Știrile zilei

Vlădescu: Ajustarea cu 15% înseamnă un nivel egal cu 15 pensii din 2007 indexate cu inflaţia

Ajustarea cu 15% a pensiilor ar însemna un venit anual echivalent cu 15 pensii din 2007 majorate în funcţie de inflaţie şi creştere economică, şi nu prin lege, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Sute de sindicalişti au pichetat Palatul Cotroceni şi sediul Guvernului

Aproximativ o sută de sindicalişti, afiliaţi la cele cinci conferedaţii sindicale, au pichetat, luni, pentru a treia zi, sediul Palatului Cotroceni, ei strigând "Jos Băsescu!", nemulţumiţi de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.

Flutur: În BPN s-a discutat despre solidaritatea partidului în jurul Cabinetul Boc

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, după BPN, că în cadrul întâlnirii s-a discutat despre solidaritatea conducerii partidului faţă de Cabinetul Boc, în privinţa refomelor care rezultă din acordul cu FMI, el arătând că forma finală a documentului se va discuta şi în coaliţie.

Vlădescu: Propunerea PNL nu are sens, înseamnă să reduci cu 50% cheltuielile pentru spitale

Propunerea PNL de a diminua cu 50% cheltuielile materiale este "o variantă fără senes" şi ar însemna reducerea la jumătate a sumelor pentru spitale, medicamente compensate, benzină pentru poliţişti şi electricitate pentru şcoli, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Vlădescu: Datoria publică va urca la 40% anul viitor, fără măsuri suplimentare ar fi depăşit 50%

Datoria publică va creşte până la finele anului viitor la aproximativ 40% din PIB, iar fără măsurile suplimentare convenite cu FMI ar fi depăşit, în 2011, 50% din PIB, de la circa 30% în prezent, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

PNL propune reducerea cheltuielilor bugetare cu 50% la capitolul achiziţii

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat luni în plenul CES că partidul pe care îl reprezintă refuză categoric măsurile propuse de Preşedinţie şi Guvern, nefiind de acord cu reducerea salariilor şi a pensiilor fără un plan de relansare economică, fără un calcul al consecinţelor economice şi sociale.

Alegerile pentru conducerea centrală a PDL, amânate pentru începutul anului viitor

Conducerea PDL a decis, luni, ca alegerile pentru conducerea centrală a partidului să fie amânate pentru începutul anului viitor, a anunţat vicepreşedintele Gheorghe Flutur, care a menţionat că decizia a fost luată cu majoritate de voturi, fiind înregistrate două abţineri.

Lăzăroiu: O pensie mică nu poate asigura un trai decent, dar există o solidaritate între generaţii

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, la videochat-ul ziarului "Gândul", că o pensie mică nu poate asigura un trai decent, dar că în ţara noastră există o solidaritate între generaţii, bunicii, copiii şi nepoţii ajutându-se între ei.

PSD va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe măsurile anticriză

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus luni că formaţiunea sa a decis, în şedinţa BPN, să depună moţiune de cenzură imediat ce Guvernul îşi va asuma răspunderea pe pachetul de măsuri privind reducerile de pensii şi salarii.

Antonescu: Nu e momentul să port o polemică pe mentalităţi cu Ion Iliescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu vrea să poarte o polemică pe mentalităţi cu Ion Iliescu pe tema cotei unice şi a consolidării opoziţiei, precizând că politica de fiscalitate redusă şi simplificată este o constantă de identitate a doctrinei şi a programelor PNL.

Lăzăroiu: Băsescu nu a mai mers la Realitatea şi Antena pentru a nu legitima oameni cu agende ostile

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, că Traian Băsescu a renunţat la reuniunile din Piaţa Universităţii după ce au existat câteva întâlniri "ratate" şi că şeful statului nu merge la Realitatea TV şi Antena 3 pentru că nu vrea să legitimeze oameni cu "agende politice ostile".

Valer Dorneanu va fi candidatul PSD pentru un post de judecător la Curtea Constituţională

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că BPN a aprobat desemnarea lui Valer Dorneanu drept candidat din partea partidului pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Lăzăroiu: Guvernul Boc ar trebui să demisioneze dacă programul anti-criză nu va da rezultatele

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, la videochat-ul ziarului "Gândul", că Guvernul Boc ar trebui să demisioneze dacă programul anti-criză nu va da rezultatele prognozate şi că pot fi reproşate Executivului actual o anumită stângăcie în comunicare şi stângăcie politică.

Campania lui ElBaradei, sponsorizată de Iran printr-o tranzacţie la Bucureşti

Un oficial iranian de rang înalt a oferit un cec în valoare de şapte milioane de dolari unui om de afaceri apropiat lui Mohamed ElBaradei, tranzacţie care a avut loc la Bucureşti cu scopul finanţării campaniei electorale a acestuia, potrivit cotidianului kuwaitian Al-Siyassa, citat de blogul MEMRI.

Vlădescu despre salarii: Nu văd lege care să spună că unde pot să dau nu pot să şi iau

Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% se va face individual, pe baza unei legi, aşa cum au fost decise şi majorările de salarii, pe care nimeni nu le-a contestat în instanţă, afirmă ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Peste 60.000 de oameni, aşteptaţi miercuri la mitingul din Piaţa Victoriei

Confederaţiile sindicale anunţă peste 60.000 de oameni în Piaţa Victoriei, miercuri, la mitingul organizat faţă de măsurile luate de Guvern, fiind aşteptaţi chiar şi mineri, pensionari şi cetăţeni ai Capitalei nemulţumiţi.

Parada GayFest 2010, susţinută de ambasadorul Marii Britanii

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, şi episcopul Metropolitan Community Churches, Diane Fischer, au transmis, luni, câte un mesaj de susţinere pentru organizatorii şi participanţii la GayFest 2010, care se va desfăşura în intervalul 17 - 22 mai.

Năstase: CES, o şezătoare care ar trebui să îl transforme pe Băsescu în Pilat din Pont

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea BPN, că formaţiunea sa nu participă la întâlnirea CES întrucât aceasta este "o şezătoare" care ar trebui să îl transforme pe şeful statului în Pilat din Pont, care vrea să "se spele pe mâini" de măsurile de reduceri anunţate.

Videanu: Trebuie o măsură anticriză temporară luată destul de dur

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, luni, că principiul stabilit de Guvern privind reducerea cheltuielilor bugetare este necesar şi nu se mai poate schimba nimic, pentru că este nevoie de o măsură temporară luată destul de dur, pentru reluarea creşterii economice.

Concertul AC/DC în imagini – GALERIE FOTO

La concertul formaţiei australiene hard rock AC/DC, care a avut loc duminică seara în Bucureşti, au participat peste 60.000 de persoane, prestaţia trupei provocând emoţii puternice şi smulgând apaluzele fanilor.

Puterea actuală a euro este acceptabilă

Puterea actuală a euro este acceptabilă, prezentând avantaje la nivel de competitivitate externă, a declarat preşedintele Autorităţii pentru Pieţele Financiare din Franţa, Jean-Pierre Jouyet.

Iron Maiden concertează pe 15 august la Cluj-Napoca

Legendara trupă britanică de rock Iron Maiden concertează pe 15 august la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment prezentat de clubul de fotbal CFR Cluj, informează organizatorii.

Geoană: Guvernul fuge de răspundere şi se ascunde în spatele CES

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, înaintea BPN al PSD, că Guvernul fuge de răspundere şi se ascunde în spatele CES, o instituţie care nu funcţionează din 2007 şi care nu are atribuţii în a decide politicile publice privind ieşirea din recesiune.

Geoană: Aliaţii de conjunctură ai PDL să voteze moţiunea dacă vor să supravieţuiască politic

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, înaintea BPN al PSD, că aliaţii politici "de conjunctură" ai PDL ar trebui să se alăture Opoziţiei şi să voteze moţiunea de cenzură dacă vor să supravieţuiască politic în perioada următoare.

Vanghelie: Sunt şanse ca „parlamentarii hidraulici” plecaţi de la PSD să voteze moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, înaintea reuniunii BPN, că sunt şanse ca moţiunea de cenzură să fie adoptată şi ca "parlamentarii hidraulici" care au plecat de la PSD să voteze, astfel, împotriva Guvernului.

Guvernul se reuneşte în şedinţă după decizia Consiliului Economic şi Social

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că, după întrunirea Consiliului Economic şi Social, Guvernul se va reuni în şedinţă pentru a analiza măsurile de reformă convenite cu Fondul Monetar Internaţional.

O mie de zboruri anulate din cauza norului de cenuşă vulcanică

Închiderea spaţiului aerian în Olanda şi în sud-estul Marii Britanii din cauza unui nor de cenuşă vulcanică din Islanda va cauza luni anularea a circa 1.000 de zboruri, a anunţat agenţia europeană de control ar traficului aerian Eurocontrol.

Iliescu: Pledoaria lui Antonescu pentru cota unică e total neavenită

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, susţine că, în acest moment, PNL şi PSD trebuie să-şi consolideze cooperarea în faţă tendinţelor autoritariste ale preşedintelui Băsescu şi îl critică pe Crin Antonescu pentru pledoaria sa în favoarea cotei unice.

Geoană: Moţiunea de cenzură, obligatorie pentru Opoziţie dacă Guvernul îşi asumă răspunderea

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, înaintea BPN al PSD, că depunerea unei moţiuni de cenzură reprezintă un gest elementar şi obligatoriu pentru Opoziţie, în cazul în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe programul de măsuri de reducere a pensiilor şi salariilor.

Dragnea: Eu sper să ajungem la anticipate

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni înaintea şedinţei BPN că speră să se ajungă la alegeri anticipate, el opinând că o moţiune de cenzură ar putea fi votată şi de parlamentari din arcul guvernamental.

Asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea începe de la 1 iulie

Prima poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor ar putea fi emisă în luna iulie, demers condiţionat însă de semnarea contractului de reasigurare, a declarat, luni, Radu Mustăţea, membru în Consiliul de Administraţie al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID).

Deficitul de cont curent a urcat cu 65,5% în primul trimestru

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a plasat în primul trimestru la 1,506 miliarde euro, în urcare cu 65,5% faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţia fiind determinată de balanţa transferurilor curente, care a înregistrat un sold mai mic cu 62,8% faţă de ianuarie-martie 2009.

Piaţa auto românească a urcat în aprilie 5 poziţii în UE după înmatriculări

Piaţa auto românească a urcat în aprilie cu cinci poziţii în UE după înmatriculările de autoturisme noi, de pe locul 23 (în martie) până pe 18, însă constructorul autohton Dacia a început să înregistreze scăderi în Europa din cauza încheierii programelor "rabla" din mai multe state membre.

Jaf armat la o benzinărie din Constanţa

O benzinărie din municipiul Constanţa a fost jefuită, luni dimineaţă, de un bărbat care avea faţa acoperită şi care a ameninţat cu un pistol un angajat al unităţii şi a reuşit să fugă cu suma de 1.500 de lei, bani proveniţi din încasări.

Jaf armat la un cazinou din Călăraşi. Hoţii au fugit cu 15.000 de lei.

Două persoane cu cagule pe faţă şi înarmate cu câte un pistol au pătruns, duminică noapte, într-un cazinou din Călăraşi şi, după ce i-au ameninţat pe paznic şi pe gestionară, au luat suma de 15.000 de lei, apoi au fugit, fără ca poliţistul comunitar aflat în zonă să încerce să le oprească.

Euro a atins luni minimul ultimilor patru ani faţă de dolar

Euro s-a depreciat luni faţă de dolar la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, în tranzacţiile asiatice, din cauza temerilor investitorilor că problema datoriilor mai multor state europene ar putea afecta revenirea economiei din regiune.

Iranul, Turcia şi Brazilia au semnat un acord privind schimbul de combustibil

Miniştrii de Externe iranian, turc şi brazilian au semnat luni dimineaţă un acord privind un proiect de schimb de uraniu slab îmbogăţit iranian pentru combustibil puternic îmbogăţit, care ar urma să aibă loc în Turcia.

Două curse Wizz Air, Cluj-Napoca – Londra şi retur, anulate din cauza norului de cenuşă

Două curse aeriene ale companiei low-cost Wizz Air, una care urma să decoleze de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca spre Londra şi cea retur, au fost anulate, luni, din cauza norului de cenuşă vulcanică din Islanda, care a afectat traficul aerian din Marea Britanie.

Secretele bugetului: 260.000 de „paznici” consumă 40% din fondul public de salarii

Statul cheltuie anual aproximativ 4 mld euro pentru plata a 260.000 de bugetari din sistemele speciale, de siguranţă publică şi apărare, care nu apar în statisticile oficiale, adică 38% din cheltuielile totale de personal cu angajaţii din sectorul public (10,7 mld euro), scrie ZF în ediţia de luni.

50 de persoane au primit îngrijiri medicale în timpul concertului AC/DC

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov (SAMBI) şi SMURD au acordat, duminică seara, în timpul concertului formaţiei AC/DC îngrijiri medicale pentru 50 de persoane, cinci fiind duse la spital, dar nu pentru probleme grave, a declarat doctorul Alis Grasu.