Știrile zilei

Blaga: Sunt şanse mari ca Agenţia Naţională Antidrog să redevină agenţie guvernamentală

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, joi, la bilanţul instituţiei pe 2009, că desfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) nu a avut la bază o analiză corect fundamentată, iar şansele ca ANA să redevină agenţie guvernamentală sunt mari.

Boc cere ca persoanele corupte să fie scoase din sistemul MAI „înainte să vină DNA-ul”

Premierul Emil Boc a cerut, joi, conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor să identifice persoanele corupte, care reprezintă punctele slabe ale sistemului, şi să dispună măsuri înainte de intervenţia DNA şi a instanţelor de judecată, arătând că nivelul de corupţie este încă unul ridicat.

Boc: Avem stabilitatea politică necesară investiţiilor şi creării locurilor de muncă în România

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Ghimbav, judeţul Braşov, în prezenţa reprezentanţilor companiei germane Premium Aerotec, că România dispune atât de cadrul economic, cât şi de cel politic pentru atragerea investiţiilor şi crearea locurilor de muncă.

Antonescu: E datoria PNL să dea şansă celor care nu s-au resemnat cu Băsescu, Boc şi Udrea

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, joi, în deschiderea Conferinţei Consiliului de Coordonare Bucureşti, că este de datoria PNL să dea o şansă aşteptării acelei Românii care nu s-a resemnat să fie condusă aşa cum este condusă de Traian Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea.

World Records Academy: Dacia Duster este cel mai accesibil SUV din lume

World Records Academy, o organizaţie internaţională de certificare a recordurilor mondiale, a desemnat modelul Dacia Duster ca fiind cel mai accesibil SUV din lume, cu un preţ de pornire de 16.200 de dolari pentru varianta 4X2 şi 18.390 dolari pentru cea 4X4.

Cele mai stabile cupluri celebre – GALERIE FOTO

Cuplul Jolie-Pitt, Jennifer Lopez şi Marc Anthony, Johnny Depp şi Vanessa Paradis sau Beyonce şi Jay-Z se numără printre cuplurile din lumea mondenă internaţională care au rezistat, în ciuda diverselor informaţii care au apărut în presă şi care în final s-au dovedit a fi doar zvonuri.

Orban: Bătălia pe Statut abia începe, sunt convins că în Congres curentul e altul decât cel din BPC

Actualul prim-vicepreşedinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, la finalul DP, că bătălia pentru Statut abia începe, fiind mulţumit de curajul a 42 de liberali care s-au împotrivit votului pe liste, dar criticând prevederea lui Antonescu ca propunerea moţiunilor să fie votată nominal.

Antonescu despre PDL: Partid de hoţi

Liderul liberalilor Crin Antonescu a declarat, joi, comentând intenţia democrat-liberalilor de a-l debarca pe Mircea Geoană de la şefia Senatului, că PDL e un partid de hoţi, care fură ce prind, ce pot, cele cade în mână.

Raluca Turcan se întreabă pe blog dacă decizia revocării lui Geoană nu a fost luată „pe picior”

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a postat, joi, pe blogul personal, un comentariu legat de decizia senatorilor PDL de a-l revoca din funcţie pe Mircea Geoană, ea întrebându-se dacă nu este o decizie luată "pe picior", întrucât conducerea partidului nu a apucat să se se pronunţe.

Antonescu: Propunerea mea a fost adoptată de DP ca proiect de Statut

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că este mulţumit de atmosfera "civilizată şi interesantă" din Delegaţia Permanentă de la discuţiile legate de propunerea sa privind votul pe moţiuni cu liste, precizând că rezultatul a fost până la urmă consacrarea proiectului său de Statut.

Tramvaiele liniilor 19, 23 şi 27 circulă pe trasee modificate

Tramvaiele liniilor 19, 23 şi 27 circulă, de sâmbătă, pe trasee modificate, din cauza unor lucrări de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor din intersecţia Bulevardului Camil Ressu cu strada Dristorului, pentru preluarea călătorilor fiind înfiinţate linii navetă de autobuz, potrivit RATB.

Economia României va stagna în 2010

Economiile României, Bulgariei şi Ungariei vor stagna în 2010, iar ţările baltice vor rămâne în recesiune, dar toate statele Europei Centrale şi de Est vor reveni la creştere în 2011, deşi redresarea va fi lentă, potrivit Institutului pentru Studii Economice Internaţionale din Viena.

Ciorbea: Daunele solicitate de Ion Diaconescu nu acoperă prejudiciile pricinuite

Victor Ciorbea, avocatul lui Ion Diaconescu în procesul intentat împotriva statului roman, în care cere despăgubiri de 18 milioane euro pentru traumele suferite în timpul detenţiei politice din închisorile comuniste susţine că această sumă nu este de natură să acopere prejudiciile pricinuite.

Orban, Tăriceanu, Motreanu, Săftoiu au votat împotriva Statutului propus de Antonescu

Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Motreanu şi Adriana Săftoiu au votat, joi, în Delegaţia Permanentă a PNL, împotriva proiectul de Statut al partidului propus de Crin Antonescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Românii nu înţeleg criza, dar cred că îi afectează!

Opt din zece români consideră că ţara este afectată de criza financiară, însă doar patru afirmă că sunt în cunoştinţă de cauză cu ce presupune aceasta, principalele repercusiuni ale actualului context economico-financiar fiind în opinia majorităţii sentimentul de nesiguranţă.

Dumitru Sechelariu rămâne liber

Dumitru Sechelariu va fi cercetat în stare de libertate pentru încercare de mituire a unor magistraţi, Tribunalul Bucureşti respingând, joi, contestaţia procurorilor la decizia instanţei inferioare.

Averea lui Antonie Solomon, verificată de ANI în urma unei sesizări

Inspectorii de integritate au primit, în urmă cu zece zile, o sesizare din partea unei publicaţii din Craiova în legătură cu posibile nereguli în cazul averii primarului Antonie Solomon, arestat miercuri pentru corupţie, în baza căreia ANI a început o verificare.

Liberalii au votat în DP Statutul propus de Antonescu

Liberalii au aprobat, joi, în Delegaţia Permanentă, proiectul de Statut propus de Antonescu şi completat de BPC, care prevede vot pe liste, BPC de 32 de membrii plus doi preşedinţi, fondator şi de onoare, şi desfiinţarea prim-vicepreşedintelui, propunerea urmând să fie prezentată vineri Congresului.

Udrea: Firmele de construcţii care abuzează de contestaţii vor fi depunctate la licitaţiile viitoare

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, vrea ca firmele de construcţii care abuzează de contestaţii să fie depunctate la licitaţiile viitoare ale instituţiei.

Udrea: Ministerul Dezvoltării trebuie să deţină controlul proiectelor pe care le finanţează

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) trebuie să deţină controlul asupra proiectelor pe care le finanţează, şi nu autorităţile locale, care "îşi urmăresc interesele personale sau de partid", a declarat, joi, ministrul de resort, Elena Udrea.

700 mil.euro, plafonul de garantare repartizat băncilor pentru „Prima Casă”

Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a repartizat plafonul de 700 milioane de euro celor 21 de bănci care au transmis oferte de participare la programul "Prima Casă", cele mai mari fonduri fiind alocate BCR şi BRD.

Udrea: Dacă cineva află de o firmă de construcţii care mi-ar aparţine, să semnaleze la DNA

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, că nu are nicio legătură directă sau indirectă cu vreo firmă de construcţii, iar dacă cineva ar afla contrariul, să semnaleze DNA.

Doi copii au fost lăsaţi să dirijeze traficul pe aeroportul John F. Kennedy

Doi copii au fost lăsaţi să dirijeze traficul aerian pe aeroportul John F. Kennedy din New York, unul dintre cele mai aglomerate din Statele Unite, Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) declanşând o anchetă în acest caz.

Rabla 2010 – un succes greu de gestionat!

Românii au dus la casat în două săptămâni de la momentul lansării programului "Rabla" peste 20.200 de maşini, reprezentând aproape două treimi din numărul total al maşinilor casate în întreg anul trecut.

Lucrările pentru astuparea gropilor din sectorul 2, efectuate noaptea

Reprezentanţii Primăriei sectorului 2 au decis ca lucrările pentru astuparea gropilor din carosabil să fie făcute în cursul nopţii, între orele 21.00 şi 6.00, primele cartiere unde se va lucra noaptea fiind Vatra Luminoasă şi Tei.

Raluca Turcan face apel la liberali: Opriţi războiul dintre PNL şi PDL

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan adresează un apel liberalilor, îndemnându-i să opreacă războiul dintre PNL şi PDL, apreciind că purtarea în continuare a acestei lupte va transforma PNL într-un partid-kamikaze, care se îndreaptă de bună voie spre sinucidere.

Românii nu-şi mai cumpără case şi maşini, dar nu renunţă la vacanţă!

Românii intenţionează să îşi reducă semnificativ cheltuielile în 2010, majoritatea renunţând la achiziţia de locuinţe, maşini, electrocasnice sau mobilă, însă nu şi la concedii, unul din doi români propunându-şi să plece în vacanţă, conform unui studiu realizat de compania de cercetare 360insights.

Sandra Bullock ar putea câştiga atât Oscarul, cât şi Zmeura de Aur – GALERIE FOTO

Actriţa americană Sandra Bullock ar putea reuşi "performanţa" de a câştiga, în acest weekend, atât mult râvnitul premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă, cât şi deloc recomandabila Zmeură de Aur, pentru cea mai proastă interpretare a anului.

Băsescu cere americanilor mai multe maşini de luptă pentru trupele româneşti

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, în discuţiile de joi de la Kandahar cu generalul Stanley McCristal, suplimentarea numărului de maşini de luptă acordate trupelor româneşti, având în vedere creşterea numărului militarilor români dislocaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

Diaconescu: Iniţiativa de a cere daune aparţine lui Ciorbea; banii merg la partid

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va dona partidului cea mai mare parte din despăgubirile de 18 milioane de euro pe care le cere de la statul român pentru traumele suferite în timpul detenţiei politice din închisorile comuniste.

Românii vor reduce consumul de ţigări şi alcool, nu şi pe cel al alimentelor de bază

Românii sunt pesimişti în privinţa acestui an şi intenţionează să scadă cheltuielile pentru anumite categorii de produse, cele mai drastice reduceri vizând ţigările, alcoolul, hainele şi electronicele, în vreme ce consumul alimentelor de bază va rămâne constant.

PDL îi oferă posibilitatea lui Mircea Geoană să răspundă în plen acuzaţiilor

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat, vineri, că în cererea de revocare depusă de democrat-liberali la Senat se arată că i se dă posibilitatea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de a participa la şedinţa de plen în care se dezbate suspendarea sa, pentru a se apăra în faţa acuzaţiilor.

Legea funcţionarilor publici, contestată de PSD la Curtea Constituţională

Senatorul PSD Dan Şova a anunţat, joi, că deputaţii social-democraţi au depus, miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională asupra Legii funcţionarilor publici, adoptată de Camera Deputaţilor.

Temişan acuză casa de producţie a lui Andrei Ţîrdea că nu l-a plătit

Aurelian Temişan a declarat, pentru MEDIAFAX, că vrea să dea în judecată casa de producţie Oxygen Company, condusă de Andrei Ţîrdea, pentru a-şi recupera o sumă de bani pe care trebuia să o primească de la respectiva firmă, pentru serviciile prestate într-o emisiune difuzată anul trecut pe TVR 2.

Aderarea la Schengen înseamnă relocarea unui număr important de poliţişti de frontieră

Aderarea României la Spaţiul Schengen va determina şi relocarea unui număr important de poliţişti de frontieră, care trebuie integraţi în alte structuri, a declarat, joi, premierul Emil Boc, arătând că a avut deja o discuţie pe această temă cu ministrul de Interne, Vasile Blaga.

Boc: Poliţiştii să fie pe stradă pentru a opri infracţiunea

Numărul infracţiunilor tinde să aibă un ritm mai mare de creştere în contextul crizei economice astfel că se impune ca poliţiştii să iasă din birouri şi să fie prezenţi pe stradă, oprind aceste cazuri de încălcare a legii şi renunţând inclusiv la unele "complicităţi locale", a afirmat premierul Boc.

Una dintre victimele lui Becali îşi schimbă declaraţia

Una dintre persoanele sechestrate la ordinul lui Gigi Becali îşi schimbă depoziţia, afirmând, joi, în faţa judecătorilor instanţei supreme că anchetatorul i-a indicat ce să consemneze, astfel că nu mai recunoaşte declaraţia dată în timpul cercetărilor împotriva finanţatorului Stelei.

Rompetrol a scumpit benzina şi motorina

Rompetrol Downstream a majorat, joi, preţurile benzinei şi motorinei cu şase bani pe litru, a anunţat compania din grupul Rompetrol.

Cererea de revocare a lui Geoană de la şefia Senatului a fost depusă

PDL a depus, joi, cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul grupului, Constantin Igaş, care a precizat că solicitarea este semnată de 57 de senatori, majoritatea fiind de la PDL, dar şi şapte independenţi şi doi ai UDMR.

Cum poate scăpa Grecia de datorii? Vinde insule!

Mai mulţi politicieni germani au solicitat autorităţilor de la Atena să vândă din insule pentru a diminua datoriile Greciei, potrivit publicaţiei Bild. "Statul elen trebuie să renunţe la participaţii la companii şi să vândă proprietăţi funciare, precum insulele nelocuite", a afirmat debutatul liberal german Frank Schäffler, într-un articol apărut în Bild cu titlul "Vă dăm bani, daţi-ne Corfu".