artişti celebri români spre expunere publică, spune premierul într-o discuţie cu Aleph News.

Poliţia franceză investighează ameninţările cu moartea împotriva judecătorilor din cazul Le Pen

Poliţia franceză a deschis o anchetă privind ameninţările cu moartea adresate unui judecător şi unor procurori implicaţi într-un proces de corupţie al liderului extremei drepte, Marine Le Pen, scrie Reuters în exclusivitate.

Cseke Attila: România va avea prima hartă cu localităţile vizate de riscul seismic

Începând de astăzi, România va avea prima hartă cu unităţile administrativ-teritoriale vizate de riscul seismic, care vor putea cere finanţare de la minister pentru consolidarea clădirilor, anunţă ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Polonia şi Canada semnează un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare

Polonia şi Canada au semnat un acord care oferă un cadru juridic pentru o cooperare mai intensă în domeniul energiei nucleare, a declarat marţi premierul polonez, Donald Tusk, după întâlnirea cu omologul său canadian, Justin Trudeau.

Prima ţară din Europa ce va fi complet electrică. 96% din maşinile noi vândute sunt electrice

Norvegia este pe cale să devină prima ţară din lume care va elimina efectiv maşinile pe benzină şi diesel de pe piaţa sa de automobile noi.   Conform datelor publicate de Administraţia drumurilor publice norvegiene, responsabilă de reţeaua naţională de drumuri a ţării, vehiculele electrice au reprezentat peste 96% din maşinile noi vândute în primele […]

Al patrulea deces cauzat de gripă în judeţul Sibiu, în contextul creşterii îmbolnăvirilor. Pacientul era nevaccinat

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, nevaccinat antigripal şi cu comorbidităţi, a murit din cauza gripei într-un spital din Sibiu. Este al patrulea deces din acest sezon. Pacientul a fost confirmat cu virus gripal A prin RT PCR şi era internat la ATI.

Candidatura lui Crin Antonescu, validată miercuri de liderii UDMR

Candidatura lui Crin Antonescu va fi validată miercuri de liderii UDMR, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Reprezentanţilor Unionali. Potrivit statutului, UDMR nu trebuie să organizeze congres.

Restricţii de circulaţie în Bucureşti pentru meciul FCSB – Manchester United

Restricţii de circulaţie sunt anunţate în zona Arenei Naţionale, în perspectiva meciului dintre FCSB şi Manchester United, care se va juca joi, 30 ianuarie, de la ora 22:00.

Vom fi mai aproape ca niciodată de autodistrugere? Ceasul apocalipsei a fi actualizat în această după-amiază

Ceasul Apocalipsei este un indicator simbolic al riscului global, creat în 1947 de către Bulletin of the Atomic Scientists pentru a reflecta cât de aproape este umanitatea de o catastrofă globală provocată de om. De-a lungul anilor, acesta a devenit o metaforă puternică a ameninţărilor existenţiale, de la arme nucleare şi schimbări climatice, până la […]

Europenii au cheltuit mai mult şi au economisit mai puţin în vara lui 2024, arată datele Eurostat

Familiile din Uniunea Europeană şi zona euro au început să cheltuiască mai mult în al treilea trimestru din 2024, în timp ce economiile lor au scăzut.

A căzut primul mare cap în urma protestelor masive din Serbia. Premierul şi-a depus mandatul

Premierul populist al Serbiei, Milos Vucevic, a demisionat marţi în încercarea de a calma tensiunile politice după săptămâni de proteste masive împotriva corupţiei în urma prăbuşirii acoperişului într-o gară din Novi Sad.

OpenAI încearcă să blocheze organizaţiile media indiene în procesul de copyright

OpenAI cere excluderea celor mai mari grupuri media din India dintr-un proces de copyright, susţinând că foloseşte doar date publice protejate prin principiile „fair use” (n.r. „utilizare corectă”), scrie Reuters.

Turcia anunţă că a ucis 15 militanţi kurzi în Siria şi Irak

Ministerul turc al Apărării a declarat că luptătorii kurzi pe care i-a „neutralizat” în Siria aparţin Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi miliţiei kurde siriene YPG, potrivit Reuters. Turcia consideră că PKK şi YPG sunt identice, în timp ce americanii le tratează drept grupuri separate. Americanii au interzis PKK-ul clasificându-l grup terorist, dar consideră YPG-ul […]

Ce înseamnă decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan. Cătălin Ţone, expert antidrog: „Ministerul Justiţiei ar trebui să completeze cu anumite norme”

„Este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”,a decis Instanţa Supremă despre pragul în cazul consumului de substanţe psihoactive la volan. Cătălin Ţone, expert antidrog spune că ÎCCJ şi-a făcut treaba din punct de vedere […]

Criză umanitară în Congo. Numeroase cadavre sunt pe străzile din oraşul Goma

Cadavrele sunt abandonate pe străzile din Goma, iar spitalele sunt copleşite de pacienţi, a transmis ONU, potrivit Reuters. Rebelii grupării M23 au intrat luni în Goma şi au reuşit să ocupe parţial oraşul. Luptele continuă marţi în mai multe zone ale oraşului. „Situaţia umanitară din Goma şi din jurul său rămâne extrem de îngrijorătoare. Se […]

Grupul industrial BDI avertizează: Germania este în criză economică profundă

Economia Germaniei va scădea cu 0,1% în 2025, marcând al treilea an consecutiv de contracţie, potrivit BDI, care atrage atenţia asupra costurilor ridicate şi concurenţei externe, scrie Reuters.

Tucker Carlson: Administraţia Joe Biden a încercat să îl asasineze pe Vladimir Putin

Tucker Carlson, fost prezentator TV şi acum o figură importantă a mişcării conservatoare, a acuzat administraţia Joe Biden că a încercat să îl asasineze pe preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Politico.

Ministerul Energiei vrea economii de un miliarde de lei la companiile de stat din energie

Ministerul Energiei vrea economii de 1 mld.lei la companiile de stat din energie, prin reducerea posturilor de conducere cu minim 30%, a personalului administrativ cu minim 20% şi fuziunea unor companii, precum Electrocentrale Grup şi ELCEN Bucureşti, potrivit zf.ro.

Un manual şcolar din Rusia le transmite elevilor că ruşii au fost obligaţi să invadeze Ucraina

Un nou manual şcolar care spune că Rusia a fost „forţată” să trimită trupe în Ucraina a fost prezentat luni la Moscova, potrivit Sky News. Cartea se numeşte „Istoria militară a Rusiei” şi a fost publicată în trei volume. Cartea a fost editată de Vladimir Medinsky, un consilier al lui Vladimir Putin, care a condus […]

Vlad Oprea a ajuns la sediul DNA. Surse: Primarul va depune cauţiunea de 600.000 de lei

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a ajuns, marţi, la sediul DNA. El a venit pentru a depune cauţiunea de 600.000 de lei, potrivit unor surse.

Războiul lui Trump cu lumea. Se pregăteşte o taxă graduală de 2,5% pentru produsele non-americane. Trump: „Trebuie să aducem producţia înapoi în ţara noastră”

Secretarul Trezoreriei din SUA, numit de Donald Trump, Scott Bessent, face presiuni pentru ca noile tarife universale pentru importurile din SUA să înceapă la 2,5% şi să crească treptat, au declarat patru persoane familiarizate cu propunerea.

Ar fi „o nebunie” ca SUA şi Israelul să atace instalaţiile nucleare ale Iranului, spune Teheranul

Iranul afirmă că ar fi „nebunesc” ca Israelul şi SUA să atace instalaţiile sale nucleare şi că această acţiune ar duce la un „dezastru foarte mare” în regiune, potrivit Sky News.

Activiştii de mediu de la Just Stop Oil întrerup o piesă de teatru la Londra

Poliţia face cercetări cu privire la un protest al grupării de activişti pentru mediu Just Stop Oil, care a perturbat o reprezentaţie a spectacolului „The Tempest” cu Sigourney Weaver, la Londra, potrivit The Guardian.

Maxime istorice pentru industria fondurilor mutuale din România în 2024

Industria de asset management din România a încheiat anul 2024 cu un total al activelor administrate la nivelul întregii pieţe de aproximativ 10 miliarde euro şi 900.647 de investitori, o creştere de 33% sau 222.892 de participanţi faţă de anul anterior, conform unui comunicat al AAF.

Card special. O bancă din România lansează un card special pentru cei cu venituri de peste 10.000

Banca Transilvania lansează în colaborare cu Visa cardul în lei BT Visa Platinum Debit pentru clienţii premium banking, care au venituri recurente de peste 10.000 de lei şi/sau economii între 75.000 şi 200.000 de euro la una dintre companiile Grupului Banca Transilvania.