Știrile zilei

Vosganian: I-am spus preşedintelui că susţinem bicameralismul şi restrângerea delegării legislative

Liderul PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, la finalul consultărilor cu preşedintele Băsescu, că liberalii au susţinut, la discuţii, printre altele, bicameralismul, cu separarea atribuţiilor celor două Camere, şi restrângerea delegării legislative pentru Guvern.

Moţiunea PSD îl acuză pe Şeitan că a luat măsuri nelegale, discreţionare şi confuze

Semnatarii moţiunii simple iniţiată de PSD la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Muncii îl acuză pe Mihai Şeitan că a luat măsuri abuzive, prejudiciabile, discreţionare şi ilegale.

Daniel Constantin: PC doreşte reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat marţi, după consultările de la Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei, că partidul său doreşte reducerea numărului de parlamentari, Parlament unicameral, cu respectarea unor condiţii, şi regim parlamentar.

Ponta: Băsescu citeşte Tratatul de la Lisabona şi Constituţia un pic diferit, ţine de mentalitate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după consultările pe tema revizuirii Constituţiei, că ideea PSD legată de Tratatul de la Lisabona a fost înţeleasă de şeful statului, el apreciind că acesta citeşte Tratatul, dar şi Constituţia, "un pic diferit", fapt ce ţine de mentalitate.

Schimb de replici între Băsescu şi Ponta la începutul consultărilor de la Cotroceni

Traian Băsescu şi Victor Ponta au avut înaintea consultărilor de la Cotroceni un schimb de replici, preşedintele PSD afirmând că nu îl are alături pe Crin Antonescu să-i spună ce să facă, în replică şeful statului spunându-i că ar fi putut să-l ia pe Adrian Năstase.

Vasilescu: Ce a fost înainte de criză în materie de finanţare nu va mai fi în viitorul previzibil

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că ceea ce s-a întâmplat înainte de actuala criză economică, în materie de fluxuri de bani şi de finanţare, nu va mai fi în "viitorul previzibil".

Proiectul Legii educaţiei: Statul va deschide fiecărui nou-născut un cont educaţional de 500 euro

Statul va deschide fiecărui nou-născut un cont educaţional reprezentând echivalentul în lei a sumei de 500 de euro, potrivit noului proiect al Legii educaţiei, reglementare cuprinsă şi în proiectul Andronescu, variantă preluată din propunerile Comisiei prezidenţiale.

Antonescu: Un preşedinte de partid nu are obligaţia de a sta la dispoziţia lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Realitatea Tv, că a considerat că nu este esenţială prezenţa sa la consultările de la Cotroceni, menţionând că partidul este prezent la discuţii şi adăugând că niciun preşedinte de partid nu are obligaţia de a sta la dispoziţia lui Băsescu.

Băsescu îi întreabă pe social-democraţi, la Cotroceni, dacă ştiu Tratatul de la Lisabona

Preşedintele Traian Băsescu a reclamat, marţi, la consultări, faptul că PSD şi-a argumentat una din ideile de revizuire a Constituţiei invocând un articol din Tratatul de la Lisabona care de fapt nu există, el ironizându-i pe reprezentanţii acestei formaţiuni din această cauză.

Tăriceanu: Cred că nu aveţi simţul ridicolului, Pasajul Băneasa nu e investiţie cu care să vă făliţi

Călin Popescu Tăriceanu i-a spus, marţi, lui Emil Boc că nu are simţul ridicolului atunci când se făleşte cu realizarea Pasajului Băneasa şi cu 42 de km de autostradă făcuţi în 2008, ţinând să citeze o remarcă a unui om de afaceri potrivit căruia Boc ar falimenta, într-o săptămână, şi un butic.

Tăriceanu îl întreabă pe Boc dacă o măsură de modernizare a statului este coruperea parlamentarilor

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat, marţi, pe Emil Boc pentru invocarea modernizării statului în dezbaterea privind locurile de muncă, întrebându-l dacă stimularea dezertării parlamentarilor din grupurile politice reprezintă o măsură de modernizare a statului şi a instituţiilor.

Deputat PSD: Premierul Boc ne-a vorbit despre „nimic”

Deputatul PSD Adrian Solomon a declarat, marţi, că premierul Emil Boc le-a vorbit parlamentarilor "despre nimic", prezentându-le "de cinci ori, în trei luni", acelaşi discurs.

Boc a prezentat Parlamentului, pentru 2010, un set de măsuri anunţate anterior, fără un proiect nou

Premierul Boc a prezentat Parlamentului, ca măsuri de sprijinire în acest an a mediului de afaceri, un set de proiecte anunţate deja de Guvern, fără vreun program nou, precum crearea unui fond de susţinere a investiţiilor, amânarea impozitului anticipat pe profit, unificarea declaraţiilor fiscale.

Comisia de Soluţionare a Litigiilor a LPF a trimis „cazul Varga-Bălan” la FRF

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Ion Taban, a declarat că oficialii Comisiei de Soluţionare a Litigiilor a LPF şi-au declinat, marţi, competenţa în judecarea "cazului Varga-Bălan", trimiţând această cauză la Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF.

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are o secţiune nouă – GALERIE FOTO

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru va cuprinde o secţiune nouă, intitulată "Patrimoniu", în care vor fi prezentate cele mai bune şi mai solicitate spectacole ale Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, printre care "Faust" şi "Electra".

Oradea: Două maşini din coloana oficială a lui Băsescu s-au ciocnit

Preşedintele Traian Băsescu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, au participat, marţi, la inaugurarea Centrului de Excelenţă NATO pentru culegerea de informaţii din sursă umană (CoE HUMINT) de la Oradea.

Băsescu, către PNL şi PSD+PC: Voi vorbi, ca preşedinte, cu toţi parlamentarii, nu fac excepţii

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor PSD+PC şi PNL prezenţi, marţi, la Cotroceni, că va discuta, ca preşedinte, cu toţi parlamentarii, fără deosebire, el spunându-i lui Victor Ponta că îl susţine în interzicerea migraţiei politice, dar nu înţelege de ce stă lângă Liviu Dragnea.

Cele mai ciudate festivaluri din lume – GALERIE FOTO

La Tomatina, festivalul săritului peste bebeluşi, Hadaka Matsuri sau festivalul portocalelor se numără printre sărbătorile din lume care pot fi considerate ciudate ţinând cont de practicile care au loc în cadrul acestor evenimente.

Ponta, înainte de consultări: Când avem Guvern nou, fără Boc şi ai lui, discutăm şi de Constituţie

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, înaintea consultărilor cu preşedintele Traian Băsescu, că îi va solicita demisia premierului Emil Boc, el apreciind că doar atunci când România va avea un nou Guvern se va putea discuta pe tema revizuirii Constituţiei.

Membru al Cosa Nostra, suspectat de omor, prins în Capitală

Un presupus membru al mafiei italiene Cosa Nostra, suspectat de omor calificat, a fost prins luni seară în Capitală de poliţiştii Serviciului Urmăriri şi este audiat la Curtea de Apel Bucureşti.

Udrea vrea să mute construcţiile de pe plajă şi alimentarele în zone special amenajate

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, că imobilele de pe plajă şi magazinele alimentare din staţiuni vor fi expropriate şi mutate în zone special amenajate.

Ministerul Sănătăţii: În zona Letea nu poate fi vorba de combinarea virusului aviar cu cel pandemic

Consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, spune că nu poate fi vorba despre o combinare a virusului aviar cu cel pandemic în localitatea tulceană Letea, întrucât în acea zonă nu a fost înregistrat niciun caz de gripă A/H1N1.

Senatorii PSD se tem că PNL ar putea ceda în cazul Geoană, pentru sprijinul lui Meleşcanu la CC

Senatorii PSD au ridicat, marţi, la şedinţa de grup, ipoteza unei cedări a PNL în problema revocării lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului, în schimbul unui sprijin al PDL pentru ca Teodor Meleşcanu să fie numit judecător la Curtea Constituţională.

Rapid cere sancţionarea lui Becali pentru declaraţiile rasiste

Clubul Rapid protestează faţă de afirmaţiile finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, care a declarat că în cazul în care gruparea giuleşeană s-ar retrage din campionat, atunci acesta ar fi "mai alb" şi cere sancţionarea acestuia de către forurile competente.

PSD a depus o moţiune simplă la Cameră împotriva lui Şeitan

PSD a depus, marţi, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat Valeriu Zgonea, în plenul Camerei, înaintea începerii dezbaterii la care participă şi premierul Emil Boc.

Parlamentul stinge lumina la 27 martie, în „Ora Pământului”

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, un memorandum intern prin care iluminatul festiv din Palatul Parlamentului va fi întrerupt timp de o oră, pe 27 martie, gest care va avea drept mesaj "nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice".

Sony va plăti 250 de milioane de dolari pentru a reedita 10 albume ale lui Michael Jackson

Sony Corp. va plăti suma de 250 de milioane de dolari moştenitorilor lui Michael Jackson, pentru a edita zece albume ale cântăreţului şi a lansa produse derivate asociate numelui cântăreţului în următorii şapte ani, a anunţat, luni, publicaţia Wall Street Journal.

Funcţionarea sistemului de asigurări, în atenţia Comisiei economice a Camerei

Comisia de politică economică a Camerei Deputaţilor a informat, marţi, Biroul Permanent că va ancheta funcţionarea sistemului de asigurări din România, membrii comisiei urmând să verifice activitatea societăţilor de asigurători şi să facă o analiză a impactului taxelor specifice.

Gheorghe Nichita îl invită pe Boc să participe la şedinţa Consiliului Local Iaşi

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, i-a adresat premierului Emil Boc invitaţia de a participa la şedinţa Consiliului Local, miercuri, când va fi aprobat bugetul local, în aceeaşi zi fiind programate la Iaşi o şedinţă de Guvern şi mai multe întâlniri ale premierului cu autorităţile locale.

Douăzeci de state UE trebuie să restituie CE fonduri primite pentru agricultură

Douăzeci de state membre UE trebuie să restituie Comisiei Europene (CE) fonduri de 346,5 milioane de euro primite din bugetul pentru agricultură, din cauza nerespectării regulilor de cheltuire a banilor, a anunţat, marţi, CE.

Transportatorii amână protestele

Reprezentanţii Executivului şi cei ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi au semnat, marţi, la Guvern, un protocol pentru rezolvarea revendicărilor organizaţiei, transportatorii anunţând, după semnarea documentului, că renunţă la protestele programate pentru această săptămână.

Peste 4.100 firme au intrat în insolvenţă în primele două luni ale anului

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă a depăşit 4.100 în primele două luni ale anului, cu 35% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Peste o mie de profesori bucureşteni vor picheta sediul ISMB

Profesorii bucureşteni vor acţiona în instanţă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), pentru nerespectarea clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă şi cel puţin 1.000 de cadre didactice vor picheta, în 24 martie, sediul ISMB .

Firmele ar putea depune până la sfârşitul anului toate declaraţiile fiscale pe e-guvernare

Firmele ar putea depune la sfârşitul acestui an toate declaraţiile fiscale prin sistemul de declarare de pe site-ul e-guvernare, o comisie interministerială lucrând în prezent la acest proiect, a declarat, marţi, directorul Direcţiei Generale Mari Contribuabili din ANAF, Andrei Haas.

SMURD va închiria un avion sanitar care va transporta bolnavi indiferent de vreme şi oră

Fundaţia pentru SMURD va redirecţiona o parte din sumele primite prin campania 2% unei companii private de aviaţie pentru plata a o sută de ore de zor, însemnând transportul a aproape 60 de bolnavi indiferent de condiţiile meteorologice sau ora la care este anunţat cazul, a declarat Raed Arafat.

Piaţa bunurilor de lux din România a scăzut cu 30-35% anul trecut

Piaţa bunurilor de lux din România a scăzut în 2009 cu 30-35%, la 350 milioane euro, din cauza crizei, a declarat, marţi, Oliver Petcu, directorul general al firmei de consultanţă CPP Management Consultants, care apreciază că segmentul îşi va reveni în acest an.

Regulile privind mobilitatea contului bancar vor intra în vigoare de la 1 aprilie

Regulile comune pentru instituţiile de credit privind mobilitatea conturilor bancare sunt în curs de avizare la BNR şi vor intra în vigoare de la 1 aprilie, a declarat consilierul principal al Asociaţiei Române a Băncilor, Constantin Rotaru.

Unul din cele şapte automobile Mansory G-Couture, disponibil în România – FOTO

G-Couture, o maşină produsă în serie limitată, de şapte exemplare, de compania germană specializată în modificări de vehicule de lux Mansory, va fi disponibilă în România la preţul de 500.000 euro fară taxe, după jumătatea acestui an.

Udrea i-a propus lui Niki Lauda să opereze o cursă pe ruta Viena – Constanţa

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, i-a propus, marţi, omului de afaceri austriac Niki Lauda, a cărui companie aeriană a intrat în februarie pe piaţa românească, să opereze o cursă şi pe ruta Viena - Constanţa.

Şerban Mihăilescu nu poate face parte din Comisia de Regulament

Biroul Permanent al Senatului a respins, marţi, prin votul PSD şi PNL, cererea formulată de grupul senatorilor independenţi de a fi reprezentaţi în Comisia de Regulament prin Şerban Mihăilescu.