Știrile zilei

Ponta, despre situaţia din Senat: Astăzi se plătesc cei 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că, prin acţiunea desfăşurată la Senat pentru preluarea preşedinţiei acestui for legislativ, se face plata celor 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD şi care sunt mai nerăbdători decât PDL să îşi primească preţul trădării.

Voicu: Voi cere senatorilor să verifice dosarul cu atenţie

Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat, miercuri, că le va cere colegilor săi din Comisia juridică a Senatului să verifice dosarul în care este acuzat şi să constate legaligatea probelor, precizând că nu se simte cu nimic vinovat, iar DNA are în ultima perioadă foarte multe "comenzi".

Schimb de replici Diaconu-Urban, pe tema votului eronat al celui dintâi la ordinea de zi a Senatului

Senatorul PNL Mircea Diaconu i-a reproşat, miercuri, în pauza şedinţei de plen, senatorului PDL Iulian Urban, că s-a folosit de faptul că el a votat eronat la ordinea de zi pentru a sugera că ar fi alături de demersul PDL de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană.

Urban: Am ajuns ca Senatul României să fie Senatul Mircea Geoană SRL

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat, miercuri, că refuzul lui Mircea Geoană de a supune votului introducerea cererii de revocare pe ordinea de zi reprezintă o situaţie în care cei 136 de senatori au fost reduşi la statutul de "simple marionete" şi că Senatul s-a transformat în Mircea Geoană SRL.

Berceanu: O ordine de zi nu poate fi sau nu constituţională, ea se supune la vot şi atât

Senatorul PDL Radu Berceanu a afirmat, miercuri, în plenul Senatului, că preşedintele de şedinţă nu poate decide dacă o ordinde de zi este sau nu constituţională, el fiind obligat să o supună la vot.

Prodi: Problemele Greciei au luat sfârşit

Cea mai grea perioadă a crizei financiare din Grecia a luat sfârşit, iar celelalte state europene nu vor avea astfel de probleme, a declarat miercuri fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE) Romano Prodi, citat de Bloomberg.

Barroso exclude o eventuală intervenţie a FMI în zona euro

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, exclude o eventuală intervenţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) în zona euro, considerând că Europa poate rezolva singură criza din Grecia, potrivit publicaţiei franceze on-line Sud Ouest.

Ordinea de zi, respinsă de plenul Senatului

Ordinea de zi a şedinţei plenului Senatului de miercuri, fără punctul privind revocarea lui Mircea Geoană din funcţie, a fost respinsă, cu 69 de voturi "împotrivă" şi 52 de voturi "pentru".

Toma: În 2008, Geoană a fost propus de PSD+PC, PDL nu a avut candidat

Senatorul PSD Ion Toma a precizat, miercuri, în plenul Senatului, că Geoană a fost propus ca preşedinte al Senatului de grupul PSD+PC, nu şi de PDL, el replicându-i senatorului PDL Alexandru Pereş.

Pereş: Suntem îndreptăţiţi de Constituţie să cerem revocarea, solicităm să fie supusă votului

Senatorul PDL Alexandru Pereş a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că democrat-liberalii, împreună cu UDMR şi independenţii, consideră că sunt pe deplin îndreptăţiţi atât de Constituţie, cât şi de Regulament să ceară revocarea lui Mircea Geoană şi a solicitat ca aceasta să fie supusă votului.

Avertizare cod galben de ninsori şi viscol în Bucureşti şi 20 de judeţe – VIDEO

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 20 de judeţe din jumătatea de sud a ţării, valabilă de miercuri, ora 22.00, până joi, la ora 20.00.

Verestoy: Este nevoie de a corela situaţia din Senat cu situaţia nouă de la guvernare

Senatorul UDMR Verestoy Attila a afirmat, miercuri, că Senatul are o nouă majoritate, reflectată de noua situaţie de la guvernare, solicitarea PDL de revocare a lui Mircea Geoană neputând fi "ocolită".

PNL îi solicită lui Geoană să nu supună la vot cererea de revocare

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a afirmat, miercuri, în plenul Senatului, că liberalii apreciază ca neconstituţională cererea PDL de revocare a preşedintelui Senatului şi i-a solicitat lui Mircea Geoană să nu o supună la vot.

Chelaru: Solicitarea de revocare a preşedintelui Senatului este abuzivă şi neconstituţională

Senatorul PSD Ioan Chelaru a catalogat, miercuri, în plen, solicitarea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului ca fiind "abuzivă şi neconstituţională" şi le-a citat colegilor din Senat dintr-un discurs al preşedintelui Traian Băsescu.

Inflaţia anuală a scăzut, în februarie

Inflaţia anuală a scăzut, în februarie, după trei luni consecutive de creştere, la 4,49%, de la 5,2% în ianuarie, iar rata lunară a coborât de la 1,68% la 0,2%, în condiţiile majorării preţurilor la legume, energie termică, transport urban, cărţi şi reviste, potrivit datelor INS.

Miniştrii PDL care sunt senatori, convocaţi la şedinţa în care se va cere revocarea lui Geoană

Miniştrii PDL care sunt şi senatori au fost convocaţi pentru a participa la şedinţa de plen a Senatului de miercuri, în care democrat-liberalii vor solicita introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare a lui Mircea Geoană.

Cea mai scăzută temperatură din ţară, înregistrată la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 21 de grade Celsius, s-a înregistrat, miercuri dimineaţă, la Miercurea Ciuc. Meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Meteorologică din Miercurea Ciuc a declarat că minima dimineţii de miercuri, în judeţul Harghita şi în ţară, de minus 21 de grade Celsius, s-a înregistrat în jurul orei 7.00, o temperatură apropiată, de minus 20 de grade Celsius, fiind consemnată şi la Joseni, la aceeaşi oră.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost suspendat din funcţie

Primarul Craiovei, Antonie Solomon (PDL), arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, a fost suspendat din funcţie, miercuri, după ce prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, a semnat ordinul în acest sens.

Poliţia din Singapore: Silviu Ionescu este „implicat penal” în moartea unui pieton

Investigaţiile poliţiei din Singapore în cazul accidentului din decembrie au conchis că fostul însărcinat cu afaceri român Silviu Ionescu este "implicat penal" în moartea lui Tong Kok Wai şi rănirea altor doi pietoni, relatează postul de televiziune Channel NewsAsia, în pagina electronică.

Cum să păstrezi substanţele nutritive din alimentele congelate?

Evitaţi recongelarea alimentelor odată dezgheţate, nu amestecaţi carnea proaspătă cu legumele în frigider şi nu combinaţi alimentele gătite cu cele proaspete, ne sfătuiesc nutriţioniştii, citaţi de cotidianul "Gândul".

Boc: Este şi un scenariu ca statul român să ajungă din nou majoritar la rafinăria Petromidia

Guvernul se bazează pe sumele din datoria Rompetrol ca sursă de venituri la bugetul de stat, dar este şi un scenariu în care statul român ar putea ajunge din nou acţionar majoritar la rafinăria Petromidia, a declarat, marţi seara, premierul Emil Boc.

Boc: Declaraţiile hazardate pot fi un motiv de remaniere a unui ministru dacă se „permanentizează”

Declaraţiile hazardate nu impun remanierea imediată a unui ministru, dar pot reprezenta la un moment dat un motiv de înlocuire a acestora din Guvern dacă "se permanentizează", a declarat, marţi seara, premierul Emil Boc.

Boc: Declasificarea documentelor Revoluţiei nu are legătură cu Iliescu, sunt unele semne de întrebare

Declasificarea documentelor legate de Revoluţia din decembrie 1989 nu are vreo legătură cu fostul preşedinte Ion Iliescu, ci urmăreşte clarificarea lucrurilor, a declarat premierul Emil Boc, arătând că la început a fost convins că Revoluţia a fost una reală, dar acum are "unele semne de întrebare".

Boc: Numărul de vouchere pentru „Rabla” va fi suplimentat cu 40.000–50.000 tichete

Numărul de vouchere acordate pentru casarea unui autovehicul prin intermediul programului "Rabla" va fi suplimentat, săptămâna viitoare, cu 40.000–50.000 noi astfel de tichete, a anunţat, marţi seara, premierul Emil Boc.

Boc: Geoană a încetat să se comporte ca preşedinte de Senat, este mai mult un şef al senatorilor PSD

Mircea Geoană a încetat să se comporte ca un preşedinte al Senatului şi a avut o atitudine mai mult de preşedinte al senatorilor PSD, servind astfel interesele partidului social–democrat şi nu pe cele ale Parlamentului, a declarat, marţi seara, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Adrian Mititelu a ieşit de la DNA Piteşti după aproape trei ore de audieri

Finanţatorul clubului de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a ieşit, marţi seară, de la DNA Piteşti, unde a fost audiat timp de aproape trei ore, spunând că a fost citat în calitate de martor în dosarul legat de terenul pe care a fost construit supermarketul Pic din Craiova.

S&P a revizuit perspectiva ratingurilor României de la negativă la stabilă

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a revizuit de la negativă la stabilă perspectiva ratingurilor pe termen lung ale României, în valută şi monedă locală, ca urmare a programului susţinut de reformă bugetară şi a probabilităţii ca Guvernul să continue respectarea acordului cu FMI.

Antonescu: PNL va merge la consultările de la Cotroceni

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, la finalul BPC, că PNL va participa la consultările iniţiate de preşedintele Băsescu, precizând că poziţiile partidului au fost anunţate public, dar precizând că nuanţele mandatului vor fi stabilite în şedinţa BPC de lunea viitoare.

Bolcaş: Nu m-am retras şi nici nu o să-mi retrag semnătura de pe adeziunea la PRM

Lucian Bolcaş a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a fost anunţat de colegul său, Viorel Dumitrescu, că a fost exclus din PRM şi a aflat de la televizor care a fost motivul.

Bolcaş despre excluderea din PRM: E hotărârea colegilor mei, o respect

Fostul lider PRM Lucian Bolcaş, exclus, marţi, din partid, a declarat că respectă decizia colegilor săi şi a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi pactizat cu Traian Băsescu.

E. Băsescu: România a acceptat invitaţia SUA pentru scut şi PE va ratifica acordurile

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat, într-un discurs rostit în Parlamentul European, că la 8 februarie 2010 România a acceptat invitaţia făcută de către preşedintele SUA de a participa la sistemul american de apărare antirachetă şi că Legislativul UE va ratifica acordurile bilaterale.

Una dintre presupusele victime ale lui Sergiu Băhăian, deshumată de anchetatori

Anchetatorii au deshumat, marţi, trupul unui bărbat care se presupune că ar fi fost una dintre victimele grupării conduse de omul de afaceri Sergiu Băhăian - suspectat că ar fi comandat uciderea a patru persoane -, deshumarea având ca scop stabilirea cu exactitate a identităţii victimei

Personalităţi excentrice din lumea modei – GALERIE FOTO

John Galliano, Marc Jacobs, Vivienne Westwood sau Karl Lagerfeld se numără printre creatorii de modă excentrici care au întotdeauna ceva de spus, creaţiile lor depăşind deseori limitele "normalului", multe dintre ele fiind apreciate pozitiv.

Apple şi Google sunt „cele mai admirate companii” din lume

Apple şi Google sunt "cele mai admirate companii" din lume, potrivit unui studiu realizat de Hay Group şi Fortune, care a inclus 667 de companii din mai multe domenii, informează platforma online Warc.

Vezi aici secretele din viaţa lui Michael Jackson

Trei dintre fostele gărzi de corp ale lui Michael Jackson au vorbit într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC despre secrete din viaţa acestuia, despre copiii şi iubitele cântăreţului.

Fostul selecţioner Gheorghe Constantin a încetat din viaţă

Fostul jucător şi antrenor al echipei Steaua Bucureşti şi al echipei naţionale, Gheorghe Constantin, supranumit "Profesorul", a încetat din viaţă, la vârsta de 77 de ani, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea.

Tichetele pentru persoanele fizice în programul „Rabla” s-au epuizat

Administraţia Fondului de Mediu a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-şi casează maşinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla, ultimele vouchere fiind distribuite de instituţie reprezentanţilor REMAT-urilor din toată ţara în cursul zilei de marţi.

Cinci puncte de frontieră româno-ucrainene, închise pentru pregătirea aderării la Schengen

Cinci puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Ucraina vor fi închise temporar, începând joi, pentru finalizarea unor lucrări de reconstrucţie şi amenajare, în vederea aducerii lor la standardele Schengen.

Adrian Mititelu, audiat la DNA Piteşti

Finanţatorul clubului de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, este audiat, marţi, la DNA Serviciul Teritorial Piteşti de către procurorii anticorupţie, în dosarul în care a fost arestat preventiv primarul Craiovei, Antonie Solomon.

Iustin Covei folosea un cont de mail „maialino” cu parola „purcel”

Gruparea din care făceau parte craioveanul Iustin Covei - fiu de judecător şi nepot de procuror - şi alţi 17 complici foloseau conturi de e-mail denumite "maialino", "baninoştri" sau "misteriosu".