Știrile zilei

Senatorul Cătălin Voicu are interdicţie de a părăsi Capitala

Cătălin Voicu are interdicţie de a părăsi Capitala, procurorii DNA efectuând cercetări în cazul senatorului PSD pentru că ar fi pretins şi primit bani de la oameni de afaceri pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare.

ICCJ: Cererea PSD privind asigurarea dovezilor, trimisă la Judecătoria sectorului 1

Cea de-a doua solicitare a PSD privind asigurarea dovezilor în vederea anulării rezultatelor alegerilor prezidenţiale va fi trimisă la Judecătoria sectorului 1 a Capitalei, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care a stabilit că nu este competentă să soluţioneze cererea.

Orban: Preşedintele BEC a încălcat decizia CC, dispunând ca voturile să fie numărate de BEJ

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut, vineri, că preşedintele BEC a încălcat decizia CC de renumărare a voturilor nule, dând dispoziţie ca acestea să fie numărate de către Birourile Electorale Judeţene, şi nu de către BEC, aşa cum a precizat Curtea, invocând o sesizare a BEC.

Herta Muller a criticat Rusia, China şi Iran, la gala de decernare a premiilor Nobel

Herta Muller, care a primit premiul Nobel pentru literatură 2009, a criticat Rusia, China şi Iranul pentru lipsa de angajament privind respectarea drepturilor omului, la ceremonia de decernare a prestigioaselor distincţii, care a avut loc joi la Stockholm, potrivit thelocal.se.

Rusia ar dori ca Băsescu să adopte o atitudine normală faţă de Moscova

Rusia ar dori ca Traian Băsescu să adopte o atitudine normală şi de respect faţă de Moscova şi politica externă a acesteia şi să tragă concluziile corespunzătoare în urma comentariilor de joi ale purtătorului de cuvânt al MAE rus, a declarat acesta într-o conferinţă de presă susţinută vineri.

Băsescu: Cine crede că preşedintele se ocupă cu trimiteri la DNA este cel puţin copil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, întrebat cum comentează aducerea la DNA a senatorului Cătălin Voicu de la PSD, că dacă cineva crede că preşedintele se ocupă cu trimiteri la DNA, este cel puţin copil

Cererea PSD privind asigurarea dovezilor, trimisă la Curtea Constituţională

Cererea PSD privind asigurarea dovezilor în vederea anulării rezultatelor alegerilor prezidenţiale va fi trimisă la Curtea Constituţională, în urma deciziei de vineri a Curţii de Apel Bucureşti care a decis că nu este competentă să soluţioneze solicitarea.

Boc: Mandatul lui Băsescu, prelungit dacă voturile nu sunt renumărate până la 21 decembrie

Mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu va fi prelungit de drept după 21 decembrie, când trebuie să expire perioada de exercitare a funcţiei, dacă procedura de renumărare a voturilor nule, decisă de CC, nu va fi încheiată până la această dată, a declarat liderul PDL, Emil Boc.

Afacerile imobiliare ale lui Becali, verificate de ANAF

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că vineri a primit o echipă de control din partea ANAF privind tranzacţiile efectuate în ultima perioadă şi că are termen 30 de zile să prezinte actele prin care dovedeşte că nu are datorii la stat.

Flutur: Staff-ul de campanie PDL „nu a avut nicio casetă” cu imagini compromiţătoare despre Geoană

Şeful campaniei electorale a PDL pentru Traian Băsescu, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că staff-ul de campanie democrat-liberal "nu a avut nicio casetă" cu imagini compromiţătoare despre Mircea Geoană, subliniind că PDL "nu a avut preocupări de campanie negativă".

Băsescu: N-am discutat cu Isărescu despre funcţia de premier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că nu a discutat cu guvernatorul BNR despre posibilitatea ca acesta să ocupe funcţia de prim-ministru.

Băsescu: Decizia CC este normală şi democratică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că decizia CC privind renumărarea voturilor nule de la turul doi al alegerilor prezidenţiale este "normală şi democratică" şi denotă faptul că cei care au reclamat au adus argumente solide.

Orban: Decizia CC este un început bun, ar trebui să mai facă două lucruri

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia CC este un început bun, cerând Curţii să solicite, pentru imaginea completă a fraudei, CNP-urile tuturor votanţilor pentru identificarea votului multiplu şi declaraţiile pe proprie răspundere din diaspora.

Iliescu: „Arestarea de pe stradă” a lui Voicu, semnal prost când Băsescu se pregăteşte de mandat

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că "arestarea de pe stradă, fără citaţie prealabilă", a senatorului PSD Cătălin Voicu reprezintă un semnal prost pentru acest moment în care Traian Băsescu se pregăteşte să-şi reia mandatul.

Guşă: Aducerea lui Voicu la DNA, un gest de intimidare a parlamentarilor, a judecătorilor CC

Consilierul preşedintelui PSD, Cozmin Guşă, a apreciat, vineri, că aducerea senatorului PSD Cătălin Voicu cu mandat la DNA este un gest de intimidare a parlamentarilor, de intimidare a judecătorilor Curţii Constituţionale şi de instituire a unui stat autoritar.

Videanu: PDL respectă decizia CC şi va participa la renumărare

Liderul PDL Adriean Videanu a declrat, vineri, că PDL respectă decizia CC privind renumărarea voturilor nule din turul doi al prezidenţialelor, că partidul va participa la renumărare şi că este convins că procesul va confirma corectitudinea scrutinului.

CC: BEC să renumere voturile nule – VIDEO

Curtea Constituţională a decis, vineri, renumărarea voturilor nule de către BEC pentru a se stabili dacă există diferenţe între datele consemnate în procesul-verbal şi realitatea constatată.

PSD a solicitat şi instanţei supreme asigurarea dovezilor privind alegerile

PSD a depus o cerere de asigurare a dovezilor privind alegerile prezidenţiale din 6 decembrie şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitarea urmând să fie dezbătută, vineri, la instanţa supremă.

Ştefan Bănică pune Crăciunul pe ritmuri de rock’n’roll, la Sala Palatului

Ştefan Bănică a dat, joi seară, startul tradiţionalei sale serii de concerte de Crăciun, acesta fiind cel de-al optulea an consecutiv în care artistul umple Sala Palatului din Capitală, punând în scenă ceea ce, probabil, este, la ora actuală, cel mai elaborat show de muzică produs în România.

Hrebenciuc: Isărescu premier nu este o soluţie fezabilă, locul lui este la BNR

Coordonatorul campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a apreciat, vineri, că numirea lui Mugur Isărescu ca premier nu ar fi o soluţie fezabilă, întrucât locul acestuia este la Banca Centrală.

Boc: Nu am discutat despre Mugur Isărescu în nicio ipoteză până în acest moment

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, că PDL nu a discutat nicio variantă de nume de premier şi a menţionat că despre Mugur Isărescu nu s-a discutat în nicio ipoteză până în acest moment.

Hrebenciuc: Voicu m-a sunat dimineaţă că a fost săltat de pe stradă ca un infractor

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, vineri, la sediul central al partidului, că a fost sunat în cursul dimineţii de senatorul PSD Cătălin Voicu, acesta spunându-i că a fost "săltat" de pe stradă "ca un infractor".

România a mai înregistrat două decese din cauza gripei porcine, totalul a ajuns la 18

România a mai înregistrat două decese cauzate de gripa cu virusul A/H1N1, numărul morţilor ajungând la 18, iar în ultimele 24 de ore au fost confirmate 129 cazuri noi, totalul îmbolnăvirilor înregistrate la nivel naţional fiind de 4.374, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS).

Videanu:Mi se pare exagerată solicitarea PNL de a avea premier

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, vineri, că i se pare exagerată solicitarea PNL de a avea premierul, precizând că în 2007 Tăriceanu a dat afară din Guvern Partidul Democrat, astfel că democrat-liberalii ar fi mai îndreptăţiţi să ceară garanţii.

Geoană a fost sunat de Voicu, dar nu i s-a cerut să aprobe reţinerea acestuia

Liderul PSD Mircea Geoană a fost sunat, vineri dimineaţă, de senatorul PSD Cătălin Voicu, când fost ridicat pentru a fi dus la DNA, dar nu a fost înştiinţat oficial, ca preşedinte al Senatului, în vederea unei aprobări pentru eventuala reţinere a acestuia, au declarat surse din partid.

Investiţiile străine au scăzut la mai puţin de jumătate în primele 10 luni

Investiţiile străine directe au urcat uşor în primele zece luni ale anului, la 3,72 miliarde euro, însă valoarea acestora a reprezentat mai puţin de jumătate din intrările din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 7,66 miliarde euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Peste 6.000 de angajaţi de la CFR Marfă, disponibilizaţi fără salarii compensatorii

Peste 6.000 de angajaţi de la CFR Marfă vor fi disponibilizaţi cel mai târziu de la 1 martie 2010, fără salarii compensatorii, potrivit programului de restructurare trimis de administraţie sindicatelor, reprezentanţii salariaţilor spunând că vor contesta acest program deoarece nu au fost consultaţi.

Petrom ieftineşte benzina şi motorina cu cinci bani pe litru

Petrom scade vineri preţul de referinţă la benzină şi motorină cu cinci bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, a anunţat compania.

Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 11% în noiembrie

Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 11% în noiembrie, faţă de octombrie, la 8.490 de unităţi, în timp ce comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut au scăzut cu 38%, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRCPIV).

Minorităţile, dispuse să discute cu Boc despre formarea Guvernului

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale este dispus să se întâlnească cu liderul PDL Emil Boc pentru a discuta pe tema formării viitorului Guvern, a declarat, vineri, liderul grupului, Varujan Pambuccian, adăugând că va lua o decizie în funcţie de propunerile pe care le va primi.

Circa 10.000 de persoane au protestat la Oslo faţă de armele nucleare

Aproape 10.000 de militanţi pacifişti au defilat joi seara la Oslo, la câteva ore după decernarea Premiului Nobel pentru Pace preşedintelui american, Barack Obama.

Boc: Opţiunea PDL rămâne Guvern de dreapta cu PNL-UDMR sau cu UDMR

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, după întâlnirea cu liderii UDMR, că majoritatea politică pentru formarea Guvernului este ori formula PDL-PNL-UDMR ori PDL-UDMR.

Victor Stănculescu: La procesul soţilor Ceauşescu m-am simţit ca între două plutoane de execuţie

Victor Athanasie Stănculescu a mărturisit, joi seară, la Teatrul Odeon, că la procesul soţilor Ceauşescu s-a simţit ca între două plutoane de execuţie, evenimentul istoric de acum 20 de ani fiind prezentat în premieră în cadrul unui spectacol, la instituţia bucureşteană.

Inflaţia anuală a crescut în noiembrie, după opt luni consecutive de scădere

Rata anuală a inflaţiei a crescut în noiembrie pentru prima dată după opt luni consecutive de declin, de la 4,3% la 4,65%, în contextul unei majorări lunare de 0,67%, determinată în principal de avansul preţurilor la ţigări şi combustibili, potrivit datelor publicate, vineri, de INS.

MAE a solictat AEP să se pronunţe despre posibilitatea de a fi eliberate copiile cerute de PSD

Ministerul de Externe informează că a solicitat Autorităţii Electorale Permanente, joi, să se pronunţe cu privire la posibilitatea ca documentele solicitate Ministerului de către PSD în legătură cu alegerile din 6 decembrie să fie eliberate.

Antonescu: Îi mulţumesc lui Geoană că mă susţine pentru funcţia de premier

Crin Antonescu i-a mulţumit, joi seară, la Realitatea Tv, lui Mircea Geoană pentru susţinerea acordată, indiferent de formula de guvernare, pentru funcţia de premier, menţionând că declaraţia liderului PSD denotă că acesta are încredere în el inclusiv în varianta în care PSD ar fi în Opoziţie.

Irinel Popescu a fost demis de la conducerea CNAS şi înlocuit cu un medic membru PDL

Doctorul Irinel Popescu a fost demis de către premierul interimar Emil Boc de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), după aproape un an de la numire, şi înlocuit cu medicul Nicolae Lucian Duţă (membru PDL), fost director general la Societatea Naţională a Sării.

Vecinii Rusiei cer protecţie împotriva Kremlinului

Intenţia preşedintelui rus de a obţine aprobarea Parlamentului pentru utilizarea forţei militare în afara Rusiei a alarmat ţările vecine, determinîndu-le să caute protecţie faţă de acţiunile impredictibile ale Kremlinului, relatează Nezavisimaia Gazeta, citată de RIA Novosti în pagina electronică.

PSD cere Curţii de Apel Bucureşti suspendarea procesului verbal al BEC privind rezultatul alegerilor

PSD a depus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti o cerere privind suspendarea procesului verbal al Biroului Electoral Central privind rezultatul final al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

Băsescu încearcă să-l convingă pe Isărescu să accepte funcţia de premier

Şeful statului încearcă să-l convingă pe guvernatorul BNR să accepte funcţia de premier, oferindu-i garanţia unei perioade în care să-şi păstreze şi postul de la Banca Naţională, aşa cum s-a întâmplat în 1999-2000, când acesta a condus guvernul CDR, notează "Gândul", citând surse din PDL.