Știrile zilei

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în week-end

Sâmbătă, în jumătatea de nord-vest a ţării vremea se va răci, vor fi înnorări şi local va ploua. În restul ţării, temperaturile se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite la mijlocul lunii septembrie, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi pe arii restrânse, spre seară şi noaptea.

Liber la viteză pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Restricţia a fost ridicată

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că restricţia de viteză de 100 km/h impusă pe sectorul Moara Vlăsiei-Ploieşti al A3 a fost ridicată, şoferii putând circula pe acest tronson cu până la 130 km/h.

Barroso a reiterat sprijinul său pentru aderarea României la Schengen

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a reiterat, în întâlnirea de vineri de la Bruxelles cu preşedintele Traian Băsescu, sprijinul său pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Barroso:Toate forţele politice din România să acţioneze responsabil pentru a reinstaura stabilitatea

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, i-a spus, vineri, preşedintelui Traian Băsescu, în întâlnirea de la Bruxelles, că toate forţele politice din România, guvernamentale şi de opoziţie, ar trebui să acţioneze responsabil pentru a reinstaura stabilitatea politică şi instituţională.

Cazul Ţundrea: Adevăratul CRIMINAL a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare

Bărbatul judecat în cazul crimei pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare fără să fie vinovat a fost condamnat definitiv de ICCJ la 25 de ani de detenţie, decizia fiind luată într-o cauză fără precedent, redeschisă după ce condamnarea lui Ţundrea a fost considerată eroare judiciară.

Ucigaşul japonezei, cercetat pentru o a treia crimă

Vlad Nicolae, acuzat că în 15 august a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno, iar în 5 spre 6 august o altă persoană, va fi cercetat pentru o a treia crimă, femeia, în vârstă de 85 de ani, violată şi bătută de acesta în martie, decedând în 14 aprilie, la spital.

Liviu Pop: Sperăm să aducem o investiţie care să creeze locuri de muncă în zona Câmpia Turzii

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a spus, vineri, la Câmpia Turzii, unde va avea loc un miting de protest faţă de disponibilizările de la combinatul Mechel, că speră ca în decurs de o săptămână să poată fi adus un investitor care să creeze locuri de muncă pentru această zonă.

Dacia lansează marţi Dokker şi Dokker Van pe piaţa românească. Cum arată noile modele – GALERIE FOTO

Constructorul auto Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, va lansa marţi pe piaţa românească modelele Dokker şi Dokker Van, produse în uzina din Tanger, Maroc.

Preţurile caselor executate silit au scăzut cu până la 50%, în lipsa cumpărătorilor

Băncile şi executorii judecătoreşti au adoptat în luna septembrie o strategie de vânzări mai agresivă, în lipsa cumpărătorilor, reducând în unele cazuri cu până la 50% preţurile apartamentelor şi caselor executate silit faţă de valoarea solicitată iniţial.

Cererea lui Mureşan de a fi eliberat pentru înmormântarea fiului va fi analizată vineri sau luni

Cererea fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan de a fi eliberat temporar din închisoare pentru a participa la înmormântarea fiului său va fi analizată vineri sau luni, după ce reprezentanţii Penitenciarului Gherla au primit prin fax un act doveditor al morţii lui Dan Mureşan.

Preşedintele Băsescu, la Bruxelles, pentru întâlniri cu Barroso, Viviane Reding şi Herman Van Rompuy – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles pentru vizita de lucru în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Duckadam: Cred că a venit momentul ca şi România să-şi facă datoria faţă de mine

Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Spitalul Militar, că nu vrea să facă un spectacol din boala de care suferă de 26 de ani, dar, cu lacrimi în ochi, a afirmat că este "momentul ca România să-şi facă datoria faţă de el".

Recomandări pentru weekend-ul 14 – 16 septembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat Guvernul interimar într-o informare către parlamentari. Cabinetul a reacţionat la un nou raport UE privind progresele înregistrate de cele două ţări în reformarea sistemului juridic şi combaterea corupţiei.

Atacul asupra consulatului SUA din Libia: Statele Unite au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat măsuri

Uciderea ambasadorului american în Libia şi a altor trei membri ai personalului a fost rezultatul unor breşe de securitate grave şi continue, afirmă The Independent în ediţia electronică de vineri, afirmând că SUA au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat nicio măsură.

Salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele, vineri dimineaţă, iar salariaţii aflaţi în greva foamei vor renunţa şi ei la această formă de protest, aşteptând rezultatul discuţiilor pe care o delegaţie a salariaţilor ar urma să le aibă luni cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Misterul dispariţiei lui Xi Jinping: Prima referire oficială la vicepreşedintele chinez

Un cotidian oficial chinez a făcut referire, joi, la vicepreşedintele chinez Xi Jinping, după mai mult de zece zile de tăcere absolută a autorităţilor referitor la soarta liderului care a dispărut fără explicaţii de pe scena publică.

Cutremur în largul insulei indoneziene Sumatra

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 s-a produs vineri în largul insulei indoneziene Sumatra (nord-vest), a anunţat institutul american de geofizică USGS, în timp ce agenţia indoneziană echivalentă a exclus imediat riscul producerii unui tsunami.

Manifestaţii în Argentina împotriva preşedintelui Cristina Kirchner: „NU realegerii!”

Mii de argentinieni au protestat în sunet de caserole, joi seara, la Buenos Aires şi în alte oraşe din ţară faţă de posibilitatea unei realegeri a preşedintelui Cristina Kirchner.

Vulcanul de Foc din Guatemala a început să erupă. Autorităţile anunţă evacuarea a cel puţin 33.000 de persoane

Vulcanul de Foc din Guatemala a cunoscut joi cea mai puternică erupţie din ultimul deceniu cu coloane de fum şi cenuşă vizibile din capitala aflată la o distanţă de 75 de kilometri, iar oficialităţile anunţă evacuarea a cel puţin 33.000 de persoane din satele din jur.

Iranul solicită Statelor Unite să îi „pedepsească” pe autorii filmului antiislam

Conducătorul suprem al Iranului, ayatollah Ali Khamenei, a solicitat joi Statelor Unite să "pedepsească" autorii unui film considerat ofensator la adresa Islamului care a declanşat un val de proteste în lumea musulmană.

AVERTISMENT MICROSOFT: Viruşi informatici, instalaţi în calculatoare noi

Grupări infracţionale au reuşit să instaleze viruşi informatici în liniile de producţie a componentelor de calculatoare, conform unui studiu realizat de compania Microsoft.

Tokes: Ponta şi Antonescu s-au răzbunat pe maghiari pentru că nu au sprijinit „schimbarea pucistă” a lui Băsescu

Europarlamentarul Laszlo Tokes acuză "guvernarea Ponta-Antonescu" că a dirijat o campanie de răzbunare împotriva maghiarilor fiindcă prin neprezentarea la referendum aceştia "nu au fost dispuşi să le sprijine politica ilegală şi neconstituţională, mai exact schimbarea pucistă" a lui Traian Băsescu.

Cum va arăta BACALAUREATUL în 2013. Dezbatere Gândul LIVE – Invitat, Daniel Funeriu

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

ATACUL consulatului SUA din Libia: Misterul asupra morţii ambasadorului continuă. Filmul atacului de la Benghazi – FOTO

Ambasadorul Statelor Unite în Libia, Chris Stevens, şi-a pierdut viaţa marţi la Benghazi după incendierea consulatului american provocată de focurile oamenilor înarmaţi, dar circumstanţele precise ale morţii diplomatului şi ale altor trei cetăţeni americani rămân un mister.

Băsescu: Nu avem niciun motiv să modificăm ţinta de aderare la Euro în 2015. Voi semna acordul cu FMI, deşi n-am fost aici când s-a negociat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că România nu are niciun motiv în acest moment să modifice ţinta de aderare la Euro în 2015 şi că rămânerea în afara zonei Euro ar fi "o dramă", arătând că e un tren pe care riscăm să nu-l mai putem prinde în viitor.

Băsescu, întrebat ce fel de preşedinte va fi: Nu mă schimbă nimic. Despre o nouă suspendare: Bucuroşi le-om duce toate

Traian Băsescu a fost întrebat, joi, la o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, ce fel de preşedinte va fi în continuare, el răspunzând că nu îl schimbă nimic, iar despre o posibilă nouă suspendare el a spus: "Bucuroşi le-om duce toate".

Doar românii care au şi cetăţenie italiană ar urma fie impozitaţi în Italia pentru imobilele deţinute

Doar românii care au şi cetăţenie italiană ar urma să fie impozitaţi în Italia pentru imobilele deţinute, conform unui comunicat al preşedintelui Comisiei pentru românii din străinătate a Camerei, William Brînză, care s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul italian la Bucureşti.

Oprescu: Preţul gigacaloriei ar putea creşte, dar bucureştenii vor plăti ca anul trecut

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că bucureştenii vor plăti acelaşi preţ ca şi anul trecut pentru gigacalorie, deşi se estimează o creştere de aproximativ cinci la sută a preţului acesteia, din cauza scumpirii gazului.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Cioloş: Camerele agricole trebuie înfiinţate nu doar pe hârtie şi fără imixtiunea politicului

Dacian Cioloş a declarat, joi, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, că înfiinţarea camerelor agricole, conform noii legi specifice, este foarte importantă pentru dezvoltarea şi stabilitatea agriculturii din România, cu condiţia să nu existe imixtiune politică în activitatea acestora.

ANOFM: Peste 8.900 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 13 – 19 septembrie. Ce domenii sunt cele mai căutate

Peste 8.900 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivelul întregii ţări, în perioada 13 - 19 septembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Hunedoara, Arad, Mureş, Vâlcea şi Dolj, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Bulgaria ameninţă Rusia cu South Stream, după ce o firmă rusească a cerut compensaţii de 1 mld de euro pentru proiectul Belene

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat joi că majorarea la 1 miliard de euro a compensaţiilor cerute de compania rusă Atomstroyexport pentru anularea construcţiei unei centrale nucleare la Belene este un atac neloial şi a avertizat că Bulgaria şi-ar putea înăspri poziţia faţă de South Stream.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Ministrul Agriculturii: Vom crea un lanţ naţional de depozite de legume şi fructe

Statul va crea un lanţ naţional de depozite de legume şi fructe, iar investiţiile vor fi derulate prin parteneriat public-privat, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture.

Alertă în ţările cu populaţie musulmană din Asia din cauza filmului antiislam

Preşedintele afgan Hamid Karzai a amânat joi o vizită în Norvegia de teama revoltelor împotriva filmului antiislam care a declanşat atacul ucigaş antiamerican din Benghazi, iar mai multe ţări din Asia au întărit securitatea în preajma misiunilor diplomatice americane.

Capitala va avea alte trei parcări subterane în centru. Oprescu: Lucrările ar putea începe din toamnă

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că lucrările la alte trei parcări subterane din centrul Bucureştiului ar putea începe din această toamnă.

CONFERINŢA MEDIAFAX – România solicită CE extinderea de la 7 la 12 milioane ha a suprafeţei agricole pentru care primeşte bani

România solicită Comisiei Europene să ia în calcul prin noua Politică Agricolă Comună o suprafaţă agricolă de 12 milioane de hectare pentru care se calculează alocări financiare, faţă de 7 milioane de hectare, cât s-a stabilit la aderarea în UE, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Duckadam, internat la Spitalul Militar Central

Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, se află internat la Spitalul Militar Central din Bucureşti pentru mai multe investigaţii, după ce săptămâna trecută a fost supus, la Constanţa, unei intervenţii chirurgicale minore, cauzată de o ischemie la nivelul antebraţului drept.

DOSARUL PETROMSERVICE: O ambarcaţiune ce aparţine lui Liviu Luca şi peste o sută de imobile, puse sub sechestru

În dosarul Petromservice, Parchetul instanţei supreme a pus sub sechestru asigurator pe o sută de imobile din Iaşi, Bacău şi Bucureşti, între acestea fiind indisponibilizate şi bunuri ale omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, iar lui Liviu Luca i-au sechestrat şi o ambarcaţiune.

ANALIZĂ Wall Street Journal: Este iPhone 5 plictisitor?

iPhone a dat tonul pe piaţa smartphone-urilor timp de jumătate de deceniu, însă noul model iPhone 5, deşi cu un ecran mai mare şi conectivitate 4G, nu are mai multe din caracteristicile rivalilor, iar acum se pune întrebarea dacă poate evita să devină plictisitor.

Astărăstoae: 1.605 medici au plecat numai în acest an din România pentru a profesa în străinătate

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că 1.605 medici au plecat numai în acest an din România pentru a profesa în străinătate, susţinând că medicii rezidenţi ar trebui să fie plătiţi mai bine.