Știrile zilei

Antonescu, întrebat despre demisie: Decizia luată, fermă, va fi anunţată după finalul referendumului

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, dacă îşi menţine decizia de a demisiona dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el răspunzând că decizia sa este luată, este fermă, şi va fi anunţată la momentul potrivit, după finalizarea referendumului.

Victor Ponta îi scrie lui Barroso: Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale privind referendumul

Premierul Victor Ponta i-a scris preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pentru a-l asigura că Guvernul român va respecta decizia Curţii Constituţionale privind referendumul.

Antonescu: Aşteptăm şi respectăm verdictul Curţii Constituţionale. Oricare va fi decizia CC, nu trebuie să o culpabilizăm

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că oricare va fi decizia CC legată de referendum, nu trebuie ca această instituţie să fie culpabilizată, precizând că decizia va fi una grea.

Ponta somează pe Băsescu, Parlamentul şi partidele să nu exercite presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale

Premierul Victor Ponta a transmis, marţi seara, un mesaj public în care somează toate părţile implicate în conflictul politic generat de suspendarea preşedintelui să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau a unor judecători ai instituţiei.

Şase membri ai clanului „Sportivilor” au fost reţinuţi, audierile la DIICOT continuă

Şase membri ai clanului "Sportivilor" au fost reţinuţi, marţi, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind suspectaţi de infracţiuni cu violenţă, şantaj, înşelăciune şi fraude informatice în scopul obţinerii unor importante sume de bani.

Băsescu: Propunerea privind demisia în schimbul revizuirii Constituţiei rămâne valabilă

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că oferta sa privind demisia în schimbul revizuirii Constituţiei rămâne valabilă, cu condiţia ca în Legea fundamentală revizuită să se ţină cont de referendumul din 2009, iar mandatul preşedintelui să fie redus la patru ani.

Băsescu: Ţara se prăbuşeşte sub lupta politică. Trei săptămâni de luptă politică sunt de ajuns. E nevoie de o schimbare de atitudine, inclusiv a mea

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că cele trei săptămâni de bătălie politică şi cele trei luni de la instalarea Guvernului Ponta, care vor deveni prea mult, trebuie să genereze o schimbare imediată de atitudine politică a tuturor, inclusiv a sa.

Circulaţia pe autostrada Bucureşti – Piteşti, întreruptă din cauza unui incendiu de vegetaţie

Circulaţia pe autostrada Bucureşti - Piteşti a fost întreruptă marţi la kilometrul 30, de la ora 17.10, din cauza unui incendiu de vegetaţie, traficul fiind deviat temporar, pe sensul de mers către Bucureşti, prin Bolintin-Deal, către Ciorogârla, informează Centrul Infotrafic din IGPR.

ANALIZĂ: Indiferent de tabăra politică, oficialii europeni cer politicienilor români oprirea disputelor

Oficialii europeni cer politicienilor de la Bucureşti să înceteze disputele şi să colaboreze pentru stabilizarea situaţiei politice, respectând democraţia şi statul de drept, apreciind că nu există un învingător clar în urma votului de la referendumul din 29 iulie

Băsescu: MAI este singura instituţie care poate da cifra exactă a populaţiei cu drept de vot

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că singura instituţie a statului român care poate da cifra exactă a cetăţenilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi au drept de vot este MAI, iar INS doar stabileşte numărul populaţiei stabile de pe teritoriul României la un anumit moment.

Băsescu: E foarte bună decizia Guvernului de a încheia un nou acord cu FMI, dar e prematur

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că este foarte bună decizia Guvernului de a anunţa intenţia încheierii unui nou acord cu FMI pentru perioada 2013-2015 deoarece astfel va avea o marjă mai mare de negociere, însă a apreciat că "e prematur".

PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni. Cât de cald va fi şi când va ploua

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 31 iulie-13 august, în fiecare regiune a ţării.

Mihai Tănăsescu: Viitorul acord cu FMI poate copia modelul polonez. Vizite la şase luni, ţinte mai largi

Viitorul acord cu FMI poate fi unul după modelul polonez, linie de credit permanentă la dispoziţia ţării, astfel că vizitele delegaţiei Fondului ar urma să fie făcute o dată la şase luni, nu la trei luni, iar ţintele vor fi definite diferit, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.

BEC anunţă miercuri, la 10.30, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie

Biroul Electoral Central urmează să anunţe, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la ora 10.30, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie.

„Imperio”, lansat la Bucureşti. Cum arată tramvaiul cu podea joasă care poate transporta 300 de persoane – FOTO

Astra Vagoane Călători SA a inaugurat marţi, la Bucureşti, tramvaiul cu podea joasă "Imperio", în prezenţa ministrului delegat pe probleme de afaceri, Lucian Isar, şi a proprietarului Astra Vagoane Călători SA, Valer Blidar.

EXCLUSIV – Raport intern guvernamental: Evazioniştii, în complicitate cu organele vamale

România se află în topul ţărilor UE ca nivel al economiei subterane şi evaziunii fiscale, fiind depăşită doar de Bulgaria, situaţie facilitată chiar de către organele vamale care, în complicitate cu importatorii, încadrează mărfurile la poziţii tarifare inferioare şi nici măcar nu verifică TIR-urile.

Guvernul impune un nou sistem de taxare la Registrul Comerţului. Ce sumă vrea să obţină în plus la buget cu această măsură

Guvernul va introduce un nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile cerute de firme şi persoane fizice autorizate la Registrul Comerţului şi va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, complet diferit faţă de sistemul actual.

Ponta a anunţat miniştrii că trebuie să îşi amâne vacanţa pentru anul viitor. Care este singurul ministru exceptat

Premierul Victor Ponta i-a anunţat pe miniştri că trebuie să îşi amâne vacanţa pentru anul viitor, deoarece Guvernul are probleme importante de rezolvat în perioada următoare. Ponta a anunţat şi numele singurului ministru ce va face excepţie şi va avea vacanţă.

Blejnar: Voi sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate din partea lui Victor Ponta

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, marţi, că va sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate din partea lui Victor Ponta şi a liderilor de marcă ai PSD, precizând că premierul nu îl sperie şi că îl roagă să nu mai pună presiune pe procurori.

PDL cere USL să respecte prevederile legale pentru ca Traian Băsescu să-şi reia prerogativele

PDL cere USL să respecte prevederile legii pentru ca preşedintele Traian Băsescu să îşi reia prerogativele, a declarat, marţi, liderul PDL Vasile Blaga, arătând că orice contestaţie cu privire la referendum nu îşi are rostul.

USL: CC să ia în calcul cvorumul care armonizează datele INS cu datele MAI

USL consideră că CC trebuie să-şi fundamenteze decizia privind referendumul pe un cvorum care armonizează datele INS cu datele MAI, apreciind că o hotărâre a CC bazată pe un cvorum excesiv, respectiv pe "România ipotetică", şi nu pe "România reală", va adânci criza politică.

Grecia rămâne rapid fără bani. Rezervele de lichidităţi sunt aproape de zero

Statul elen rămâne rapid fără bani, iar fără fonduri de la creditorii internaţionali nu va mai putea plăti salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, a declarat, marţi, secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Christos Staikouras.

Topul oraşelor cu centre comerciale moderne: În 13 oraşe reşedinte de judeţ nu există niciunul

Suceava se menţine pe primul loc într-un clasament al oraşelor din România în funcţie de stocul de centre comerciale moderne la mia de locuitori, iar în 13 din cele 42 de reşedinte de judeţ nu a fost construit niciun astfel de proiect, potrivit companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

PROGNOZA METEO: Înnorări şi averse în cea mai mare parte a ţării. Cum va fi vremea miercuri şi joi

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Mircea Toader, înlocuit la şefia PDL Galaţi. Mihai Capră, numit preşedinte interimar

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, marţi, că Mircea Toader a fost înlocuit la conducerea Organizaţiei judeţene PDL Galaţi, fiind numit preşedinte interimar Mihai Capră, fost secretar de stat în MAI.

Fenechiu: Nu mi-am dat demisia din funcţiile deţinute în PNL. Colegii mei vor judeca rezultatele

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu precizează că nu şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în partid, dar că este dispus că facă acest lucru în cazul în care colegii săi din BPC consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare.

Adomniţei demisionează din BPC al PNL: Nu am reuşit ca Iaşi să fie în primele 5 judeţe ca prezenţă

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a anunţat demisia din Biroul Politic Central al PNL, el motivând că judeţul Iaşi nu s-a clasat în primele 5 judeţe în ceea ce priveşte prezenţa la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui.

Blaga: E necesară coabitarea Băsescu -USL, Guvernul are ce face – să guverneze

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că este posibilă şi necesară coabitarea preşedintelui Traian Băsescu cu USL, arătând că Guvernul are foarte multă treabă, are ce face, trebuie să guverneze.

Patapievici îşi va da demisia de la conducerea ICR

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, a declarat marţi pentru MEDIAFAX, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind OUG nr. 27, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului.

Şeful Băncii Centrale Europene este anchetat pentru conflict de interese. Mario Draghi face parte dintr-un club al bancherilor

Autoritatea internă de supraveghere a UE a lansat o investigaţie vizându-l pe preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, după o sesizare că acesta s-ar afla în conflict de interese, din cauza apartenenţei la G30, un club al bancherilor de top.

Numărul şomerilor, cu 9.000 mai mic în iunie decât în mai – Datele INS

Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 de ani a fost de 735.000 în iunie, cu 9.000 mai mic decât în martie şi în creştere cu 10.000 faţă de iunie 2011, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

CC: Decizia privind trecerea ICR de la Preşedinţie la Senat este constituţională. Patapievici va demisiona de la conducerea Institutului

Curtea Constituţională a decis, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind trecerea Institutului Cultural Român (ICR) din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului este constituţională. Preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a declarat pentru MEDIAFAX, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului.

Obama nu crede în sfârşitul zonei euro şi îndeamnă la adoptarea de „măsuri hotărâte”

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a apreciat luni că zona euro nu se va dezagrega sub greutatea crizei datoriilor, dar că în Europa rămân de adoptat unele "măsuri hotărâte" în faţa acestei ameninţări.

REFERENDUM 2012 – Votul în străinătate: Mai puţin de 75.000 de români au votat duminică

Mai puţin de 75.000 de români din străinătate au votat la referendumul de duminică, în cele 306 secţii de votare înfiinţate pentru aceştia.

Băsescu, întrebat despre documentul pregătit de USL pentru CC: „E dreptul lor”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat, marţi, când a sosit la sediul său de campanie, ce părere are despre documentul pe care USL îl pregăteşte pentru a-l trimite la CC în legătură cu referendumul, el răspunzând: "E dreptul lor".

Grecia va cere prelungirea perioadei pentru atingerea obiectivelor din programul de ajutor extern

Liderii coaliţiei de guvernământ din Grecia vor cere prelungirea perioadei programului de ajutor financiar, sperând să poată împărţi pe mai mulţi ani reducerile de cheltuieli de 11,5 miliarde euro cerute de creditorii internaţionali, a declarat o sursă guvernamentală, citată de Wall Street Journal.

Apple pregăteşte lansarea noului iPhone pe 12 septembrie. Ce caracteristici va avea noul smartphone

Apple se pregăteşte să lanseze pe 12 septembrie noua versiune a iPhone, care marchează o schimbare generală de design a smartphone-ului, cel mai bine vândut produs al companiei americane, au declarat două surse apropiate situaţiei.

Campionul olimpic Alin Moldoveanu, felicitat de ministrul Ioan Rus

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, l-a felicitat telefonic pe sportivul dinamovist Alin Moldoveanu pentru câştigarea primei medalii de aur a delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra, la proba de puşcă aer comprimat 10 metri, informează MAI.

Editorial Financial Times: Băsescu să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români

Traian Băsescu, vizat de un referendum privind demiterea sa, ar trebui să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români, iar în loc să se amestece în instituţii, Guvernul ar trebui să se concentreze asupra economiei, îndeamnă FT într-un editorial publicat în ediţia online de luni.

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, schimbat din funcţie

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, a fost schimbat din funcţie, în locul acestuia fiind numit Cornel Ciocoiu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Oublică, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru.