Știrile zilei

Circulaţia pe DN 10 Buzău – Braşov, blocată din nou de o alunecare de teren

Circulaţia pe Drumul Naţional 10 Buzău - Braşov, la ieşirea din oraşul Pătârlagele spre Nehoiu, a fost blocată, duminică seară, în jurul orei 22.30, după ce noaptea trecută traficul fusese închis din cauza unei alunecări de teren de mari proporţii şi reluat pe un sens duminică dimineaţă.

Vasile Blaga a convocat Comandamentul pentru situaţii de urgenţă – VIDEO

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a convocat, duminică seară, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren din mai multe judeţe.

Rezultate din Liga I

Rezultate înregistrate în meciurile disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a returului campionatului:

Dinamo Bucureşti – Universitatea Craiova, scor 2-1

Formaţia Dinamo Bucureşti s-a impus, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), în faţa echipei Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii I, în care oficialii grupării oaspete au acuzat neacordarea unei lovituri de pedeapsă la un fault comis de Moţi.

Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins deţinătoarea Ligii Campionilor, Viborg HK

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, pe teren propriu, deţinătoarea trofeului, echipa daneză Viborg HK, scor 27-26 (16-12), în cel de-al treilea meci din grupa a II-a a principală a Ligii Campionilor.

Olt: Femeie salvată din locuinţa inundată, trafic rutier blocat sau îngreunat din cauza inundaţiilor

O femeie din comuna Şerbăneşti, judeţul Olt, a fost salvată de pompieri, duminică după-amiază, din locuinţa cuprinsă de inundaţii, iar traficul rutier pe mai multe drumuri judeţene şi pe unul naţional este blocat sau îngreunat, după ce albiile mai multor pârâuri s-au umflat, inundând carosabilul.

Avertizarea cod portocaliu de inundaţii, extinsă pentru râurile din şapte judeţe – VIDEO

Hidrologii au extins, duminică, avertizarea cod portocaliu pe râurile din şapte judeţe, unde până luni, la ora 16.00 se pot produce creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de inundaţie.

Teleorman: 200 de hectare de teren şi pădure, inundate

Aproximativ 150 de hectare de teren arabil şi 50 de hectare de păşune din zona oraşului Videle, judeţul Teleorman, au fost inundate în urma revărsării a două pârâuri din zona de nord a judeţului.

Pandurii Târgu Jiu – Astra Ploieşti, scor 0-2, în Liga I

Formaţia Astra Ploieşti a obţinut, duminică, prima victorie în deplasare din acest sezon, după ce s-a impus, cu scorul de 2-0 (0-0), în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, într-o partidă contând pentru etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.

Constantin Niţă consideră regretabile demisiile din partid ale celor trei social-democraţi

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Braşov, Constantin Niţă, consideră că demisiile din partid ale celor trei social-democraţi sunt regretabile, afirmând că aceştia sunt oameni valoroşi, cu experienţă.

Hunor Kelemen: Sper ca premiile din cinematografie să îi sensibilizeze pe toţi decidenţii politici

Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, a declarat pentru MEDIAFAX, după succesul regizorului Florin Şerban la Berlinală, că speră ca premiile obţinute de filmele româneşti să îi sensibilizeze pe toţi decidenţii politici, în vederea creşterii resurselor alocate producţiei cinematografice din România.

Ponta despre demisii: Pe un drum nou merg doar cei cu curaj; nu-mi erau adversari

Noul lider al PSD Victor Ponta a declarat, duminică seară, la Realitatea TV, referindu-se la demisiile a trei parlamentari PSD după alegerea sa, că speră ca aceste demisii să se oprească, menţionând însă că pe un drum nou nu merge toată lumea şi că demisionarii nu-i erau adversari.

Gaz Metan Mediaş – FC Vaslui, scor 0-0, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a remizat, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.

Prestaţia regizorului Florin Şerban la Berlinală, apreciată de presa internațională

Presa internaţională apreciază prestaţia filmului "Eu când vreau să fluier, fluier" la Festivalul de la Berlin, The Hollywood Reporter remarcând faptul că "un film diferit" a primit Marele Premiu al Juriului, în timp ce The Guardian scrie despre peliculă că este "o bijuterie de debut în lungmetraj".

Premierul israelian a autorizat asasinatul din Dubai

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a autorizat Mossad-ul să ducă la îndeplinire misiunea de a-l asasina în Dubai pe Mahmoud al-Mabhouh, un membru al mişcării palestiniene Hamas, în cursul unei reuniuni la sediul serviciului secret, potrivit unor surse citate de Sunday Times.

Ponta vrea înfiinţarea şi sprijinirea unor instituţii media cu viziune de stânga

Preşedintele PSD Victor Ponta propune, în programul "România corectă", pe baza căruia a câştigat şefia partidului, construirea sau sprijinirea transparentă a unor instituţii media - online, print, audio-video - cu viziuni clare de stânga.

Zeci de arme şi mii de cartuşe, confiscate de poliţişti – FOTO

Aproape 70 de arme letale şi neletale, precum şi 1.900 de cartuşe de diferite tipuri şi calibre au fost confiscate de poliţişti, care au controlat, în ultima săptămână, peste 450 de persoane, 80 fiind cercetate pentru infracţiuni, potrivit Poliţiei Române.

Jaf la o casă de schimb valutar din Alba Iulia

O persoană a reuşit să fure, duminică, aproape patru mii de euro de la o casă de schimb valutar, din centrul municipiului Alba Iulia, după ce a atacat-o pe casieră cu un spray paralizant.

Fiscul britanic investighează mai mulţi fotbalişti

Autorităţile fiscale din Marea Britanie au început investigaţii în cazul mai multor vedete din fotbalul autohton, pentru a atrage la buget venituri suplimentare estimate la 100 milioane lire sterline pe an din taxarea banilor obţinuţi de jucători pentru "drepturile de imagine", potrivit The Times.

Crin Antonescu îl felicită pe Victor Ponta

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Victor Ponta devine cel mai tânăr preşedinte al PSD, cu misiunea dificilă de a reforma partidul, ţinând să-l felicite şi anunţând că liberalii pot fi partenerii unui PSD modernizat, dar rămân adversari ideologici, nefiind vorba de alianţe.

Bingo Metropolis din Reşiţa a fost jefuit – VIDEO

Poliţiştii din Caraş-Severin au organizat filtre în judeţ pentru a prinde doi bărbaţi care au jefuit, sâmbătă seară, sediul Bingo Metropolis din Reşiţa, după ce i-au ameninţat pe angajaţi cu un pistol de jucărie şi cu un cuţit, fugind cu circa 80.000 de lei.

COM: PSD – punct, de la capăt, pe repede înainte

PSD a ales tinereţea, vorba intuşabilului Hrebenciuc, şi l-a pus pe Victor Ponta în fruntea bucatelor.

Vezi ce trenuri sunt afectate de alunecarea de teren din Mehedinţi!

Mai multe trenuri de călători care circulă, duminică şi luni, pe rute ocolitoare din cauza alunecării de teren ce a afectat calea ferată între staţiile Valea Albă şi Balota, din judeţul Mehedinţi, vor avea întârzieri de peste 120 de minute, informează CFR Călători.

Mitrea despre demisiile din PSD: Am fost surprins, aş fi preferat să se mai gândească

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, duminică, la Realitatea TV, referindu-se la demisiile din partid ale lui Şerban Mihăilescu şi Ioan Munteanu, că a fost surprins şi că aceştia ar fi trebuit să se mai gândească.

Mehedinţi: Alunecarea de teren de la Balota care a afectat calea ferată s-a accentuat

Pământul s-a surpat încă doi metri sub calea ferată în ultimele ore, în Mehedinţi, existând riscul producerii de noi alunecări de teren în zona unde un stâlp de electricitate a căzut peste calea ferată blocând traficul între Craiova şi Turnu Severin, a constatat comisia de anchetă a Prefecturii.

Munteanu spune că demisia lui nu are legătură cu Congresul PSD

Deputatul PSD de Neamţ Ioan Munteanu, fost preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Neamţ, a declarat că gestul său de a demisiona din partid nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat la Congresul PSD şi că era decis să demisioneze, fiind nemulţumit de conducerea PSD Piatra Neamţ.

Mihăilescu vrea să participe la o noua construcţie politică

Senatorul Şerban Mihăilescu spune, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că experienţa şi expertiza sa nu au mai fost folosite în ultimul timp în partid şi că a decis să se alăture Grupului parlamentarilor independenţi, apreciind că Gabriel Oprea, liderul coordonator al Grupului este un om pe care îl respectă.

Cezar Preda: Dacă PSD vrea să îl schimbe pe Geoană de la şefia Senatului, postul revine PDL

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că în cazul în care senatorii PSD vor dori să îl schimbe pe Mircea Geoană de la şefia Senatului, atunci democrat-liberalii vor desemna preşedintele acestei Camere.

„Aurora” de Cristi Puiu şi „Morgen” de Marian Crişan ar putea fi selectate la Festivalul de la Cannes

Lungmetrajele "Aurora", în regia lui Cristi Puiu, şi "Morgen", de Marian Crişan, se numără, conform presei internaţionale de specialitate, printre peliculele care ar putea fi prezentate în selecţia Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 12 - 23 mai.

Dâncu: Victoria lui Ponta a pus capăt vanghelizării în PSD

Vasile Dâncu, unul dintre liderii Grupului de la Cluj din PSD, consideră că alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte al PSD a pus capăt "vanghelizării" în partid, afirmând că marea provocare a noului preşedinte este "să trezească partidul pentru mersul înainte".

Paşapoarte diplomatice, folosite în cazul asasinării unui membru Hamas în Dubai

Comandoul care a ucis un membru al Hamas în Dubai a folosit paşapoarte "diplomatice", a sugerat comandantul poliţiei din Dubai, care evocă, de asemenea, în presa de duminică, o posibilă complicitate a anturajului acestui lider palestinian în comiterea asasinatului.

Trafic rutier închis între Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş din cauza unei alunecări de teren

Circulaţia rutieră pe DN 73 C între Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş a fost închisă, sâmbătă noapte, în urma unei alunecări de teren produse în afara localităţii Godeni, provocată de ploile abundente din ultimele zile, asfaltul în zonă fiind distrus în totalitate pe o porţiune de 15 metri.

Dâmboviţa: Aproximativ 2.500 de oameni izolaţi în urma unei alunecări de teren

Aproximativ 2.500 de locuitori din comunele dâmboviţene Malu cu Flori şi Pucheni sunt izolaţi din cauza unei alunecări de teren care a avut loc, duminică dimineaţă, pe drumul judeţean 724 ce face legătura între cele două localităţi.

Schiorul surprins de avalanşă în Munţii Făgăraş a fost găsit mort – VIDEO

Schiorul surprins de avalanşă în Munţii Făgăraş, în apropiere de Bâlea Cascadă, care era salvamontist în Râşnov, judeţul Braşov, a fost găsit mort, duminică dimineaţă, de către echipele plecate în căutarea lui.

Borbely: Era nevoie de o schimbare în PSD, îl felicit pe Ponta

Vicepreşedintele executiv al UDMR, ministrul Borbely Laszlo, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, în urma alegerii lui Victor Ponta în fruntea PSD, că era nevoie de o schimbare în PSD, care are, cu Victor Ponta, "toate şansele să fie o reală opţiune pentru votanţi".

Craiova: 40 de case afectate, iar alte trei în pericol de prăbuşire din cauza inundaţiilor

Un număr de 40 de locuinţe din cartierul craiovean Brestei sunt afectate, iar alte trei sunt în pericol de prăbuşire, din cauza inundaţiilor, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă încercând, la ora transmiterii acestei ştiri, să evacueze apa din case şi de pe străzile inundate.

Cezar Preda: Îl felicit pe Ponta, vom fi adversari pe viaţă şi moarte în ideologie şi politici

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că îl felicită pe Victor Ponta pentru preluarea şefiei PSD, precizând că social-democraţii şi democrat-liberalii vor fi "adversari pe viaţă şi moarte în ideologie şi politici".

Simon Ammann, campion olimpic la sărituri trambulina mare

Sportivul elveţian Simon Ammann a devenit campion olimpic în proba de sărituri trambulina mare, în urma victoriei de sâmbătă, de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

COM: Diaconescu, arma cu care Geoană a încercat să reîntoarcă votul delegaţilor în favoarea lui

Decizia tardivă a lui Cristian Diaconescu de a renunţa la candidatura la şefia PSD şi de a-l susţine pe Mircea Geoană a constituit, la Congresul PSD de sâmbătă, lovitura cu care Mircea Geoană a încercat să întoarcă opţiunile în favoarea lui, când deja începuse procedura de vot.

Vanghelie, Oprişan, Nica între vicepreşedinţii PSD

Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Constantin Niţă, Ioan Toma, Marian Oprişan, Adrian Severin au fost desemnaţi, duminică, în urma votului Congresului PSD, vicepreşedinţi ai partidului, printre cei care au ratat postul de vicepreşedinte numărând-se Ilie Sârbu, Marian Sârbu, Corina Creţu.