Știrile zilei

RATB face grevă de solidaritate pe 31 mai sau nelimitat dacă se taie salariile

Sindicaliştii de la Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) vor face grevă pe 31 mai, în semn de solidaritate cu bugetarii, dacă nu vor fi afectaţi de reducerea salariilor, iar dacă li se vor tăia veniturile vor opri activitatea pe termen nedeterminat.

Parada GayFest şi marşul Noua Dreaptă, sub protecţia jandarmilor

Aproximativ 400 de jandarmi bucureşteni vor asigura sâmbătă măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la marşul Asociaţiei Noua Dreaptă şi la marşul diversităţii GayFest.

MApN: Steaua este un simbol al Armatei şi al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul

Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea MApN prin CSA "Steaua", a fost de la darea în folosinţă în 1974 gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal, precizează MApN, adăugând că Steaua este un simbol al Armatei şi românilor care iubesc fotbalul.

Funeriu: Îi voi contacta pe toţi liderii sindicali pentru a începe de luni discuţiile

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, vineri, că îi va contacta pe toţi liderii sindicali pentru ca, începând de luni, chiar dacă este zi liberă, să înceapă discuţiile privind greva generală din 31 mai, zi în care are loc proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină.

Consilva pichetează marţi sediile Guvernului şi Ministerului Mediului

Sindicaliştii Consilva pichetează marţi sediile Guvernului şi Ministerului Mediului, nemulţumiţi de scăderea salariilor cu 25 la sută, având în vedere că nivelul de salarizare la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este cu 528 de lei sub câştigul salarial mediu brut pe economie.

Oltean: Nicio moţiune de cenzură nu are nicio şansă, absolut niciuna

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură pregătită de PSD nu are "nicio şansă".

AS Roma a făcut o ofertă de 4 milioane de euro pentru Mutu

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, suspendat nouă luni pentru dopaj, este dorit de clubul AS Roma, care i-ar fi făcut o ofertă de 4 milioane de euro, informează cotidianul La Nazione, citat de goal.com.

Petcu: Vlădescu vrea să amorţească reacţii sindicale prin declaraţii despre disponibilizări

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat vineri că afirmaţia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, potrivit căreia 70.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până anul viitor, a fost făcută pentru a "amorţi" reacţia mişcării sindicale.

Euro s-a apreciat faţă de dolar în urma temerilor privind o intervenţie de susţinere a monedei

Euro s-a apreciat vineri, faţă de dolar şi alte valute, în urma temerilor investitorilor privind menţinerea unor poziţii speculative, dar şi privind o posibilă intervenţie a autorităţilor pentru susţinerea monedei unice.

Petcu: Salariaţii care nu sunt bugetari să se alăture grevei generale dacă salariile scad cu 25%

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, i-a îndemnat vineri la grevă generală şi pe salariaţii care nu sunt bugetari dacă diminuarea salarială cu 25% nu va fi abandonată.

UDMR va fi solidar cu Guvernul la asumarea răspunderii

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, ministru al Mediului, afirmă că reprezentanţii Uniunii vor fi solidari cu Guvernul în ceea ce priveşte asumarea răspunderii pe măsurile convenite cu FMI, deşi îşi doresc acceptarea ideii ca pensiile mici să nu fie reduse.

Vasilescu: Scenariul cel mai pesimist ar fi creşterea TVA, dacă nu se reduc salariile şi pensiile

Scenariul cel mai pesimist ar fi ca Guvernul să nu reuşească să scadă pensiile şi salariile şi să se treacă la creşterea TVA, consideră Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Amelia Antoniu va fi externată azi

Amelia Antoniu va fi externată vineri, starea ei fiind bună, iar peste o săptămână ar putea fi internată într-o clinică ORL din Viena, a declarat pentru MEDIAFAX soţul artistei, Niculae Gamenţ Antoniu.

Liviu Făcăleaţă va fi eliberat sub control judiciar

Fostul director al PIC Liviu Făcăleaţă, arestat pentru complicitate la luare de mită într-un nou dosar privind corupţia din arbitraj, va fi eliberat sub control judiciar după ce Curtea de Apel Piteşti i-a admis vineri recursul la decizia Tribunalului Argeş, ce îi respinsese cererea în acest sens.

Percepţia privind evoluţia economiei României s-a înrăutăţit

Percepţia experţilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a înrăutăţit în luna mai, deşi cea pentru Europa Centrală şi de Est s-a îmbunătăţit, potrivit unui sondaj al institutului ZEW şi grupului bancar Erste.

S-a propus o reducere a 1.500 de posturi din Ministerul Mediului şi structuri subordonate

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, că are în vedere un program de restructurare a posturilor din minister şi structurile subordonate şi că a primit o propunere de reducere a posturilor care viza 1.500 de angajaţi, de care a fost nemulţumit, astfel că situaţia va fi reanalizată.

Ponta: Nu avem ce discuta cu Guvernul, măsurile anticriză sunt decise de Băsescu, nu de Cabinet

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că partidul său nu are ce discuta cu Guvernul Boc, pentru că măsurile anticriză nu au fost decise de Executiv, ci de şeful statului, care nu doreşte să discute cu nimeni, preferând doar să dea ordine.

Firma care controlează hotelurile din Herculane este în executare silită

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că firma controlată de omul de afaceri Iosif Armaş, care deţine mai multe hoteluri în staţiunea Herculane, se află în executare silită, iar hotelurile urmează să fie repuse în circuitul turistic prin scoaterea la licitaţie.

Andone: Dragomir şi membrii comisiilor LPF trebuie să-şi dea demisia dacă TAS dă dreptate Rapidului

Antrenorul echipei Rapid, Ioan Andone, a declarat vineri într-o conferinţă de presă că preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi membrii comisiilor LPF ar trebui să-şi prezinte demisiile dacă TAS va reacorda cele trei puncte din meciul cu Timişoara grupării "alb-vişinii".

Boc: Pensiile speciale nu pot rămâne în afara restrângerilor şi vor fi reduse

Pensiile acordate în prezent pe baza unor legi speciale vor fi diminuate faţă de nivelul actual, prin măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, împreună cu celelalte pensii din sistemul public, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Transportatorii opresc activitatea la 31 mai. Microbuzele judeţene şi intrajudeţene nu vor circula

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunţat, vineri, că va opri activitatea la 31 mai, când sindicaliştii vor fi în grevă generală, astfel că microbuzele care operează curse judeţene şi interjudeţene nu vor mai circula.

Strauss-Kahn: Zona euro nu riscă să se prăbuşească

Zona euro nu riscă să se prăbuşească, dar există posibilitatea ca piaţa monetară comună să nu mai funcţioneze corect, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, la postul de televiziune France 2.

Voicu, Costiniu, Căşuneanu şi Locic, trimişi în judecată pentru corupţie

Senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă.

Andone: Cei de la Dinamo mi-au făcut o ofertă, vom discuta la finalul campionatului

Antrenorul FC Rapid, Ioan Andone, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă că a primit o ofertă de la Dinamo pentru a prelua conducerea băncii tehnice, dar că a refuzat să negocieze până la finalul campionatului.

Udrea: Nu ne bazăm pe litoral pentru piaţa externă, ci pe turism cultural, balnear şi Delta Dunării

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, că România nu se va baza pe litoral pentru piaţa externă, ci pe turism cultural, balnear, circuite şi Delta Dunării.

Penescu, Făcăleaţă, Serea şi Martiş, trimişi în judecată pentru corupţie

Acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, fostul director al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă, fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în stare de arest, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Sassu cere Parlamentului să pună capăt practicilor „nedemocratice” la care a recurs Raluca Turcan

Alexandru Sassu, directorul general al SRTv, solicită Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, să pună capăt practicilor "nedemocratice" la care a recurs Raluca Turcan, care a anunţat public numirea unui director interimar la TVR şi a încercat să "intimideze" conducerea şi angajaţii TVR.

INTERVIU – Funeriu: Vom avea un pachet de măsuri pentru a evita blocarea anului şcolar – II

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu spune că va fi definitivat un pachet de măsuri pentru a evita blocarea anului şcolar, dar mizează şi pe faptul că dascălii nu ar risca viitorul elevilor prin neparticiparea la bacalaureat, susţinând că nu va lua nicio măsură represivă injustă împotriva profesorilor.

INTERVIU – Funeriu: Vom avea un pachet de măsuri pentru a evita blocarea anului şcolar – I

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu spune că va fi definitivat un pachet de măsuri pentru a evita blocarea anului şcolar, dar mizează şi pe faptul că dascălii nu ar risca viitorul elevilor prin neparticiparea la bacalaureat, susţinând că nu va lua nicio măsură represivă injustă împotriva profesorilor.

Arbitrul pieţei telecom, exemplu de ineficienţă legală: 650 de angajaţi, salarii de 13 mil. euro

Autoritatea de reglementare în comunicaţii, instituţia care face regulile şi supraveghează companiile de pe o piaţă de peste patru miliarde de euro pe an, a cheltuit anul trecut 13 milioane euro pe salariile a aproape 700 de oameni şi 8,2 milioane euro pe achiziţii, scrie Ziarul Financiar.

Recomandări pentru weekend-ul 21-23 mai

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Polonezii cred că nu vor afla niciodată adevărul despre accidentul de la Smolensk

Majoritatea cetăţenilor polonezi (51 la sută) consideră că nu vor obţine niciodată explicaţii complete despre cauzele prăbuşirii aeronavei prezidenţiale poloneze la Smolensk, în vestul Rusiei, se arată într-un sondaj realizat de Institutul OBOP, relatează Radio Polonia în pagina online.

Antonescu despre decorarea lui Homoştean: Nimic mai normal, Băsescu reprezintă asemenea oameni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că decorarea lui Homoştean de către Traian Băsescu este "normală", precizând că şeful statului reprezintă asemenea oameni în fruntea statului dintotdeauna, comentând că nu este prima dată când preşedintele "nu este atent" pe cine decorează.

Johannis: TVA şi impozitul pe venit ar fi putut fi mărite; ar fi benefice investiţii tip autostradă

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că Guvernul ar fi putut să nu apeleze la tărirea salariilor şi pensiilor, el menţionând că ar fi fost de preferat reducerea numărului de bugetari în 2009, majorarea TVA şi a impozitului pe venit şi construcţia de autostrăzi.

Antonescu: Isărescu nu este singurul independent capabil să conducă un Guvern în ţara asta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Realitatea TV, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu e singurul independent prestigios şi capabil să conducă un Guvern în România.

Antonescu: Eu nu accentuez ce ne desparte de PSD, ar folosi taman lui Băsescu, dar e decizia PSD

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, la Realitatea TV, că liberalii vor vota moţiunea de cenzură a PSD, dar se vor delimita de textul de stânga, menţionând că el nu accentuează, cum face Victor Ponta, elementele care despart PNL de PSD, pentru că din asta ar avea de câştigat Traian Băsescu.

Ponta: Nu cred în persoane providenţiale, ideea că Isărescu ar putea schimba ceva e o iluzie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la Realitatea TV, că nu crede în persoane "providenţiale" şi că ideea că guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, ca premier, ar putea schimba ceva este o iluzie.

Actori şi critici literari comentează ideea impozitării drepturilor de autor cu 30%

Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Maia Morgenstern, Tora Vasilescu şi Nicolae Manolescu critică, într-un material publicat de ziarul "Gândul", ideea impozitării drepturilor de autor cu 30%, lansată recent de preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

British Petroleum a început să recupereze câte 5.000 de barili de ţiţei pe zi

Grupul petrolier britanic British Petroleum (BP) a dat asigurări, joi, că a început se recupereze câte 5.000 de barili de petrol pe zi, din puţurile din Golful Mexic, admiţând pentru prima dată că scurgerea are o amploare mult mai mare decât anunţase.

Geoană membrilor PSD: Lăsaţi micile intrigi de partid şi haideţi să dăm o alternativă pentru România

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, le-a cerut, joi, la Craiova, social-democraţilor să lase "micile intrigi" de partid pentru a încerca să dea României o "alternativă" la actuala guvernare PDL care a început să se "erodeze".