Știrile zilei

Un bărbat a căzut într-o groapă de patru metri, în zona staţiei de metrou Republica – VIDEO

Un bărbat a căzut, luni seară, într-o groapă adâncă de patru metri, în zona staţiei de metrou Republica, acesta fiind scos de echipajele de intervenţie şi dus la Spitalul "Sfântul Pantelimon", în stare gravă, a declarat, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Iliescu: Sunt nemulţumit de decizia CExN privind votul pe echipe

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că este nemulţumit de decizia CExN privind alegerea conducerii partidului prin vot pe listă, el apreciind că ideea de echipă îl priveşte pe viitorul lider al partidui, iar social-democraţii trebuie să facă echipa partidului.

Geoană: Diaconescu ar fi bun de prim-vicepreşedinte al PSD, Dragnea de secretar general

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, la Antena 3, că Cristian Diaconescu ar fi bun pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, iar Liviu Dragnea, pentru cea de secretar general.

Năstase: Votul pe liste implică riscul unei fracturi în PSD

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, că a votat împotriva votului pe listă în ceea ce priveşte alegerea conducerii PSD, el apreciind că acest lucru, decis de CExN, creează risul unei fracturi în partid.

Dâncu: Gestul de retragere a lui Năstase poate să fi aprins o formă de revoltă în partid

Unul din liderii "grupului de la Cluj", Vasile Dâncu, susţine că retragerea din cursa pentru şefia PSD a lui Adrian Năstase "poate să fi aprins o formă de revoltă în partid", iar dacă Cristian Diaconescu s-ar plasa în fruntea acestei mişcări, ar avea o şansă să câştige funcţia de preşedinte.

Geoană: Termenul de depunere a candidaturilor pentru şefia PSD expiră joi la ora 16.00

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după şedinţa CExN, că termenul de depunere a candidaturilor pentru conducerea formaţiunii expiră joi, la ora 16.00.

Mitrea: Astăzi mă gândesc foarte serios să nu mai candidez şi să nu particip la Congres

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, luni, după CExN, că modul în care s-a votat pentru schimbarea Statutului partidului îl face să se gândească "serios" la a nu mai candida la preşedinţia partidului şi să nu mai participe la Congres.

Tatăl sportivului georgian spune că fiul său era speriat de un viraj al pistei

Tatăl sportivului georgian Nodar Kumaritashvili, care a decedat, vineri, în urma unui accident suferit la un antrenament la Jocurile Olimpice de la Vancouver, a declarat că fiul său şi-a exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte un viraj al pistei de la Whistler.

Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică laudă Guvernul pentru taxa fast-food

Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA), organism finanţat de CE, a transmis o scrisoare deschisă Guvernului român referitor la intenţia de a introduce o taxă "fast food", salutând acest demers, documentul fiind semnat de eurodeputatul PDL Oana Antonescu.

Rusia are suficientă influenţă pentru a răspunde agresiv scutului antirachetă american

Rusia are suficientă influenţă în Europa de Est, prin intermediul Transnistriei, regiunii Kaliningrad, Belarusului şi Ucrainei, pentru a răspunde agresiv planurilor militare şi de securitate ale Statelor Unite şi va face totul pentru a împiedica proiectul scutului antirachetă.

Accidentul feroviar din Belgia a provocat moartea a cel puţin 18 persoane – VIDEO, GALERIE FOTO

Coliziunea frontală dintre două trenuri de călători, luni, în apropiere de Hal, la periferia Bruxelles-ului, a provocat moartea a cel puţin 18 persoane, potrivit unui prim bilanţ oficial provizoriu, comunicat de guvernatorul Brabantului Flamand.

Comerţul cu alcool şi tutun în duty-free va fi interzis în 45 zile

Firmele care comercializează mărfuri în regim duty-free sunt obligate să lichideze stocurile de băuturi spirtoase şi produse din tutun în termen de 45 zile, termen la finalul căruia comerţul cu aceste mărfuri va fi interzis, exceptate fiind doar anumite produse, precum berea, bijuteriile, alimentele.

Voiculescu propune formarea unui Guvern din umbră al Opoziţiei

Preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, propune, într-o declaraţie politică depusă luni la Senat, formarea unui Guvern din umbră al Opoziţiei, format din personalităţi politice şi economice, el susţinând varianta unui premier independent, după modelul Iohannis.

Deficitul bugetar al României a fost în 2009 de 7,2% din PIB

Deficitul bugetar al României a fost anul trecut de 36,4 miliarde lei, respectiv 7,2% din PIB, încadrându-se în ţinta stabilită cu FMI, în contextul scăderii veniturilor cu 5,4% faţă de 2008 şi majorării cheltuielilor cu 1,4%.

Microsoft a lansat sistemul de operare Windows Mobile 7

Microsoft a anunţat, luni, lansarea sistemului de operare Windows Mobile 7, destinat telefoanelor mobile, în vederea reducerii decalajului pe acest segment faţă de companiile concurente, dar a dezminţit intenţia de a avea un model propriu de telefon.

Ponta intenţionează să-şi anunţe candidatura la preşedinţia PSD

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta intenţionează să-şi anunţe, luni, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional (CExN), candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului, în urma deciziei lui Adrian Năstase de a nu mai candida la şefia PSD, susţin surse din partid.

Numărul clienţilor de telefonie mobilă va creşte în 2010 cu 400 milioane

Telefonia mobilă va ajunge la cinci miliarde de clienţi în 2010, cu 400 de milioane mai mulţi ca în anul precedent, în urma creşterii de pe pieţele din ţările cu economii în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu al Organizaţiei Internaţionale din domeniul Telecomunicaţiilor.

Adrian Năstase nu mai candidează la şefia PSD

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a anunţat, luni, că a decis să nu mai candideze la funcţia de preşedinte al partidului, pentru că nu doreşte să participe la "un circ prost scris".

Ministerul Educaţiei reaminteşte: Protocolul pentru bacalaureat este interzis

Colectarea sau favorizarea colectării unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană înrudită cu candidaţiii, pentru asigurarea unor beneficii sau a protocolului, sunt interzise, precizează MECTS într-un comunicat de presă remis luni.

O profesoară şi un poliţist s-au pălmuit reciproc într-o şcoală din Mureş – VIDEO

O profesoară din localitatea mureşeană Sânpaul este cercetată după ce, luni dimineaţă, l-a pălmuit pe poliţiştul care venise la şcoală pentru a aplana un conflict între femeie şi o colegă a sa, agentul ripostând în acelaşi mod, astfel că şi în cazul acestuia a fost declanşată o anchetă.

Antonescu: Orban şi Tăriceanu nu vor fi pe lista mea, dar eu susţin funcţia de prim-vicepreşedinte

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Ludovic Orban şi Călin Popescu Tăriceanu nu vor face parte din echipa pe care o va prezenta la Congres, dar a precizat că susţine menţinerea funcţiei de prim-vicepreşedinte al partidului.

3.545 angajaţi de la opt companii ale Ministerului Economiei vor fi concediaţi

Un număr de 3.545 angajaţi de la opt companii aflate în portofoliul Ministerului Economiei, printre care CNH, SNLO, Termoelectrica şi complexurile energetice Turceni şi Rovinari, vor fi disponibilizaţi în acest an, cu plăţi compensatorii, lista concedierilor fiind avizată de Guvern.

Interdicţia privind comercializarea drogurilor uşoare a intrat în vigoare

Interdicţia privind comercializarea plantelor etnobotanice a intrat luni în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a interzis vânzarea şi consumul acestor produse, firmele distribuitoare având zece zile la dispoziţie pentru a distruge stocurile.

Antonescu: Boc a primit ordin de la Cotroceni să facă Parlament pe măsura sa – mic şi nesemnificativ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la afirmaţiile premierului Boc din interviul pentru MEDIAFAX privind tergiversările la modificarea Constituţiei, că acesta are o misiune, nişte ordine de îndeplinit, iar el este nedumerit cum se poate realiza această revizuire în 2010.

Vanghelie către Ponta: „La Romexpo stau la prezidiu, mă uit la tine şi-ţi dau”

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, şi vicepreşedintele Victor Ponta au avut, luni, în pauza şedinţei CExN, pe hol, un schimb de replici, Ponta spunând că la Romexpo nu se va mai alerga cu Vanghelie, în timp ce acesta i-a transmis că va sta la prezidiu, se va uita la el şi îi va "da".

Cele mai înalte clădiri din lume – GALERIE FOTO

Burj Khalifa este cea mai înaltă clădire din lume, măsurând 828 de metri. Construcţia, care a costat 1,5 miliarde de dolari, include un hotel, 1.044 apartamente şi 37 de etaje pentru birouri.

Bacalaureatul se cumpără cu 200 de lei la Grupul Şcolar „Doamna Stanca”

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) verifică o informaţie potrivit căreia la Grupul Şcolar "Doamna Stanca", elevii ar da bani pentru a promova proba orală la examenul de bacalaureat care a început luni.

Declaraţii tăioase şi întâlnire Geoană – vicepreşedinţi şi lideri de filiale, înaintea CExN al PSD

CExN al PSD, convocat luni dimineaţă, a fost prefigurat de o întâlnire a lui Mircea Geoană, desfăşurată la cabinetul preşedintelui Senatului, cu vicepreşedinţi şi lideri de filiale, pe de o parte, şi de declaraţii tăioase, făcute de Adrian Năstase şi Miron Mitrea, pe de altă parte.

Anastase anunţă convocarea conducerii Camerelor pentru Comisia de revizuire a Constituţiei

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a anunţat, luni, că va convoca Birourile Permanente marţi, pentru a discuta constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei, după ce Emil Boc a cerut, într-un interviu pentru MEDIAFAX, ca liderii PSD şi PNL să explice dacă susţin aplicarea referendumului.

Antonescu a glumit la începutul CNEx, spunând că locul lui Orban de lângă el e liber

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut o glumă la începutul şedinţei de luni a CNEx, invitându-l pe preşedintele filialei liberale din Tulcea, Octavian Popa, să se aşeze lângă el, spunând că are un loc liber, el indicând locul prim-vicepreşedintelui Ludovic Orban, care întârziase la lucrări.

Solicitarea MJ în cazul Ridzi, trimisă la Comisia juridică a Camerei

Solicitarea Ministerului Justiţiei (MJ) privind încuviinţarea unei percheziţii informatice în dosarul vizând-o pe Monica Iacob-Ridzi va fi trimisă la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a decis, luni, Biroul permanent al acestui for legislativ.

TUI: România are un buget de promovare externă auster

Bugetul de promovare turistică externă al României, care se ridică la circa 5 milioane de euro pentru anul 2010, este unul auster şi ar trebui majorat pentru a obţine rezultate satisfăcătoare, a declarat agenţiei MEDIAFAX Tim Grosse, directorul general al TUI România.

SUA au o economie „Michael Jackson” – trăieşte ca un star, dar n-a mai scos un hit din ’90

Statele Unite au nevoie de o nouă revoluţie în materie de economie pentru a reuşi să combată cu succes creşterea şomajului, determinată de transferul activităţilor de producţie industrială către China şi alte ţări cu "pretenţii salariale scăzute", dar şi de deficienţele sistemului educaţional.

Risc de avalanşă de gradul patru, din cinci posibile, în Munţii Făgăraş

Meteorologii sibieni au anunţat că riscul de producere a avalanşelor în masivul Făgăraş este de gradul patru, pe o scară de la unu la cinci, iar în zona montană continuă să ningă.

Porturile Midia şi Constanţa Sud – fluvial au fost închise din cauza vântului puternic

Manevrele navelor au fost suspendate, luni, în porturile Midia şi Constanţa Sud - fluvial din cauza vântului puternic, ce poate ajunge şi la viteze de 50 - 60 de kilometri la oră.

Taxa auto se plăteşte de astăzi şi pentru maşinile noi Euro 4 cumpărate în 2009

Taxa de primă înmatriculare se va plăti şi pentru maşinile cu normă de poluare Euro 4, data de 15 februarie fiind termenul-limită stabilit de Cabinet pentru scutirea de la taxare a autoturismelor de acest tip cumpărate în 2009, dar neînscrise până acum în circulaţie.

PDL convoacă sâmbătă Colegiul Director, la care îl invită pe preşedintele Băsescu

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis să convoace sâmbătă, 20 februarie, Colegiul Director, eveniment la care democrat-liberalii l-au invitat şi pe preşedintele Traian Băsescu, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Liviu Negoiţă, după şedinţa BPN.

Mihai Chiţac a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală – VIDEO

Mihai Chiţac a fost internat, luni, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca" din Capitală, în Secţia de Chirurgie Cardiacă, el urmând să fie supus întâi unei evaluri a stării de sănătate.

Voicu a dat declaraţii la DNA referitor la noua acuzaţie de trafic de influenţă

Cătălin Voicu a părăsit, luni, în jurul orei 12.30, sediul DNA, unde a fost chemat în legătură cu noua acuzaţie de trafic de influenţă care i-a fost adusă la cunoştinţă, vineri.

Oferta Fiscului: apartamente, alimente sau maşini la preţ de criză!

Pulovere de damă de la 5 lei, apă de parfum de la 110 lei, terenuri la nici 10 euro metrul pătrat, apartamente în aproape orice oraş din ţară începând de la 30.000 euro, lăzi frigorifice şi maşini sunt câteva dintre produsele confiscate pe care Fiscul le vinde la preţuri modice, arată site-ul încont.ro.