Știrile zilei

Racoviceanu: Suntem pregătiţi pentru procese şi anchete, am verificat filmuleţul

Alecu Racoviceanu, membru în Consiliul editorial al cotidianului "Gardianul", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, după anunţul şefului statului privind chemarea în judecată, că echipa publicaţiei este pregătită pentru procese şi anchete şi că autenticitatea imaginilor difuzate a fost verificată.

Majorările salariale nu vor mai fi efectuate cu şase luni înainte de alegeri

Majorările salariale nu vor mai fi efectuate cu şase luni înainte de alegeri, autorităţile locale vor fi obligate să prevadă planuri financiare fundamentate pe o perioadă de trei ani, iar rectificările bugetare vor fi limitate la maximum două revizuiri pe an, a anunţat premierul interimar Emil Boc.

Geoană şi Pambuccian au semnat un acord pentru susţinerea liderului PSD în cursa prezidenţială

Preşedintele PSD, Mircea Geoană şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor, Varujan Pambuccian, au semnat, sâmbătă, un acord pentru susţinerea social-democratului în cursa prezidenţială.

Armata franceză va ajuta în campania de vaccinare împotriva gripei porcine

Franţa mobilizează serviciile de sănătate ale armatei pentru a consolida centrele de vaccinare împotriva gripei cu virus A/H1N1, unde populaţia, iniţial ezitantă, a început să sosească în masă odată cu răspândirea bolii, a anunţat sâmbătă Guvernul.

Geoană: Duminică am alt program, voi participa doar la dezbaterea IPP de miercuri

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declinat, sâmbătă, invitaţia lui Traian Băsescu la o confruntare pentru ziua de duminică, motivând că are alt program şi precizând că va proceda în turul doi exact ca şi în primul tur în ceea ce priveşte dezbaterile televizate.

Năstase: Majoritatea celor care au votat cu Băsescu au deja rezerve serioase

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că el crede că aceia care au votat cu Traian Băsescu în 2004 "au deja rezerve serioase" după primul mandat al acestuia.

Patriciu: Înţeleg stresul şi disperarea lui Băsescu, îl dau în judecată luni pentru calomnie

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că îl va da şi el în judecată, luni, pe Traian Băsescu pentru calomnie, acuzând folosirea de către preşedinte, la adresa sa, a apelativelor "mincinos" şi "om care truchează casete".

Băsescu: TVR spune că nu mai poate stabili datele dezbaterilor; Sassu e în subordinea lui Geoană

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că l-a chemat pe Mircea Geoană la dezbaterea de la Parlament pentru că TVR a anunţat că nu mai poate stabili datele celor două dezbateri convenite pentru luni şi vineri, şeful statului afirmând că Alexandru Sassu a intrat în subordinea intereselor liderului PSD.

Băsescu îl cheamă pe Geoană la o dezbatere, duminică, la Parlament

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că îl cheamă pe contracandidatul său, Mircea Geoană, la o dezbatere faţă în faţă, duminică, la Parlament, de la ora 20.00, lăsând la latitudinea liderului PSD alegerea moderatorilor şi a televiziunilor care să transmită evenimentul şi afirmând că dacă nu se prezintă, social-democratul este "laş".

Viktor Iuşcenko se retrage din politică dacă pierde alegerile prezidenţiale

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat vineri la un post de televiziune că, dacă va pierde alegerile prezidenţiale din ianuarie, va renunţa la politică, relatează sâmbătă Ukrainian News Agency, în pagina electronică.

Poliţist de la Secţia 13, reţinut pentru că ar fi ajutat o persoană cercetată pentru omor

Un poliţist de la Secţia 13 din Capitală a fost reţinut, sâmbătă, pentru că ar fi ajutat o persoană cercetată pentru omor, Tribunalul Bucureşti urmând să decidă dacă acesta va fi arestat preventiv pentru nedenunţarea şi favorizarea infractorului, precum şi pentru mărturie mincinoasă.

Geoană: Alianţa cu PNL, PRM, UDMR şi PNG este o şansă, dar victoria nu e garantată

Mircea Geoană, prezent sâmbătă la Strehaia, în judeţul Mehedinţi la un miting electoral, a spus că alianţa pe care PSD a făcut-o cu PNL, PRM, PNG şi UDMR este o şansă, dar nu garantează victoria la alegeri, făcând apel la cei prezenţi să îl susţină în data de 6 decembrie.

Massa, Barrichello şi Schumacher vor participa la o cursă de karting

Pilotul brazilian Felipe Massa (Ferrari), victima unui grav accident în luna iulie, la Marele Premiu al Ungariei, va participa în acest week-end la o cursă de karting la Florianopolis (Brazilia), alături de Rubens Barrichello şi Michael Schumacher.

Năstase: S-ar putea ca domnul Cioloş să fi primit un „cadou otrăvit”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că desemnarea lui Dacian Cioloş pentru postul de comisar european pentru Agricultură este un lucru pozitiv, dar că s-ar putea ca acesta să fie "un cadou otrăvit" din cauza dificultăţii acestui portofoliu.

Năstase: Interesul naţional este ca alegerile să nu fie contestate

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, că primul element important al interesului naţional al României, în acest moment, este să se asigure stabilitatea politică, iar o condiţie pentru aceasta este ca rezultatul alegerilor prezidenţiale să nu fie contestat.

Marius Lăcătuş: Fanii Stelei ştiu să aprecieze cel mai bine ce am făcut pentru această echipă

Tehnicianul FC Vaslui, Marius Lăcătuş, este convins că la partida de duminică va fi primit cu căldură de către fanii Stelei, aşa cum, susţine el, au făcut-o de fiecare dată, chiar dacă a fost jucător sau antrenor la echipa adversă.

Resturile unei bombe, descoperite la locul deraierii trenului din Rusia

Anchetatorii Parchetului rus au anunţat sâmbătă că au descoperit resturile unui dispozitiv exploziv în locul în care a deraiat, vineri seara, trenul Moscova-Sankt Petersburg, provocând moartea a 26 de persoane.

Vosganian: Orice coabitare cu PSD prezintă pericole, PNL trebuie să fie atent

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că orice coabitare a liberalilor cu PSD prezintă pericole, adăugând că PNL trebuie să fie atent cu electoratul urban, pe care l-a recâştigat, dar care este unul pretenţios.

Fenechiu: Decizia susţinerii lui Geoană la Iaşi, luată în unanimitate, ca la Partidul Comunist

Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a anunţat că Delegaţia Permanentă a PNL Iaşi a decis susţinerea lui Mircea Geoană, precizând că hotărârea a fost luată "în unanimitate, ca la Parrtidul Comunist" şi că şefii filialelor cu rezultate slabe în turul doi al alegerilor vor fi sancţionaţi sau chiar demişi.

Treizeci şi nouă de morţi, în urma deraierii unui tren de pasageri din Rusia – VIDEO, GALERIE FOTO

Treizeci şi nouă de persoane au murit în Rusia în urma deraierii, vineri seara, a unui tren de pasageri care făcea legătura între Moscova şi Sankt Petersburg, au relatat sâmbătă agenţiile ruse, citând oficiali din cadrul serviciilor de intervenţie.

Marele Premiu al Canadei revine în calendarul F1 pentru o perioadă de 5 ani

Marele Premiu al Canadei, care nu s-a desfăşurat în 2009, revine în calendarul F1 începând din 2010 pentru o perioadă de cinci ani, au anunţat, vineri, autorităţile guvernamentale canadiene, care au ajuns la un acord cu firma ce gestionează drepturile comerciale ale Formulei 1.

Robbie Williams neagă că s-ar fi logodit cu actriţa Ayda Field

Robbie Williams a negat că s-ar fi logodit cu iubita lui, actriţa Ayda Field, deşi mama cântăreţului a confirmat aceast lucru, informează BBC News Online.

Poliţia a întocmit 408 dosare penale pentru vot multiplu la alegerile europarlamentare

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, că a întocmit 408 dosare penale în urma cercetărilor făcute în cazul celor 453 de posibile situaţii de vot multiplu la alegerile europarlamentare sesizate de AEP în urmă cu aproape două săptămâni.

Un bărbat ce susţinea că e urmărit a dat jos un şofer şi a fugit cu maşina acestuia

Un bărbat a fost dus, sâmbătă, la secţia de neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa, după ce, acuzând că este urmărit de medici care ar vrea să îl drogheze, a urcat într-un autoturism al cărui şofer oprise la o trecere de pietoni, apoi a fugit cu maşina, lovind două autovehicule.

AIEA aprobă înfiinţarea unei bănci internaţionale de combustibil nuclear

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a aprobat vineri crearea, în Rusia, a unei bănci internaţionale de combustibil nuclear, sub egida organizaţiei din cadrul ONU.

A doua cea mai mare perlă din lume va fi scoasă la licitaţie

A doua cea mai mare perlă descoperită până acum în lume, "Prinţesa Palawan", în valoare estimată de peste 275.000 de euro, va fi scoasă la licitaţie, săptămâna viitoare, la Los Angeles.

Becali: PNG îl susţine necondiţionat pe Mircea Geoană în turul doi

PNG îl susţine necondiţionat pe Mircea Geoană în tuturul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a declarat sâmbătă, liderul PNG George Becali, după o şedinţă a Consiliului Naţional al acestui partid.

Remus Cernea candidează pentru postul de deputat lăsat liber de Bogdan Olteanu

Preşedintele executiv al Partidului Verde, Remus Cernea, şi-a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, candidatura pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 1 din Sectorul 1, unde se organizează alegeri anticipate în urma vacantării postului de deputat deţinut de Bogdan Olteanu.

Principala ipoteză în cazul trenului deraiat în Rusia este cea a unui atentat

Anchetatorii suspectează că deraierea unui tren de pasageri care făcea legătura între Moscova şi Sankt Petersburg, vineri seara, soldată cu 39 de morţi, a fost cauzată de un "atentat", a declarat sâmbătă directorul general al companiei căilor ferate din Rusia, Vladimir Iakunin.

Britanicii consideră că Franţa va avea doi comisari europeni: Michel Barnier şi Dacian Cioloş

Presa străină relatează despre nominalizarea candidatului României la postul de comisar european pentru Agricultură, menţionând că acesta a fost susţinut de Paris, în timp ce un cotidian francez scrie chiar că, în opinia britanicilor, Franţa va avea doi comisari: Michel Barnier şi Dacian Cioloş.

Termenul de predare a carnetelor de muncă, amânat până în septembrie 2010

Termenul limită de predare a carnetelor de muncă de către persoane fizice şi firme pentru preluarea datelor privind perioadele de stagiu realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, în scopul realizării unei arhive electronice, a fost prelungit până la 30 septembrie 2010.

Tăriceanu: Filmul reflectă adevărul; în 2004, Băsescu s-a referit la acel episod ca fiind o greşeală

Călin Popescu Tăriceanu susţine, într-o postare pe blog, că filmul prezentat de presă referitor la mitingul din 2004 de la Ploieşti reflectă adevărul, chiar dacă el nu a văzut ce s-a întâmplat, arătând că Traian Băsescu s-ar fi referit la acel gest, într-o discuţie de atunci, ca fiind o greşeală.

Voiculescu: Băsescu e primul care a încercat să articuleze o „coaliţie Grivco” în România

Traian Băsescu este primul politician care a încercat să articuleze discret o "coaliţie Grivco" în România, susţine liderul conservator Dan Voiculescu, într-o postare pe blogul personal, susţinând că şeful statului minte atunci când spune că vizitele lui la Grivco din 2004 au fost transparente.

Mircea Lucescu ar putea primi o ofertă pentru naţionala Ucrainei

Federaţia de Fotbal din Ucraina i-ar putea oferi postul de selecţioner antrenorului echipei Şahtior Doneţk, românul Mircea Lucescu, în vederea Campionatului European din 2012, informează, vineri, ediţia on-line a cotidianului francez L'Equipe.

Nicolas Sarkozy consideră „o victorie” acordarea portofoliului Agriculturii României

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, consideră "o victorie" nominalizarea românului Dacian Cioloş pentru funcţia de comisar european al Agriculturii, informează Le Monde în ediţia electronică.

Problemele din Dubai ar putea opri fluxurile de bani spre ţările emergente

Problemele legate de datoriile Dubaiului s-ar putea transforma într-un caz major de intrare în incapacitate de plată a unei ţări, care ar opri fluxurile de capital către ţările emergente, potrivit unor analişti ai Bank of America.

Băsescu: Preşedinţia va face recurs la decizia CAB în cazul Blaga

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la sediul său de campanie, că Administraţia Prezidenţială va face recurs la decizia CAB de suspendare a decretului de numire în funcţia de ministru de Interne a lui Vasile Blaga, după ce va fi făcută publică motivaţia Curţii.

ANOFM: Peste 9.000 de posturi disponibile, la nivel naţional

Peste 9.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 27 noiembrie - 3 decembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Caraş-Severin, Cluj, Timiş, Satu Mare, Hunedoara, Buzău şi Teleorman, informează, vineri, ANOFM.

„Voodoo Child” a lui Jimi Hendrix – cel mai bun riff de chitară din toate timpurile – GALERIE VIDEO

"Voodoo Child" a lui Jimi Hendrix a fost desemnată piesa cu cel mai bun riff de chitară din toate timpurile, la 41 de ani de la înregistrarea ei, potrivit rezultatelor unui sondaj organizat de site-ul Music Radar, informează bbc.co.uk.

Pasajul suprateran Pipera-Tunari va fi deschis luni

Pasajul suprateran Pipera-Tunari va fi deschis luni, după mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor, costurile totale pentru acest proiect fiind de peste 11 milioane de euro.