Știrile zilei

Berlinul, sceptic cu privire la o aderare rapidă a României şi Bulgariei la Schengen

Ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich şi-a exprimat îndoiala cu privire la o aderare apropiată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, într-un interviu publicat miercuri.

Cătălina Ponor, final de carieră cu cinci medalii olimpice

Gimnasta Cătălina Ponor a declarat, marţi seară, că Jocurile Olimpice au fost ultima competiţie din carieră, care se încheie cu cinci medalii olimpice în palmares, dintre care trei de aur.

CANICULĂ ŞI VIJELII în a doua parte a zilei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare conform căreia miercuri, între orele 12.00 şi 23.00, va fi caniculă în Muntenia şi Oltenia, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi în regiunile sudice vor avea loc vijelii, descărcări electrice şi averse.

Codruţ Marta, urmărit pentru evaziune fiscală, a fost arestat în Republica Dominicană. Poliţia Română nu confirmă informaţia

Fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Codruţ Marta, urmărit penal pentru evaziune fiscală, a fost arestat, luni, în Republica Dominicană, relatează Montreal Gazette în pagina electronică.

Antonescu: Băsescu nu scapă de mine decât dacă mă omoară, trebuie să dea socoteală

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", indiferent câte ameninţări, insulte sau calomnii îi vor fi adresate.

Antonescu: Guvernul a dat dovadă de timiditate şi ezitare, Ponta pare ameninţat şi intimidat

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că a observat că Guvernul a dat dovadă de "timiditate şi ezitare" în chestiunea listelor pentru referendumul din 29 iulie, afirmând că premierul Victor Ponta pare "ameninţat şi intimidat" în ultimele zile.

Zeci de străzi din Capitală şi din Voluntari, fără curent electric din cauza unor avarii. Care au fost zonele afectate

Zeci de străzi din Bucureşti, dar şi din Voluntari, nu au curent electric, marţi seară, din cauza unor avarii a căror remediere va dura, în unele cazuri, până miercuri la 3.30 dimineaţa, potrivit informaţiilor oferite de Enel Distribuţie Muntenia.

Antonescu: Avem semne că se fac presiuni asupra Curţii Constituţionale, asupra preşedintelui acestei instituţii cel puţin

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, afirmă că sunt semne că se fac presiuni asupra preşedintelui CC, menţionând că doreşte să discute cu acesta şi cu procurorul general şi că nu este normal ca "un cetăţean care nu are nicio calitate oficială" să spună ce trebuie să facă CC şi alte instituţii.

Antonescu: Rus a minţit cu privire la presiunile din partea mea. L-aş putea da şi în judecată

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că fostul ministru de Interne Ioan Rus a "minţit" atunci când a invocat presiuni din partea sa, menţionând că l-ar putea da în judecată pentru calomnie, însă are "altă treabă acum".

PROGNOZA METEO pentru următoarea săptămână: Vremea se răceşte – 12 grade la munte şi 24 la mare

Vremea se va răci în următoarele zile, media temperaturilor maxime urmând să ajungă, în jurul datei de 12 august, la 12 grade la munte, 24 de grade în Dobrogea şi 25 de grade în Muntenia, potrivit estimării Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până în 20 august.

Guvernul limitează numărul mediu de agajaţi din industria de apărare

Guvernul a decis să limiteze în acest an numărul mediu de angajaţi din industria de apărare la cel mult 1.587 salariaţi, cu 187 persoane mai puţin comparativ cu anul trecut.

Listele electorale vor fi verificate de comisii locale şi judeţene coordonate de o comisie naţională

Guvernul a avizat constituirea de comisii locale şi judeţene care să verifice listele electorale permanente actualizate, comisii care vor fi coordonate de către o comisie naţională stabilită prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi al secretarului general al Guvernului.

Juncker: Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă aceasta nu este de dorit

Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă un astfel de curs al evenimentelor nu este de dorit, a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru postul TV german WDR.

Şeful INS, Vergil Voineagu: Mie mi se pare că a fost un referendum organizat corect

Şeful Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a declarat marţi, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost audiat ca martor şi că, în opinia lui, referendumul din 29 iulie a fost unul corect organizat.

Ponta se întâlneşte miercuri cu delegaţia FMI şi spune că şi el e „un pic îngrijorat”, ca şi de Vrijer

Premierul Victor Ponta se va întâlni miercuri cu membrii delegaţiei FMI, CE şi BM, el spunând că este, ca şi şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, "un pic îngrijorat de ceea ce a fost", dar că situaţia de criză s-a încheiat după referendum, iar Guvernul îşi va respecta angajamentele.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Ponor a câştigat medalia de argint la sol. România, la a noua medalie de la Londra

Cătălina Ponor a obţinut nota 15.200 în finala de la Londra şi a câştigat medalia de argint! Publicul a huiduit decizia luată de arbitri privind evoluţia Cătălinei Ponor. Arbitrii au notat dificultatea exerciţiului Cătălinei doar cu 6.200, ceea ce a stârnit nemulţumirea spectatorilor.

Ponta: Structurile guvernamentale vor pune cap la cap date dispersate privind listele electorale

Toate structurile guvernamentale, în special Ministerul Administraţiei şi Ministerul de Externe, vor fi implicate începând de marţi în colectarea datelor cerute de CC privind listele electorale permanente la data referendumului, prin punerea "cap la cap" a datelor dispersate, afirmă premierul Ponta.

Ponta confirmă întâlnirea cu ambasadorul SUA: Am discutat despre continuarea colaborării noastre în Parteneriatul Strategic

Premierul Victor Ponta a confirmat că s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, susţinând că a discutat cu acesta despre continuarea colaborării în cadrul Parteneriatului Strategic România-Statele Unite şi că a fost invitat la o demonstraţie militară americană la Câmpia Turzii.

Nadia Comăneci: Ar fi trebuit să se acorde două medalii de bronz

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a afirmat, într-un mesaj postat pe Twitter, că în proba de bârnă de la Jocurile Olimpice ar fi trebuit acordate două medalii de bronz, româncei Cătălina Ponor şi americancei Alexandra Raisman.

Şeful INS, Vergil Voineagu, audiat la Parchetul instanţei supreme: Am venit în calitate de preşedinte al INS, nu ştiu ce calitate am în dosar

Şeful Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a venit, marţi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiată în calitate de martor în cazul şefului Direcţiei Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu.

JOCURILE OLIMPICE: Cătălina Ponor a pierdut medalia de bronz după ce SUA au făcut contestaţie

Gimnasta Cătălina Ponor a căzut pe locul 4, pierzând medalia de bronz, după ce arbitrii au acceptat contestaţia delegaţiei SUA făcută în cazul sportivei Alexandra Raisman, în finala de la bârnă de la Jocurile Olimpice, acordându-i americancei o notă egală cu a româncei dar cu o dificultate a exerciţiului mai mare.

Şefa AEP, Ana Maria Pătru, audiată în cazul chestorului Manoloiu: Am dat o declaraţie, ca martor, referitoare la nota trimisă CC

Şefa Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, s-a prezentat, marţi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiată în calitate de martor în cazul chestorului Constantin Manoloiu, şeful Direcţiei Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, care a transmis în 2 august o adresă ce a contrazis actele comunicate Curţii Constituţionale până atunci.

Viviane Reding s-a alăturat Comisiei de la Veneţia pentru a denunţa presiunile asupra Curţii Constituţionale

Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, s-a alăturat Comisiei de la Veneţia pentru a denunţa continuarea presiunilor politice asupra Curţii Constituţionale din România.

Gafa lui Sebastian Lăzăroiu: Fostul consilier prezidenţial s-a referit la dramaturgul Brecht, citat de „Le Figaro”, numindu-l analist francez

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu s-a referit, marţi, într-o postare pe Facebook, la dramaturgul Bertolt Brecht, citat într-un articol din "Le Figaro", ca fiind un analist francez al publicaţiei care a comentat situaţia actuală din România, Brecht decedând însă în anul 1956.

Câte persoane au primit îngrijiri medicale din cauza caniculei în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii a anunţat câte persoane au chemat Salvarea în ultimele 24 de ore şi câte au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce temperaturile ridicate le-au provocat lipotimii şi deshidratări.

Ponta: În condiţii cu totul neaşteptate, mi s-a îndeplinit visul de a fi ministrul Justiţiei

Premierul Victor Ponta a declarat că desemnarea sa la conducerea Ministerului Justiţiei, ca interimar, i-a îndeplinit visul de a fi ministru în acest domeniu, adăugând însă că speră ca visul să se încheie în câteva zile prin numirea unui "ministru plin".

PDL a depus plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului şi a şefului Monitorului Oficial

PDL a depus, marţi, plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pentru abuz în serviciu, a anunţat vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu, arătând că cei doi refuză să publice o erată a CC.

A doua sesiune a Programului Rabla pentru persoane fizice începe mâine

A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pentru persoanele fizice începe miercuri, bugetul alocat de Administraţia Fondului pentru Mediu fiind de 57 de milioane de lei, care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani, au anunţat reprezentanţii Ministerului Mediului.

Ponta: Nu mai putem face un mini-recensământ. Să o scoateţi de pe listă pe Elodia

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor implicaţi să verifice rapid, prin "mijloace administrative", dacă pe listele electorale permanante s-au aflat la data referendumului şi persoane decedate sau fără cetăţenie, arătând că un "mini-recensământ" nu mai poate fi organizat doarece "boicotul" continuă.

Videanu: Eu m-aş simţi mult mai confortabil cu Florin Georgescu prim-ministru

Preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, marţi, că el "s-ar simţi mult mai confortabil cu Florin Georgescu prim-ministru" şi a susţinut că reprezentanţii partidelor în Guvernul Ponta "nu au competenţa necesară să poată propune politici publice în România".

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, valorile termice vor marca o scădere în toată ţara şi numai în regiunile sudice vremea va mai fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi uşor pragul critic de 80.

Mall-ul Liberty Center din Rahova, executat silit, vândut la prima licitaţie. Preţul de pornire a fost de 60 de milioane de euro

Centrul comercial Liberty Center din cartierul bucureştean Rahova, executat silit, a fost vândut la prima licitaţie publică, organizată marţi, mall-ul fiind adjudecat la preţul de pornire stabilit la 60 de milioane de euro, de către firma Rosequeens Properties, deţinută de Rosequeens Properties Limited, înregistrată în Cipru.

Ponta: Sunt de acord cu Isărescu. Este nevoie de calm, dialog, mesaje de predictibilitate

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că este de acord cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, privind efectele tensiunilor politice, şi că în această perioadă este nevoie de "calm şi dialog", pentru a fi transmis un mesaj de predictibilitate şi stabilitate.

Pro TV S.A. şi UPC au încheiat un parteneriat pentru distribuţia Voyo

Accesul la Voyo, cel mai modern portal de entertainment, poate fi achiziţionat şi de la magazinele UPC din toată ţara, precum şi prin intermediul site-ului companiei - www.upc.ro -, din data de 6 august, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cursul pentru euro a scăzut la 4,5378 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele aproape 4 săptămâni

Referinţa BNR pentru euro a coborât marţi cu 3,62 bani, la 4,5378 lei/euro, ajungând astfel la nivelul minim din ultimele aproape 4 săptămâni, iar potrivit dealerilor aprecierea puternică a fost susţinută de intervenţiile indirecte ale băncii centrale.

Comisia de la Veneţia face apel la autorităţile române să se abţină de la presiuni asupra Curţii Constituţionale

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a făcut, marţi, apel la autorităţi şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la presiuni, precizând că în urmă cu o zi a primit noi informaţii de la CC în legătură cu acest subiect.

Victor Ponta, desemnat ministru interimar al Justiţiei

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a desemnat, marţi, pe premierul Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei. Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat marţi Decretul pentru desemnarea domnului Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României, ca ministru interimar al Justiţiei.

Marga: Nu mi s-a dat nicio explicaţie oficială pentru înlocuire. Plec în Germania pentru cercetare

Andrei Marga declară, referitor la înlocuirea sa din funcţia de ministru de Externe, că "nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel" şi că ipoteza sa este că "de fapt a fost o împărţeală" în interiorul unui grup şi "un domn a dorit foarte mult acest minister".

Antonescu a numit doi consilieri prezidenţiali: Gheorghe Rotaru şi Vasile Enache

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a numit doi consilieri prezidenţiali, respectiv pe Gheorghe Rotaru şi Vasile Enache, decretele în acest sens fiind publicate marţi în Monitorul Oficial.

Şeful FMI: Suntem îngrijoraţi de impactul situaţiei politice asupra economiei

Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat, marţi, la începutul întâlnirii cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, de la Palatul Cotroceni, că este "puţin îngrijorat" de impactul pe care îl are actuala situaţie politică din România asupra economiei.