Știrile zilei

Bilanţ Reuters. Peste 60 de milioane de cazuri de coronavirus la nivel global. SUA, număr record de spitalizări

Numărul global al cazurilor confirmate de coronavirus a atins miercuri 60 de milioane, în timp ce Statele Unite au raportat un număr record de spitalizări, potrivit unui bilanţ realizat de Reuters.   Oficialii din Statele Unite, cea mai afectată ţară din lume, i-au îndemnat pe americani să rămână acasă pentru sărbătoarea de Ziua Recunoştinţei, pentru […]

Imagini de colecţie cu Diego Maradona, cel mai mare fotbalist din toate timpurile | GALERIE FOTO

1986. Diego Maradona la finala Cupei Mondiale. Stadionul Azteca, Mexico City. 29 iunie 1986. Argentina – Germania de vest 3-2.     1990. Anul în care s-a duelat cu Hagi la Copa del Mondo din Italia.   1999. Diego Maradona, încoronat la aniversarea a 39 de ani, în familie, la Buenos Aires   2008. Regizorul […]

Brexit. UE aminteşte Marii Britanii că partenerii nu au aceleaşi drepturi ca statele membre

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat, miercuri, că Uniunea Europeană este pregătită pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit, atenţionând Marea Britanie că, indiferent de rezultatele negocierilor, partenerii nu au drepturi egale cu statele UE.   „Suntem în zile decisive pentru negocierile cu Marea Britanie. Nu vă pot spune astăzi […]

Povestea lui Maradona: Drogurile, Mâna lui Dumnezeu şi Golul secolului. De la limita sărăciei, pe cele mai înalte culmi ale fotbalului

A murit Diego Armando Maradona, probabil cel mai mare fotbalist din toate timpurile. El Pibe D’oro a suferit un stop cardiorespirator în locuinţa sa din Argentina. Maradona a fost iubit, a fost şi controversat. În ’90 s-a duelat cu Hagi la Copa del Mondo din Italia, iar în 1994 a văzut din tribună cel mai […]

Messi, după vestea morţii lui Maradona: ”Diego este etern”

„Diego este etern,” a scris starul argentinian al Barcelonei, Lionel Messi, după moartea compatriotului său şi legenda fotbalului Diego Maradona.   Messi a postat pe Instagram două fotografii în care apare alături de Maradona.    ”O zi foarte tristă pentru toţi argentinienii şi pentru fotbal. Ne părăseşte, dar nu pleacă, pentru că Diego este etern. […]

Primarul Sectorului 6 a refuzat să recepţioneze o lucrare: Fără lucrări publice executate prost

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a refuzat să recepţioneze o lucrare. El a anunţat că i-a cerut constructorului să reia operaţiunea şi a declarat că nu va accepta nici o lucrare publică executată prost. Edilul şef a mai spus că va merge personal să recepţioneze toate lucrările din sector.

Reacţia lui Cristiano Ronaldo după moartea lui Maradona: ”Îmi iau rămas bun de la un geniu etern”

Cristiano Ronaldo a reacţionat pe Twitter după moartea lui Diego Maradona.   „Astăzi îmi iau rămas bun de la un prieten şi lumea îşi ia rămas bun de la un geniu etern. Unul dintre cei mai buni jucători din istorie. Un magician fără egal. El pleacă prea devreme, dar lasă o moştenire nelimitată şi un […]

COMENTARIU Lelia Munteanu. Alegerile sunt esenţa democraţiei, dacă votaţi PNL

E de neînţeles de ce Preşedintele Iohannis ţine din treabă nişte miniştri care nu-şi văd capul, când  la capătul „şedinţelor de evaluare şi prezentate a măsurilor”, ideea pe care o injectează naţiunii e mereu aceeaşi: alegerile sunt esenţa democraţiei, dacă votaţi PNL.   Guvernul liberal a luat măsuri excelente, ca de obicei. „Se vede foarte […]

Xi Jinping speră că va avea o cooperare reciproc avantajoasă cu Administraţia Joseph Biden

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis miercuri un mesaj de felicitare lui Joseph Biden pentru victoria în scrutinul prezidenţial şi a exprimat speranţa cooperării cu Statele Unite, informează agenţia Associated Press. „Relaţiile stabile între China şi Statele Unite sunt aşteptate de întreaga comunitate internaţională”, a transmis Xi Jinping. „Sperăm că ambele părţi vor susţine spiritul […]

Anunţ MApN: De Sf. Andrei va avea loc ceremonia de resfinţire a Crucii de pe platoul Caraiman

MApN anunţă că luni, de sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul României, începând cu ora 12,00, va avea loc ceremonialul militar şi religios de resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Bucegi. „În contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în data de […]

Hagi, mesaj emoţionant la moartea lui Maradona: Tristeţe fără margini la moartea unui geniu/ Imaginea postată de „Rege”

Fostul căpitan al Naţionalei de Aur a României, Gheorghe Hagi, a avut un mesaj emoţionant după decesul lui Diego Armando Maradona, cel pe care l-a întâlnit, într-un meci direct între naţionalele României şi Argentinei, la Mondialul din 1990: „Simt o tristeţe fără margini la moartea unui geniu”.

Fără paradă militară şi fără public la ceremonia de Ziua Naţională a României. Restricţii de 1 decembrie

Ceremonia de la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale a României se va desfăşura fără paradă militară şi fără public, anunţă Iohannis.

Ciolacu: Categoric vom intra în lockdown după alegerile parlamentare. Nu au cum să stăpânească fenomenul

Categoric România va intra în carantină după alegerile parlamentare, a spus, miercuri seara, la „Marius Tucă Show”, de la Aleph News, liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu: „Nu au cum să stăpânească fenomenul”.

Răspunsul lui Klaus Iohannis dacă se va vaccina „public” împotriva Covid-19

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, că se va vaccina anti-Covid şi că o va face public, dacă se va considera că acest lucru ar putea ajuta, ca exemplu pentru cei mai sceptici.

Lumea fotbalului este sub şoc, după moartea marelui Diego Maradona. Gabi Balint: Seară tristă pentru fotbalul mondial/ Reacţia lui Hagi, supranumit Maradona din Carpaţi

„O seară tristă pentru fotbalul mondial” - este reacţia fostului fotbalist Gabi Balint, după decesul lui Diego Armando Maradona. Hagi, mesaj emoţionant la moartea lui Maradona: Tristeţe fără margini la moartea unui geniu

Surse. Armata israeliană a primit ordin să se pregătească de un posibil atac al SUA asupra Iranului

Armata israeliană a primit ordine în ultimele săptămâni să se pregătească pentru posibilitatea unui atac al Statelor Unite asupra Iranului la finalul mandatului preşedintelui american în funcţie, Donald Trump, afirmă oficiali israelieni de rang înalt citaţi de site-ul de ştiri Axios.com.   Guvernul Benjamin Netanyahu a transmis armatei israeliene să fie pregătită pentru un astfel […]

Arhiepiscopul Teodosie către Orban: Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?

ÎPS Teodosie îi scrie premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?”. ÎPS Teodosie aminteşte şi de revoluţia din 1989: „Nu subestimaţi dorinţa oamenilor de a striga în stradă”.

Primul set de vaccinuri anti-COVID va ajunge în România în 2021

Primul set de vaccinuri împotriva coronavirusului vor ajunge în România la începutul anului 2021, a spus, miercuri seara, în conferinţă de presă, preşedintele Klaus Iohannis.

Diego Maradona a murit în urma unui stop cardio-respirator

Presa din Argentina a anunţat că fostul campion mondial Diego Armando Maradon a încetat din viaţă.    Maradona a făcut un stop cardiorespirator, miercuri dimineaţă, în casa sa din Tigre, unde se stabilise după operaţia la cap suferită pe 3 noiembrie, când i s-a îndepărtat un cheag de sânge de pe creier.   În imagini apăreau ambulanţe în […]

COMENTARIU Sorin Avram: Tot românul ştie, Cîţu-i meserie!

”Toţi românii trebuie să ştie! Am semnat plata externă către CE, reprezentând avans vaccin COVID-19, în sumă de 12.058.345 Euro! #RomaniiTrebuieSaStie”. Acesta este anunţul triumfător al ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, care ar fi fost de-a dreptul emoţionant până la lacrimi dacă cele peste 12 milioane de euro ar fi provenit din banii ţinuţi la […]

Pacient batjocorit într-un spital din România, după moarte. Rudă: „Am observat cu stupoare, că a fost aruncat într-un morman de gunoaie, într-un tir”

Ai tot auzit în ultima vreme de pacienţi umiliţi în spitale. Dar asta, parcă le întrece pe toate. Uite cum şi-a găsit Lidia, cumnatul care a murit în spitalul din Lugoj. „Am observat cu stupoare, că el de fapt a fost aruncat într-un morman de gunoaie, într-un tir. Era singur, nu mai erau alte cadavre, […]

Raport îngrijorător. UNICEF: Un copil a fost infectat cu HIV la fiecare 100 de secunde

La aproximativ un minut şi 40 de secunde, s-a înregistrat o nouă infectare cu HIV a unui copil sau a unui tânăr cu vârsta sub 20 de ani anul trecut, ceea ce face ca numărul total de copii infectaţi cu HIV să fie de 2,8 milioane, arată un raport UNICEF publicat miercuri. Documentul, numit „Reimagining […]

METEO. ANM a emis două avertizări Cod galben de ceaţă în patru judeţe din ţară, până la ora 23.00

Meteorologii au emis miercuri două avertizări Cod galben de ceaţă, valabile în localităţi din patru judeţe din ţară, până la ora 23.00. Potrivit ANM, una dintre avertizări vizează judeţul Teleorman. A doua avertizare se referă la localităţile Corabia, Brastavăţu, Izbiceni, Rusăneşti, Ianca, Tia Mare, Vădăstriţa, Cilieni, Grojdibodu, Vişina, Redea, Rotunda, Obârşia, Scărişoara, Studina, Giuvărăşti, Orlea, […]

Când va începe să scadă numărul de infectări. Supoziţia managerului spitalului Victor Babeş din Bucureşti

După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări, spune Emilian Imbri, managerul spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti. În privinţa cazurilor de gripă, medicul se declară „liniştit” pentru că virusul „va sta locului”.  Întrebat, miercuri, la Digi24, despre declaraţia dr. Beatrice Mahler, potrivit căreia dacă lucrurile continuă în această direcţie şi decembrie va fi […]

Declaraţiile zilnice ale lui Iohannis de la Cotroceni, contabilizate ca publicitate electorală. Cerere adresată CNA

PSD cere CNA să emită o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervenţiile preşedintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Naţional Liberal.

Ministerul Sănătăţii vrea modificarea legislaţiei referitoare la testele antigen. Nelu Tătaru: ”Testarea trebuie realizată în deplină siguranţă pentru persoana testată”

Ministerul Sănătăţii vrea modificarea legislaţiei naţionale actuale, astfel încât comercializarea şi utilizarea testelor rapide antigen să se realizeze în condiţii de siguranţă. ”Testarea trebuie realizată în deplină siguranţă pentru persoana testată”, spune Nelu Tătaru. „Testele rapide de detecţie a antigenelor SARS Cov-2, la fel ca toate dispozitive medicale, trebuie utilizate în conformitate cu instrucţiunile producătorilor. […]

Bătaia nu e ruptă din Rai. Fiecare palmă şi chiar ridicatul tonului la copilul tău îl poate transforma într-un adult agresiv, sau într-o victimă toată viaţa

Bătaia nu e ruptă din Rai. Fiecare palmă şi chiar ridicatul tonului la copilul tău îl poate transforma într-un adult agresiv, sau într-o victimă toată viaţa. Mulţi dintre infractori au suferit, în copilărie, abuzuri. Indiferent că sunt violenţe fizice sau emoţionale, toate îşi pun puternic amprenta asupra copilului şi influenţează personalitatea viitorului adult, spune Simona […]

Comisia Europeană a adoptat o strategie farmaceutică, pentru asigurarea de medicamente inovatoare şi accesibile

Potrivit unui comunicat al CE, strategia va permite Europei să îşi satisfacă nevoile farmaceutice, inclusiv în perioade de criză, prin intermediul unor lanţuri de aprovizionare solide. Strategia are patru obiective principale: asigurarea disponibilităţii pentru pacienţi a unor medicamente accesibile financiar şi abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (de exemplu, în domeniul rezistenţei la antimicrobiene, al cancerului, al […]

Ne facem că nu vedem femeile abuzate. Dar de ce? Află explicaţia psihologilor, dar şi cum poţi da o mână de ajutor

Românii nu au spirit civic şi nu reacţionează la violenţa domestică din teama de răzbunare a agresorului, spune psihologii. Să ştii că eşti şi tu responsabil de viaţa femeilor abuzate! Colega noastra Mădălina Bucur a făcut un experiment. Machiată, vânătă pe faţă, a aşteptat să îi ofere cineva ajutor.    „Cu privirea tânjeam după ajutor, […]

Iluminatul ornamental de sărbători în Braşov va fi aprins fără ceremonii

Decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost luată miercuri. Astfel, în toate localităţile din judeţ autorităţile nu se vor organiza festivităţi cu ocazia aprinderii iluminatului ornamental de sărbători. Ca să treacă neobservată, aprinderea sistemelor se va face pe zone şi la ore diferite, au mai stabilit specialiştii din Braşov. „Pentru a se […]

Fotbalistul Sergio Aguero are cel mai scump autograf din lume. Ce valoare are semnătura sa

Sergio Aguero este fotbalistul cu cel mai scump autograf din lume. Topul a fost stabilit în urma a două licitaţii în care au fost vândute semnăturile fotbaliştilor celebri acordate fanilor. În medie, obiectele semnate de vedeta lui Manchester City, Aguero, se vând cu 1.500 de euro fiecare. Autografele lui Messi, Ronaldo, Maradona şi Pele nu […]

Peste 500 de membri ai Tineretului Naţional Liberal (TNL) şi ai Cluburilor Studenteşti Liberale (CSL) devin voluntari DSP în toată ţara

Organizaţiile TNL şi CSL din toată ţara contribuie cu voluntari pentru Direcţiile de Sănătate Publică, pentru a da o mână de ajutor în call-center-urile la care sună zilnic sute de oameni. Într-un gest de solidaritate cu autorităţile din prima linie anti-Covid-19, tinerii liberali aduc în această acţiune peste 500 de voluntari şi răspund astfel apelului […]

Motivul pentru care Spotify a resetat 350.000 de parole

Conform blogului din România al producătorului de soluţii de securitate Eset, cercetătorii au găsit o bază de date nesecurizată pe internet, care conţine peste 380 de milioane de înregistrări individuale, inclusiv credenţiale de autentificare care au fost utilizate online pentru a compromite între 300.000 şi 350.000 de conturi Spotify. Datele expuse includeau o varietate de […]

Avocatul Poporului vrea să afle de ce s-au închis şcolile în România. Renate Weber a cerut un punct de vedere Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii

Instituţia Avocatului Poporului vrea să ştie de ce şcolile sunt închise, în timp ce OMS cere redeschiderea lor. Renate Weber a cerut Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii un punct de vedere în legătură cu închiderea şcolilor, în condiţiile în care OMS recomandă ca elevii să facă ore în clase. De asemenea, Weber încearcă să afle de […]

CCR: Legea care măreşte Indicele Social de Referinţă pentru ajutoarele sociale, constituţională

CCR a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă este constituţională în raport cu criticile formulate. Iniţiativa legislativă atacată […]

Cel mai vechi monument istoric din Moldova va fi restaurat. Cine dă banii

Primăria municipiului Galaţi anunţă că s-a semnat contractul de execuţie a lucrărilor la obiectivul „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina, Barboşi”. Proiectul se va finaliza peste doi ani şi va costa 15,6 milioane de lei. Situl arheologic Tirighina-Barboşi va fi restaurat pentru a fi vizitat, iar în zonă vor fi construite o alee de […]

Rata de pierdere a locului de muncă, de 1,8 ori mai mare la femei decât la bărbaţi, conform Comisiei Europene

Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au prezentat miercuri noi planuri de promovare a egalităţii de gen şi a emancipării femeilor. Conform CE, femeile şi fetele sunt mai afectate de consecinţele sanitare şi socioeconomice ale crizei provocate de pandemia de Covid. „Deşi s-au realizat câteva progrese semnificative, […]

Paturi peste paturi la ATI: Spitalul Victor Babeş va suplimenta numărul de locuri la Terapie Intensivă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică dimineaţă că de la începutul pandemiei s-a dublat numărul de paturi de ATI şi că săptămânal se adaugă zeci de paturi noi. Vor fi suficiente? Unul dintre spitalele unde se va suplimenta numărul de paturi este Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş. În momentul de faţă, sunt 9 paturi […]

Victimele violenţei rup tăcerea despre abuzul asupra femeilor. O corespondentă Aleph News povesteşte cazul ei

De multe ori, victimele nu au curajul să acţioneze. De frică şi de ruşine pentru că totul se întâmplă acasă, în familie, acolo unde de fapt ar trebui să fie iubire şi siguranţă. Marga Niţu, corespondentă Aleph News, a fost 11 ani victima violenţei domestice. Ea a avut nevoie de trei ani ca să îşi […]

Crăciunul nu vine peste tot cu restricţii mai aspre. Ţara în care deschiderea barurilor şi a restaurantelor nu este exclusă

Premierul Irlandei, Leo Varadkar, a vorbit despre relaxarea restricţiilor „în etape”, spunând că redeschiderea completă, de săptămâna trecută, nu este o măsură „sigură”. Pentru început, se deschid sălile de sport, comerţul cu amănuntul şi saloanele de frizerie/coafură. Deschiderea barurilor şi a restaurantelor, săptămâna viitoare, nu este exclusă, dar încă se discută despre acest aspect, scrie […]