Știrile zilei

Elevii aparţinând minorităţilor vor studia Istoria şi Geografia României în limba maternă

Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor studia Istoria şi Geografia României în limba maternă, după manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în română, în care vor fi transcrise toponimia şi numele proprii româneşti, iar Limba română se va preda după programe şi manuale speciale.

Ponta îl acuză pe Boc, la TVR, de aroganţă, acesta îi răspunde cerându-i să se uite în oglindă

Victor Ponta şi Emil Boc au avut, joi seară, la TVR, mai multe schimburi de replici, liderul PSD acuzându-l pe premier că zâmbeşte cu aroganţă când şomajul creşte, ceea ce l-a făcut pe premier să îi recomande preşedintelui PSD să se uite în oglindă când vorbeşte despre aroganţă.

Dispute Antonescu-Boc despre pledoariile din teza de doctorat a premierului

Liderul PNL Crin Antonescu a avut o dispută cu Emil Boc, joi seară, la dezbaterea de la TVR despre modificarea Constituţiei, el invocând pleodaria premierului pentru bicameralism din teza acestuia de doctorat, lucru negat vehement de liderul PDL, care l-a acuzat pe liberal că este dezinformat.

Schimb de replici Antonescu-Boc la dezbaterea despre Constituţie de la TVR

Premierul Emil Boc, preşedinte al PDL, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au avut, joi seară, la TVR, un schimb de replici pe tema rezultatului referendumului din 2009, liberalul acuzându-l pe şeful Guvernului că face intenţionat o eroare când spune că toţi românii au votat pentru unicameralism.

Antonescu: Condamnarea lui Anghel a fost o lovitură de trăsnet, nu mă dezic de el, îi sunt alături

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, la Antena 3, că ştirea privind condamnarea pentru corupţie a primarului oraşului Baia-Mare a fost "o lovitură de trăsnet" pentru el, menţionând că nu se va dezice de Cristian Anghel şi că e onorat că a fost ani de zile coleg cu acesta.

Peste 60 de sindicalişti din energie au protestat la Guvern – FOTO

Peste 60 de sindicalişti din energie au protestat, joi seară, la Guvern, unde au aprins lumânări cu care au scris Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, nemulţumiţi că înfiinţarea celor două companii energetice naţionale va duce la disponibilizări şi reduceri salariale.

Şeitan consideră nejustificate acţiunile în instanţă ale pensionarilor privind punctul de pensie

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, consideră nejustificate şi fără o bază legală acţiunile în instanţă ale pensionarilor îndreptate împotriva caselor judeţene de pensii din cauza reducerii procentuale a valorii punctului de pensie în raport cu salariul mediu brut pe economie.

DIICOT a reţinut o persoană care a vândut cu 17.500 de euro arme furate de la Ciorogârla

Procurorii DIICOT au reţinut un bărbat care a vândut cu 17.500 de euro zece pistoale model TT şi trei pistoale mitralieră tip Kalaşnikov, care proveneau din furtul comis în luna ianuarie 2009, de la unitatea militară de la Ciorogârla.

Proiectul Legii educaţiei a fost postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei

Proiectul de lege privind educaţia naţională a fost postat în dezbatere publică, joi seară, pe site-ul Ministerului Educaţiei, la câteva ore de la conferinţa de presă în care ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat lansarea actului normativ spre dezbatere.

Cezar Preda: Liderii de sindicat din învăţământ s-au pripit când au declanşat protestele

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda, deputat de Buzău, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că liderii de sindicat ai profesorilor s-au pripit când au declanşat protestele în învăţământ, susţinând că unii dintre ei au vrut doar să apară la televizor.

Independenţii şi-ar putea depune, vineri, actele pentru înscrierea la tribunal a partidului

Grupul parlamentarilor independenţi ar putea depune vineri actele pentru înscrierea la tribunal a partidului Uniunea Naţională pentru Progresul României, au declarat pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Creditarea în valută ar putea fi interzisă în Europa Centrală şi de Est

Bancheri, reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare şi oficiali ai sectorului financiar din Europa Centrală şi de Est ar putea decide, vineri, la Atena, o primă măsură coordonată de oprire a unor forme de creditare în valută considerate active toxice, potrivit unor surse.

Hugh Jackman a cântat în dialect mandarin în emisiunea lui Jay Leno – VIDEO

Hugh Jackman a demonstrat încă o dată că este un dansator şi un cântăreţ talentat, actorul australian cântând în dialect mandarin şi dansând cu o femeie din public, în timpul emisiunii "The Tonight Show", prezentată de Jay Leno, informează mirror.co.uk.

Independenţii către Iliescu: Nu sunteţi respectat sau iubit, sunteţi victima celor ce vă exploatează

Parlamentarii independenţi afirmă, într-un comunicat transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX, că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, "insistă să rătăcească pe un drum greşit", căutând puterea cu orice preţ.

Victimele escrocilor imobiliari de la Ploieşti, bătrâni cu discernământ diminuat – VIDEO

Victime ale escrocilor imobiliari de la Ploieşti au căzut vârstinici cu discernământ diminuat, care nu au rude apropiate, astfel că bătrânii erau duşi în Europa de Vest, unde erau abandonaţi, între timp imobilele lor fiind vândute, precizează DIICOT.

Guvernul scade limitele în care autorităţile locale pot contracta fonduri rambursabile

Guvernul va restrânge, pentru al doilea an consecutiv, cu 36% limitele maxime în care autorităţile locale pot contracta fonduri rambursabile în acest an pentru proiecte care nu beneficiază de fonduri UE, de la 2,5 miliarde lei la 1,6 miliarde lei, cea mai mică ajustare fiind operată la judeţe.

Funeriu: Vom analiza solicitările sindicatelor, legea educaţiei e în dezbatere, pot veni cu propuneri

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, joi, că toate solicitările sindicatelor vor fi analizate, precizând că proiectul legii educaţiei este în dezbatere şi are foarte puţine schimbări faţă de cel de anul trecut, iar cadrele didactice îşi pot exprima punctele de vedere în cazul acestuia.

Unul din fraţii Iordan, căutat în cazul furtului de arme de la Ciorogârla, a fost prins

Procurorii audiază, joi, un suspect în cazul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla, acesta fiind unul dintre fraţii Iordan, care era căutat în acest dosar, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Alexandru Umbrărescu a pierdut controlul volanului

Accidentul în care a fost rănit Alexandru Umbrărescu s-a produs în momentul în care maşina condusă de acesta a intrat într-o depăşire, a pătruns pe contrasens şi a lovit trei maşini, după care a intrat într-un stâlp, Poliţia întocmind în această cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Propunere legislativă pentru interzicerea clonării oamenilor şi pedeapsă cu închisoarea

Deputatul PDL de Timiş Marius Dugulescu susţine că prima iniţiativă a subcomisiei pentru demnitate umană din cadrul Parlamentului al cărei preşedinte este a fost întocmirea unei propuneri legislative pentru interzicerea clonării oamenilor şi pedepsirea celor care încalcă această lege cu închisoare.

Au mers împreună la Oscar, dar s-au despărţit după. Gala le-a adus ghinion? – GALERIE FOTO

Sandra Bullock şi Jesse James, Kate Winslet şi Sam Mendes, Reese Witherspoon şi Ryan Philippe sau Leonardo di Caprio şi Gisele Bündchen se numără printre cuplurile care au apărut la premiile Academiei de film americane afişând imaginea unor relaţii stabile. Însă, la scurt timp după marele eveniment cinematografic s-au despărţit.

Mititelu: Oricare echipă de la locul opt în jos poate retrograda

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi, că de când se uită la fotbal nu a văzut o luptă atât de aprinsă pentru evitarea retrogradării, acesta precizând că oricare dintre formaţiile de la locul opt în jos este ameninţată de Liga a II-a.

AISS: FC Steaua să ia act de decizia justiţiei şi să permită accesul spectatorilor

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti somează public conducătorii FC Steaua, printr-un comunicat, să permită accesul tuturor fanilor care au fost interzişi pe stadion, după hotărârea Judecătoriei Sectorului 6, chiar dacă sunt sau nu parte în dosarul a cărui decizie temporară s-a stabilit.

Un oficial din cadrul Dumei ruse a propus unificarea Ucrainei, Rusiei şi Belarusului

Un oficial din cadrul Camerei inferioare a Parlamentului rus a anunţat joi că a propus colegilor săi ucraineni unificarea Rusiei, Ucrainei şi Belarusului într-un singur stat, o ofertă care riscă să deranjeze Kievul, unde există tensiuni între proruşi şi prooccidentali.

FC Timişoara – Unirea Alba Iulia, scor 6-0

Echipa FC Timişoara a învins, joi, formaţia Unirea Alba Iulia, scor 6-0 (3-0), într-un meci contând pentru etapa a XXII-a din Liga I.

Baconschi: Elementele scutului antirachetă din România nu vor fi îndreptate împotriva altor state

Elementele scutului antirachetă american care vor fi amplasate pe teritoriul României au caracter defensiv şi nu sunt îndreptate împotriva altor state, a declarat joi ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, aflat în vizită în Azerbaidjan, relatează agenţia Trend News, în pagina electronică.

Reduceri de până la 40% pentru pachetele vândute la Târgul de Turism din Bucureşti

Agenţiile de turism prezente la târgul de profil care se desfăşoară în perioada 18-21 martie la Palatul Parlamentului acordă reduceri la preţul pachetelor turistice cu 10% mai mari decât cele anunţate cu o lună înainte de începerea expoziţiei, astfel încât discount-urile ajung la 20-40%.

Compania Farmaceutică va primi statutul de societate de interes strategic naţional

Guvernul va înfiinţa, prin hotărâre, Compania Farmaceutică Română, în care producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB) va reprezenta nucleul central, şi va acorda noii structuri statutul de societate de interes strategic naţional, cu toate facilităţile aferente, a declarat, joi, premierul Boc.

Indira Crasnea (CRP): Sunt surprinsă că un ministru important şi-a găsit în memorie vorbe bune pentru presă

Aprecierile lui Adriean Videanu faţă de presa locală sunt "surprinzătoare, măcar pentru faptul că un ministru important şi-a găsit în memorie vorbe bune pentru presă", a declarat, joi, preşedinta CRP, Indira Crasnea, adăugând că nu înţelege şi gestul de a "împărţi bomboane şi vărguţe" ziariştilor.

Turturică: Presa locală este mai vulnerabilă la presiunile politice decât unele ziare centrale

Dan Cristian Turturică, redactor-şef România liberă, a declarat pentru MEDIAFAX, după ce Adriean Videanu a spus că presa locală e mai obiectivă decât cea centrală, că de multe ori presa locală este "mai vulnerabilă la presiunile politice şi ale oamenilor de afaceri locali" decât unele ziare centrale.

C.T.Popescu, despre declaraţia lui Videanu: E pe linia „conspiraţiei mogulare” inaugurată de Băsescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, pentru MEDIAFAX, după ce Adriean Videanu a spus că presa locală este mai obiectivă decât cea centrală, că declaraţia ministrului este o variantă a unui tip de "diversiune" şi de "învrăjbire", "pe care oamenii politici o practică în legătură cu presa".

Victor Ciutacu: Domnul Videanu e ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei

Victor Ciutacu, redactor-şef la Jurnalul Naţional, a declarat, pentru MEDIAFAX, după declaraţiile lui Adriean Videanu cu privire la faptul că presa locală este mai obiectivă decât cea centrală, că ministrul Economiei este "ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei".

Videanu: Guvernul crede că presa locală este mai obiectivă decât cea centrală

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, joi, că, în baza unor evaluări, Guvernul a ajuns la concluzia că presa locală este mai obiectivă decât mass-media centrală şi aceasta poate fi partener mai bun de comunicare cu oamenii, astfel că vor mai avea loc şedinţe de Guvern în alte oraşe.

Dinamo, amendată cu 10.000 de lei de Jandarmerie

Gruparea FC Dinamo a fost amendată cu suma de 10.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiilor ce revin organizatorului cu privire la interzicerea accesului cu materiale pirotehnice interzise de lege la derbiul cu Steaua, de miercuri seară, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.

„Permisuri” de la Boc pentru Moldova; „Accesuri” de la Blaga la baze de date Schengen – AUDIO

România va acorda, la 31 martie, primele "permisuri" de trecere a graniţei pentru cetăţenii moldoveni, a declarat premierul Emil Boc, prezent la punctul de frontieră Ungheni, unde ministrul de Interne Vasile Blaga a explicat că trebuie asigurate "accesuri" la baze de date pentru aderarea la Schengen.

Ministerul Educaţiei îşi va plăti datoriile firmelor care au executat lucrări în şcoli

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, joi, la Suceava, că fondurile pentru achitarea datoriilor pe care comunităţile locale le au către firmele de construcţii care au executat lucrări de reparaţii şi reabilitare în unităţile de învăţământ vor fi alocate în următoarele luni.

Taxă pentru pacienţii care vin la consult fără programare

Pacienţii care vor să fie consultaţi fără programare prealabilă vor fi reprogramaţi sau vor fi văzuţi de medicul de familie, dar contra unei taxe care va fi stabilită de doctor, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă.

Cozmin Guşă, consilierul lui Sorin Ovidiu Vântu de la 1 aprilie

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că de la 1 aprilie Cozmin Guşă va fi consilierul său pe probleme de dezvoltare de media, urmând să se ocupe de dezvoltarea internaţională a trustului Realitatea - Caţavencu.

Economia României se află în ultima fază a crizei

Economia României a atins deja minimul, dar acum traversează ultima fază a crizei, care se manifestă prin dificultăţi "uriaşe" privind bugetul public, consideră vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii, Mathias Kollatz-Ahnen.

Gigi Becali despre înfrângerea din derbiul cu Dinamo: A fost ceva supranatural

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că nu va lua nicio măsură împotriva jucătorilor "roş-albaştri" sau a antrenorului Mihai Stoichiţă după înfrângerea suferită cu Dinamo, pentru că el se consideră vinovat de eşec, din cauza trufiei de care a dat dovadă în ultimele două săptămâni.