Știrile zilei

Conducerea PNL vrea negocieri cu toate partidele şi premier independent – surse

Conducerea PNL va prezenta, luni, în Delegaţia Permanentă, propunerea ca liberalii să aibă discuţii cu toate partidele în vederea iniţierii unei guvernări comune, condiţia principală fiind numirea unui premier independent, indiferent dacă este desemnat de PNL sau agreat de partid.

Hrebenciuc: Toţi membrii BPN erau obligaţi să dea anumite sume

Coordonatorul campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că toţi membrii BPN erau obligaţi să dea anumite sume în campanie, el răspunzând unor întrebări privind înregistrarea video difuzată pe Internet în care Mircea Geoană apare luând bani.

Boc: Ne dorim o majoritate de 280-290 de parlamentari

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional, că democrat-liberalii îşi doresc constituirea unei majorităţi de 280-290 de parlamentari, precizând că problema nu e neapărat să treacă Guvernul, ci să existe o majoritate solidă în 2010.

BEC a primit buletinele declarate nule de la majoritatea secţiilor din străinătate

Reprezentanţii Biroului Electoral pentru secţiile de votare din străinătate au predat, luni dimineaţă, la BEC, buletinele de vot declarate nule de la majoritatea secţiilor din străinătate, acestea urmând să fie verificate de membrii biroului.

Filmuleţ cu Mircea Geoană primind bani pentru „un loc eligibil” – VIDEO

O înregistrare video în care liderul PSD Mircea Geoană apare luând bani de la o persoană, care ar solicita în schimb obţinerea unui loc eligibil în alegeri, a fost postată pe Internet.

Pogea: România mai are şanse să primească tranşa a treia de la FMI în ianuarie

Ministrul interimar al Finanţelor Gheorghe Pogea consideră că România mai are încă şanse să primească a treia tranşă de la FMI în luna ianuarie, dar spune că bugetul pe 2010 va trebui depus în Parlament de către noul guvern.

Abu Dhabi a oferit emiratului Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari

Abu Dhabi a oferit luni emiratului vecin Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari, însă statul aflat în severe dificultăţi financiare a arătat că are încă nevoie de un moratoriu din partea creditorilor pe datoriile mai multor companii de stat.

A doua evaluare a acordului cu FMI ar putea avea loc în ianuarie

O echipă a FMI vizitează Bucureştiul în perioada 14-16 decembrie pentru a continua lucrările tehnice pe bugetul pe 2010 alături de experţii Ministerului Finanţelor şi pentru a pregăti cea de-a doua evaluare a acordului stand-by, care ar putea avea loc în ianuarie, după formarea unui nou guvern.

TNL susţine intrarea la guvernare cu premier liberal, în caz contrar cerând rămânerea în opoziţie

Tineretul Naţional Liberal a adoptat o rezoluţie prin care tinerii liberali susţin intrarea la guvernare a PNL în condiţiile în care liberalii obţin funcţia de premier, în caz contrar propunând rămânerea în opoziţie.

Berlusconi rămâne sub supraveghere medicală, dar nu va fi operat – VIDEO, GALERIE FOTO

Premierul italian Silvio Berlusconi se simte bine, va mai rămâne sub supraveghere medicală una sau două zile, dar nu va trebui să fie operat, a declarat medicul Alberto Zangrillo, directorul departamentului de anestezie şi reanimare a spitalului unde a fost transferat acesta.

Olli Rehn: Bulgaria şi România nu erau pregătite să adere la UE

Bulgaria şi România nu erau pregătite să adere la UE, a declarat comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, adăugând că din această experienţă, Comisia Europeană a învăţat să nu mai stabilească o dată fixă de intregrare înainte de încheierea negocierilor, relatează site-ul Novinite.com.

Geoană: Ne-am bucurat poate puţin prea mult, dar am făcut-o cu sinceritate

Liderul PSD Mircea Geoană a afirmat, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că s-a bucurat "poate puţin prea mult" în seara alegerilor, dar a făcut-o cu sinceritate şi nu regretă că a lăsat "puţin frâu liber" sentimentelor sale, menţionând că era convins că a câştigat competiţia electorală.

Geoană: O repetare a turului II mi-ar da un câştig de cauză zdrobitor

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că este "absolut convins" că o repetare a turului II i-ar da "un câştig de cauză zdrobitor", pentru că starea de spirit în societate este "o suspiciune masivă" faţă de felul în care aceste alegeri au fost conduse.

Geoană: Eu, premier – o formulă fantezistă

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Antena 3, că formula în care Traian Băsescu îl desemnează pe el premier este una cel puţin fantezistă, el apreciind că şeful statului ar trebui să îl desemneze pe Crin Antonescu pentru această funcţie, el având o relaţie excepţională cu PSD.

Geoană: Sunt destul de refăcut, mor cu dreptatea în braţe

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Antena 3, că este destul de refăcut după momentul "complicat" din 6 decembrie, precizând că se simte destul de "bătăios", că are dreptate când afirmă că alegerile s-au fraudat şi că va merge până la CEDO şi la Comisia de la Veneţia.

Geoană spune că locul său este la conducerea PSD, după scrutinul pe care e convins că l-a câştigat

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Antena 3, că, în mod normal, locul său este la conducerea PSD, după scrutinul pe care este convins că l-a câştigat, el precizând însă că, dacă PSD îi cere, va demisiona, menţionând ca potenţiali succesori pe Diaconescu, Ponta sau Corlăţean.

Geoană: Vizita mea la Vântu a fost o greşeală, cer scuze celor care au fost lezaţi de acest gest

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a admis, duminică, la Antena 3, că vizita sa acasă la Sorin Ovidiu Vântu, cu o seară înaintea confruntării cu Traian Băsescu, a fost o greşeală şi le-a cerut scuze celor care s-au simţit lezaţi de acest gest al său.

Berlusconi, plin de sânge după ce a fost lovit de un bărbat – VIDEO

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a fost transportat de urgenţă la spital duminică seara, cu faţa însângerată şi tumefiată, după ce un bărbat l-a lovit la încheierea unui miting electoral desfăşurat la Milano.

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă și duminică, în etapa a XVII-a, ultima din tur:

Rezultate din Liga I

Rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVII-a a Ligii I.

Dinamo – FC Vaslui, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa FC Vaslui, într-o partidă contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, ultima înaintea meciului cu Panathinaikos Atena din grupele Ligii Europa.

Geoană, despre aducerea lui Voicu la DNA:Un gest de abuz şi intimidare din partea lui Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, apreciază, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că aducerea, vineri, la DNA, a senatorului social-democrat Cătălin Voicu a fost un gest de abuz şi de intimidare din partea lui Traian Băsescu, "un semnal de intimidare la adresa oricui mai mişcă în front".

Premiul de peste 8,7 milioane de euro la Loto 6/49 nu a fost câştigat

Premiul de peste 8,7 milioane de euro pus în joc la Loto 6/49 de duminică nu a fost câştigat şi va fi reportat pentru extragerea următoare.

FC Braşov – FC Timişoara, scor 1-0, în Liga I

Formaţia FC Braşov s-a impus, duminică, în faţa echipei FC Timişoara, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă disputată pe teren propriu, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, ultima pentru gruparea timişoreană înaintea meciului cu Dinamo Zagreb, din grupele Ligii Europa.

Steaua – Internaţional Curtea de Argeş, scor 3-2, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa formaţiei Internaţional Curtea de Argeş, cu scorul de 3-2 (2-1), într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, ultimul înaintea partidei cu Twente Enschede din grupele Ligii Europa.

Înscrierile la bacalaureat decurg normal, chiar dacă de luni profesorii au concediu fără plată

Înscrierea candidaţilor la examenul naţional de bacalaureat se va desfăşura normal în intervalul 14-18 decembrie, chiar dacă de luni profesorii intră în concediul fără plată, iar MECI a permis ca dosarele să poată fi depuse şi cu câteva zile mai devreme, respectiv între 9 şi 11 decembrie.

Marinescu: Geoană ar trebui să-şi recunoască eşecul

Europarlamentarul PPE Marian Jean Marinescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că dacă liderul PSD, Mircea Geoană, mai doreşte "să conteze" în politica românească ar trebui să-şi asume public rezultatul alegerilor prezidenţiale şi eşecul scrutinului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Buga: Am încheiat colaborarea cu Rapid

Atacantul echipei Rapid, Mugurel Buga, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că a încheiat colaborarea cu gruparea giuleşteană, care avea dreptul doar până la 1 decembrie de a activa clauza de prelungire a contractului scandent la 31 decembrie.

Flutur: Emil Boc este soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a apreciat că preşedintele PDL, Emil Boc, este soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru, fiind o garanţie pentru continuarea reformelor începute, dar şi pentru continuarea acordului cu FMI.

Marko Bela: Este posibilă şi o coaliţie mai restrânsă PDL-UDMR

Liderul UDMR Marko Bela a declarat, duminică, după întâlnirea cu reprezentanţii PDL, că este posibilă şi formarea unei coaliţii mai restrânse PDL-UDMR, în cazul în care PNL va refuza să intre în această majoritate pentru constituirea Guvernului.

Boc: Sper ca şi colegii din PNL să aibă o decizie în favoarea unei majorităţi sănătoase de dreapta

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, după întâlnirea cu liderii UDMR, că speră ca liberalii să decidă în forul de conducere, după validarea alegerilor de către Curtea Constituţională, în favoarea unei majorităţi sănătoase de dreapta.

Negriţoiu: Băncile vor avea probleme cu executarea garanţiilor

Băncile se vor confrunta cu probleme în 2010, în contextul în care executarea garanţiilor este un proces foarte dificil, anticipează directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu, care consideră că vor mai exista insolvenţe în rândul companiilor mari.

Negriţoiu: Continuarea cheltuielilor publice în acelaşi ritm este cel mai mare risc pentru România

Continuarea cheltuielilor bugetare în acelaşi ritm în 2010 este cel mai mare risc pentru România, întrucât sectorul public va absorbi resursele de pe piaţă, lăsând mai nimic pentru cel privat, ceea ce va duce la întârzierea relansării creşterii economice, consideră şeful ING Bank, Mişu Negriţoiu.

Negriţoiu: Cel mai important este ca viitorul guvern să câştige credibilitate în exterior

Cel mai important lucru care trebuie realizat de viitorul guvern, care ar fi bine să aibă componenţă politică, este să câştige credibilitate în exterior, ceea ce va însemna finanţarea deficitului bugetar şi existenţa unei perspective de siguranţă a afacerilor, a spus şeful ING Bank, Mişu Negriţoiu.

Onofrei (PDL): Ar trebui ca la denumirea partidului să se adauge „creştin-democrat”

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a apreciat, duminică, într-o conferinţă de presă, că la viitorul congres al PDL ar trebui ca în denumirea partidului să fie inclusă şi sintagma "creştin-democrat" ca să fie reprezentat şi acest curent doctrinar alături de cel popular.

Bihor: Zece răniţi, după ce o maşină a derapat din cauza zăpezii şi s-a lovit de un microbuz

Zece persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, pe DN 76, în judeţul Bihor, la ieşirea din comuna Ceica, a derapat pe drumul acoperit de zăpadă şi a ajuns pe contrasens, lovind un microbuz.

Alte 77 de cazuri de gripă cu virusul A/H1N1 au fost confirmate, numărul totalul a ajuns la 4.625

Alte 77 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1 pandemic au fost confirmate în ultimele 24 de ore, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Bacău şi Buzău, totalul la nivel naţional ajungând la 4.625, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Întâlnire a liderilor PDL şi UDMR vizând formarea unei majorităţi parlamentare

Liderii PDL şi UDMR s-au întâlnit, duminică, aceasta fiind cea de a treia rundă de discuţii între reprezentanţii celor două formaţiuni după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Prinţul William ar putea prelua o parte din angajamentele publice ale Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii urmează să îi predea Prinţului William o parte din însărcinările sale publice, pentru a-l ajuta să se pregătească pentru momentul în care va deveni suveran, conform unor documente confidenţiale citate de Mail on Sunday în pagina electronică.

MAE: Vicenzo Germano nu mai este consul onorific al României de peste trei ani

Vicenzo Germano nu mai este consul onorific al României de trei ani şi jumătate, iar la momentul respectiv autorităţile italiene au fost informate de încetarea calităţii sale de consul onorific, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.