Știrile zilei

REPORTAJ: 106 ani de ambulanţă – De la o trăsură cu cai în 1906 la un spital ambulant în zilele noastre

Prima salvare din Bucureşti a apărut în urmă cu 106 ani, iar bolnavii erau transportaţi cu trăsura mânată de vizitiu, echipajul era format din agenţi stradali ce ajungea la caz după 30 de minute, în timp ce astăzi ambulanţele sunt adevărate spitale ambulante, cu personal de top şi sute de voluntari.

Ce mesaj le-a transmis premierul Ungariei, Viktor Orban, românilor şi maghiarilor cu ocazia referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a afirmat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară "Tusvanyos", referitor la referendum, că le urează "românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică - n.r.) este o posibilitate".

Guvernul organizează în timpul referendumului Ziua Porţilor Deschise la Vila Dante

Guvernul anunţă că duminică, când va fi organizat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la vila Dante din Bucureşti. Publicul va avea acces între orele 10:00 - 20:00.

Google celebrează recordul mondial la tir cu arcul, înregistrat vineri la Jocurile Olimpice, printr-un logo special

Google are un logo special şi sâmbătă, după deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Londra, ce face referire la proba tirului cu arcul, în care s-a stabilit primul record la această olimpiadă, realizat de un sud-coreean cu deficienţe de vedere.

Cutremur cu magnitudinea de 4,6 în Bosnia

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 a avut loc în regiunea Zeniţa, în centrul Bosniei, provocând mici pagube materiale, au anunţat sâmbătă serviciile locale de intervenţie. Cutremurul, al cărui epicentru s-a situat la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Sarajevo, s-a produs vineri seara la ora 23.12 GMT (sâmbătă, 2.12 ora României).

REFERENDUM 2012: Câte incidente s-au înregistrat în perioada campaniei

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a informat, sâmbătă, câte incidente s-au înregistrat, la nivel naţional, în perioada campaniei pentru referendum, cele mai multe fiind reclamate în mediul urban.

Fiul lui Bercea Mondial a încercat să se sinucidă

Fiul lui Bercea Mondial, Laurenţiu Anghel, încarcerat în Penitenciarul argeşean Colibaşi, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie, a încercat să se sinucidă, însă a fost surprins de personalul închisorii, în prezent starea lui fiind stabilă.

Armata siriană a lansat o contraofensivă asupra oraşului Alep

Armata siriană a lansat sâmbătă o contraofensivă cu scopul de a prelua controlul asupra sectoarelor rebele de la Alep, al doilea cel mai important oraş din Siria, considerat o miză crucială a conflictului armat din această ţară, au anunţat militanţi.

Ponta are un „pass general” pentru Jocurile Olimpice. La ce competiţii vrea să asiste premierul la Londra

Premierul Victor Ponta, care a participat vineri la deschiderea Jocurilor Olimpice, a declarat că are un "pass general" pentru Olimpiadă şi că intenţionează să revină la Londra pentru a urmări inclusiv un meci de baschet al echipei Statelor Unite ale Americii.

REFERENDUM 2012 – Ponta: Autorităţile locale vor fi sprijinite de procurori în cazuri în care votul este împiedicat

Premierul Victor Ponta a cerut autorităţilor locale să asigure secretul votului la referendum şi să reacţioneze rapid dacă identifică persoane ce împiedică dreptul de exercitare a votului, spunându-le că vor fi sprijinite de procurori de serviciu pentru a începe imediat cercetarea penală a acestora.

Rusia negociază pentru a redeschide instalaţii militare în Cuba şi Vietnam

Rusia negociază pentru a redeschide instalaţii militare din Cuba şi Vietnam, potrivit unui anunţ al comandantului marinei ruse, viceamiralul Viktor Cirkov, citat vineri de agenţia de presă RIA-Novosti.

Negocierile privind tratatul de reglementare a comerţului de arme au eşuat. Ce a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon

Negocierile din cadrul ONU, de la New York, în ceea ce priveşte un prim tratat de reglementare a comerţului cu arme convenţionale s-au soldat vineri cu un eşec, urmând să fie reluate ulterior, potrivit preşedintelui conferinţei.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Ceremonia de deschidere. Sportivii români au fost susţinuţi din tribune de premierul Victor Ponta – GALERIE FOTO

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra a început, vineri seară, pe Stadionul Olimpic din capitala Angliei, la ora locală 21.00 (23.00, ora României), în prezenţa a 80.000 de spectatori şi a zeci de şefi de stat şi de guvern.

Antonescu ar fi de acord cu desfiinţarea CNA, dar consideră necesară o lege a presei

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seară, că ar fi de acord cu desfiinţarea CNA, însă consideră necesară adoptarea în schimb a unei legi a presei, care să reglementeze inclusiv activitatea presei audio-vizuale.

Antonescu: Cred că Voiculescu a fost securist, nu biet informator. Ne-am aliat cu scop politic corect

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seară, că el crede că preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, "a fost securist", opinând că "în comerţul exterior în poziţia aceia nu erai un biet informator", însă a precizat că s-a aliat cu acesta într-un scop politic corect.

Antonescu: Ţara e ca mama. Nu e cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă sau cea mai bună, dar e singura

Preşedintele interimar Crin Antonescu a comparat, vineri seară, România cu noţiunea de "mamă", despre care a susţinut că "nu e cea mai frumoasă", "cea mai deşteaptă femeie din lume, poate nu e nici cea mai bună", dar e singura.

Antonescu: Brătienii nu erau foarte democraţi, conduceau cu mână de fier şi vedeau interesul naţional

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri, că fondatorii PNL s-au numărat între liderii care au "condus cu mână de fier" partidul şi nu erau foarte democraţi şi că au făcut "şi ei tot felul de combinaţii", însă punctul lor cardinal era interesul naţional.

Băsescu: În cazul unei prezenţe de 48-49%, voi repropune USL revizuirea Constituţiei şi demisia mea

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că, dacă referendumul va fi invalidat în urma unei prezenţe la urne de 48-49% şi cu o majoritate foarte mare pentru destituirea sa, după revenirea în funcţie el va relua către USL propunerea de revizuire a Constituţiei însoţită de demisia sa.

Cepoi: Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto va include o cotă pentru fondul de sănătate

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto va include o cotă pentru fondul de sănătate, iar banii vor fi viraţi de către asiguratori către fondul de sănătate, potrivit proiectului Legii Sănătăţii aflat în dezbatere, a anunţat, vineri, la Ploieşti, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Băsescu: SPP nu l-a lăsat pe Ponta să intre la Vila Dante pentru că eu înotam în piscina de acolo

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, vineri, că SPP nu l-a lăsat pe premierul Victor Ponta să intre în incinta Vilei Dante, aparţinând RA-APPS, deoarece în acel moment în piscina complexului de protocol înota el.

Băsescu: Poliţia, Jandarmeria,SRI, în alertă zero privind supravegherea corectitudinii referendumului

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că Poliţia, Jandarmeria şi SRI sunt "în alertă de gradul zero" cu privire la supravegherea corectitudinii referendumului şi a menţionat că Autoritatea Electorală Permanentă a achiziţionat softul care permite depistarea votului multiplu.

Cepoi: CNAS a decontat în 2011 zeci de milioane de euro pentru boli uşoare. Pentru HIV sunt liste de aşteptare

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat, anul trecut, zeci de milioane de euro pentru medicamente pentru afecţiuni uşoare, în timp ce pentru medicamentele pentru bolnavi cronici sunt liste de aşteptare, a afirmat, vineri, la Ploieşti, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Al-Qaida ameninţă că va comite atentate pe teritoriul Statelor Unite

Filiala irakiană a reţelei teroriste Al-Qaida ameninţă că va comite atentate "în inima Statelor Unite", iar serviciile de securitate americane cred că organizaţia teroristă încearcă să îşi creeze filiale pe continentul nord-american.

Borbely: UDMR niciodată nu a spus oamenilor să nu mergă la vot. Nici acum nu spunem acest lucru

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely , afirmă că Uniunea "niciodată nu a spus oamenilor să nu mergă la vot" şi nici acum nu spune acest lucru, ci că trebuie să meargă la vot, iar fiecare să voteze "după conştiinţa sa, după buna credinţă a fiecăruia".

Scrisori în numele Primăriei Ploieşti cu îndemn la vot, distribuite. Ce spun reprezentanţii municipalităţii – FOTO

Sute de scrisori cu antetul Primăriei Ploieşti şi semnate în numele primarului PSD Iulian Bădescu, ce conţin îndemnuri de participare la referendumul de duminică, au fost trimise ploieştenilor, reprezentanţii municipalităţii spunând însă că nu Primăria este expeditorul acestor scrisori.

Băsescu: Există suspiciuni de fraudare a referendumului. Îi rog pe români să nu participe

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că îi roagă pe români să nu participe la referendumul de duminică, deoarece prin acest scrutin "nişte politicieni iresponsabili încearcă să ascundă lovitura de stat".

Antonescu: Campania electorală dovedeşte că democraţia din România este matură. Nu suntem mai prejos decât colegii din UE

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri, că, deşi campania pentru referendum a fost una "intensă" şi într-o atmosferă de tensiune publică, aceasta s-a desfăşurat în termeni normali din punct de vedere democratic.

Comisia Europeană a constatat că 141,48 milioane euro au fost cheltuiţi ilegal la companiile din subordinea MTI

Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) au cheltuit 141,48 milioane euro fără respectarea legislaţiei sau nejustificat, potrivit unui raport de audit care a vizat perioada 2009 - aprilie 2012.

Comisia Tehnică a CNE: Kovesi NU A PLAGIAT în lucrarea de doctorat

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit vineri că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, decizia urmând să fie luată în considerare la şedinţa în care CNE o va lua o hotărâre finală în acest caz, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CNE.

Constantinescu către Barroso: Raportul MCV conţine exagerări care au afectat interesele României

Fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare deschisă în care afirmă că raportul pe MCV din 18 iulie cuprinde "exagerări" şi "informaţii inexacte" care au afectat interesele politice, economice şi financiare ale României.

REFERENDUM 2012: Campania electorală se încheie sâmbătă dimineaţă

Campania electorală pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu se încheie sâmbătă dimineaţă, la ora 07.00, fiind interzise continuarea acţiunilor electorale sau difuzarea clipurilor sau dezbaterilor electorale.

REFERENDUM 2012: Au fost organizate 18.548 secţii de votare, din care 18.242 în ţară şi 306 în străinătate

Ministerul Administraţiei şi Internelor informează, vineri, că au fost organizate, pentru REFERENDUM, 18.548 de secţii de votare, din care 18.242 în ţară şi 306 în străinătate, alte 109 se secţii suplimentare fiind deschise la mare şi la munte.

COMENTARIU: Campania pentru referendum, un asalt continuu asupra bunului-simţ şi răbdării publicului

Săptămânile de campanie electorală care au precedat referendumul pentru demiterea preşedinteleui Băsescu, utilizate integral şi intens, au fost un atac continuu asupra bunului-simţ şi răbdării publicului, USL şi PDL acţionând neabătut sub devizele "Fără milă!" şi "Totul este permis!"

Ministerul Economiei a anulat licitaţii de 70 milioane lei acordate „preferenţial”

Ministerul Economiei a anulat patru licitaţii organizate anul trecut, cu o valoare totală de 70 milioane lei (15,2 milioane euro) şi care vizau achiziţia de lucrări de închidere şi ecologizare a unor obiective miniere, susţinând că acestea au fost acordate "preferenţial", şi va relua procedurile.

Judecătoarea Georgeta Barbălată a demisionat din funcţia de purtător de cuvânt al ICCJ

Judecătoarea Georgeta Barbălată a demisionat, vineri, din funcţia de purtător de cuvânt al ICCJ, după ce procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul ei pentru favorizarea infractorului, fiind acuzată că l-a avertizat pe fostul şef al SIPI Ilfov că-i va fi percheziţionată locuinţa.

Ministrul suedez pentru Afaceri Europene: UE să fie mai dură cu România

UE ar trebui să fie mai fermă în privinţa cerinţelor ca România să respecte libertatea de exprimare şi drepturile omului, a declarat ministrul suedez pentru Afaceri Europene, în contextul escaladării luptei politice dintre premierul şi preşedintele români, relatează postul Radio Suedia.

Incendiile de pădure afectează opt judeţe – VIDEO

Incendii de pădure au loc, vineri, în opt judeţe, pentru stingerea acestora intervenind pompieri militari, alături de pompieri civili, vânători de munte, angajaţi ai Inspectoratului General de Aviaţie şi ai ocoalelor silvice, precum şi voluntari, informează, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Dezbatere privind înlocuirea Fântânii Dunărea de la Universitate. Ce spune arhitectul-şef al Capitalei despre proiect

Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a participat la o dezbatere privind înlocuirea Fântânii Dunărea de la Universitate cu una "săltătoare", în condiţiile în care au început lucrările în zonă.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend în ţară, la Bucureşti, la mare şi la munte

Sâmbătă, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în regiunile extracarpatice, unde indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80.

Boc a inaugurat un loc de picnic la Cluj: Fostul premier i-a servit cu mici pe ziarişti şi a şutat la poartă

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat joi un loc de picnic amenajat de Primărie cu grătare pe un teren de patru hectare de la marginea municipiului, unde i-a servit pe jurnalişti cu mici şi a tras la poartă pe terenul de fotbal aferent.