Știrile zilei

Euro va coborî sub pragul de 4 lei la finele anului viitor

Cursul valutar se va situa la finele acestui an la 4,33 lei/euro, dar va coborî la 3,97 lei/euro la sfârşitul anului viitor, în condiţiile în care rata medie se va reduce doar uşor, de la 4,29 la 4,27 lei/euro, potrivit raportului Economist Intelligence Unit (EIU) din luna noiembrie.

Metrorex va despăgubi posesorii de abonamente la metrou

Metrorex va acorda despăgubiri de 0,8 lei pentru fiecare zi de grevă posesorilor de abonamente de călătorie, a declarat, joi, directorul comercial al companiei, Tiberiu Moldovan.

Macovei: Comportamentul lui Roşca Stănescu generează teamă faţă de orice demers jurnalistic onest

Comportamentul lui Sorin Roşca Stănescu, dezvăluit după apariţia în presă a stenogramelor discuţiilor de la Snagov, generează teamă şi reticenţă faţă de orice demers jurnalistic în rândul tuturor celor care lucrează în sistemul public, apreciază preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Tramvaiele liniei 16, retrase din circulaţie de sâmbătă

Tramvaiele liniei 16 vor fi suspendate, iar cele ale liniei 36 vor funcţiona pe traseul de bază între terminalul Republica şi intersecţia Ziduri Moşi cu Şoseaua Colentina, apoi pe un traseu modificat, începând de sâmbătă, din cauza unor lucrări la calea de rulare a tramvaielor din zona Lacul Tei.

Mai multe curse aeriene, afectate de ceaţă – VIDEO

Două curse aeriene care trebuia să aterizeze, joi dimineaţă, după ora 7.00, pe Aeroportul "Henri Coandă" nu au ajuns nici până la ora 9.00, o alta pe ruta Atena-Otopeni a fost anulată, iar programul altor cinci curse care trebuia să plece de pe aeroport a fost afectat din cauza condiţiilor meteo.

Moş Crăciunii americani se tem de gripa porcină – VIDEO

Moş Crăciunii din centrele comerciale americane vor să intre în categoriile prioritare pentru vaccinarea împotriva gripei A H1N1, de teama răspândirii acestei boli în rândul copiilor, relatează postul local de televiziune KFSN, deţinut de ABC, în pagina electronică.

Tăriceanu: E posibil să guvernăm cu PDL, dar puţin probabil

Liberalul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Buzău, că în situaţia în care Băsescu va câştiga un nou mandat este posibilă o întoarcere la guvernare a liberalilor alături de PDL, însă alianţa este puţin probabilă având în vedere experienţa "tristă" pe care au avut-o cu democrat-liberalii.

Flutur: Băsescu va avea în primul tur cu zece la sută peste următorul clasat

Şeful campaniei electorale a PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că Traian Băsescu va obţine în primul tur al alegerilor prezidenţiale cu zece la sută mai mult decât următorul clasat, evitând să spună care va fi candidatul care se va situa pe locul al doilea.

Dezbatere în trei organizată de IPP şi moderată de Turcescu, vineri la Parlament

Staff-urile de campanie ale candidaţilor Traian Băsescu şi Crin Antonescu au stabilit, joi, organizarea unei dezbateri între primii trei candidaţi plasaţi în sondaje, la Palatul Parlamentului, organizată de IPP şi moderată de jurnalistul Robert Turcescu, a anunţat Sebastian Lăzăroiu.

Videanu, nemulţumit că băncile acordă greu finanţare pe proiecte cu fonduri UE

Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, a declarat că băncile comerciale din România au "o birocraţie de neînţeles" în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor de investiţii în energii regenerabile susţinute din fonduri europene şi că va discuta pe această temă cu instituţiile de credit.

Boc: Fermierii vor primi în această săptămână 30% din banii de subvenţii

Fermierii vor primi, până la sfârşitul săptămânii, banii de subvenţii pentru ovine, caprine şi bovine pe care trebuie să-i asigure guvernul, respectiv 30% din suma totală a sprijinului, a declarat, joi, premierul interimar Emil Boc.

Videanu: Nu vreau „privatizări cantitative”, ci asocieri cu parteneri străini pentru finanţare

Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, a declarat joi că nu este interesat de "privatizări cantitative" în ceea ce priveşte companiile din portofoliul instituţiei, inclusiv cele energetice, ci de dezvoltarea acestor societăţi prin asocieri cu parteneri străini care să asigure finanţare.

Analişti: Inflaţia va coborî la 3,8% în 2010 şi 3,3% în 2011

Rata inflaţiei va scădea la 3,8% la finele anului viitor şi la 3,3% în 2011, prognozează analiştii Economist Intelligence Unit (EIU), care consideră că principale riscuri pentru această estimare sunt legate de cursul valutar şi de posibilitatea majorării TVA-ului în 2010.

Universitatea Craiova cere rejucarea meciului cu CFR Cluj din Cupa României

Oficialii clubului Universitatea Craiova cer rejucarea meciului cu CFR Cluj din sferturile de finală ale Cupei României, urmând să trimită o adresă în acest sens Federaţiei Române de Fotbal şi grupării ardelene.

Caster Semenya îşi va păstra medalia cucerită la CM de la Berlin

Campioana mondială de la Berlin în proba de 800 de metri, atleta sud-africană Caster Semenya, despre care s-a zvonit că ar fi hermafrodită, va putea să-şi păstreze medalia de aur, a anunţat Federaţia Internaţională de Atletism, informează ediţia electronică a cotidianului The Times.

Gripa porcină: 549 de cazuri mortale în zona europeană

Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) a înregistrat şase noi cazuri mortale de gripă A H1N1 în ultimele 24 de ore în UE şi ţările membre EFTA, bilanţul total al deceselor provocate de această boală ajungând joi la 549, potrivit site-ului instituţiei.

Sindicaliştii Metrorex l-au huiduit pe Boc

Sindicaliştii Metrorex l-au întâmpinat cu huiduieli pe premierul interimar Emil Boc la intrarea acestuia într-un restaurant, unde se sărbătoreşte aniversarea a 30 de ani de la inaugurarea metroului, iar şeful Executivului le-a transmis acestora că justiţia şi bucureştenii le-au dat o lecţie.

Comisia Media cere presei să nu îi mai prezinte pe Roşca Stănescu şi Chirieac ca „jurnalişti”

Comisia Media CRP-AJR recomandă instituţiilor de presă şi jurnaliştilor să nu îi mai prezinte pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac ca "jurnalişti" sau cu orice altă titulatură care face trimitere la această meserie.

Alte 132 cazuri de gripă porcină în ultimele 24 de ore, totalul a ajuns la 1.651

Alte 132 de cazuri de gripă cu virus A H1N1 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, numărul total al îmbolnăvirilor din România ajungând la 1.651, nefiind înregistrat niciun deces, informează, joi, Ministerul Sănătăţii.

Cererea de suspendare a referendumului, respinsă de justiţie

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, respingerea cererii organizaţiilor neguvernamentale de suspendare a referendumului, astfel că această consultare a electoratului rămâne valabilă pentru duminică, 22 noiembrie, dată la care au loc şi alegerile pentru preşedintele României.

Videanu: Scăderea economiei s-a încheiat

Datele din luna octombrie arată că scăderea economică s-a încheiat, iar perspectivele pentru lunile noiembrie şi decembrie sunt de creştere, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu.

Echipele calificate la turneul final al Cupei Mondiale din 2010

Tabloul complet al celor 32 de echipe calificate la turneul final al Cupei Mondiale din 2010, care va avea loc în Africa de Sud, în perioada 11 iunie - 11 iulie:

Tranşa a treia de la FMI ar putea veni la mijlocul lunii martie

Întârzierea adoptării unui buget credibil creează posibilitatea întârzierii următoarei tranşe de la FMI şi primirea acesteia concomitent cu tranşa a patra, respectiv la mijlocul lunii martie a anului viitor, a declarat joi reprezentul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

Rompetrol: Preţul carburanţilor din România va creşte anul viitor cu 5-7%

Preţurile la pompă ale carburanţilor pe piaţa de profil românească ar putea creşte în 2010 cu 5-7%, la o medie de 4,2 lei pe litru, pe fondul majorării accizelor şi dacă nivelul mediu al barilului de ţiţei va ajunge la 80 dolari, potrivit Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a Rompetrol.

Ponta: Geoană va participa la dezbaterea de vineri organizată de IPP

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, va participa, vineri, la dezbaterea organizată de IPP şi moderată de Robert Turcescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al campanie prezidenţiale a PSD, Victor Ponta.

Mihaela Rădulescu scapă de urmărire penală în cazul incidentului cu ziariştii de la Libertatea

Parchetul a închis dosarul privind incidentul din luna martie dintre vedeta Mihaela Rădulescu Schwartzenberg şi doi angajaţi ai ziarului "Libertatea", procurorii dispunând neînceperea urmăririi penale în acest caz.

Finanţele au modificat prognoza de contracţie economică din 2009 de la 8% la 7-7,5%

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a modificat în scădere estimarea privind contracţia Produsului Intern Brut din acest an, de la 8% la 7-7,5%, a declarat, joi, secretarul de stat Graţiela Iordache.

Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac au părăsit şedinţa Comisiei Media

Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac au părăsit şedinţa CRP, programată joi, cerându-le membrilor Clubului Român de Presă şi lui Cezar Ion să îşi retragă declaraţiile publice la adresa lor.

CE: Incertitudinea politică nu a influenţat evoluţiile economice recente

Incertitudinea politică actuală nu a influenţat până în prezent evoluţiile economice încurajatoare, precum perspectivele de stabilizare a PIB-ului în semestrul al doilea, reducerea tensiunilor financiare şi îmbunătăţirea balanţei de plăţi, consideră Nicolae Idu, şeful reprezentanţei CE în România.

TVR difuzează joi, de la ora 21.10, o emisiune înregistrată cu Traian Băsescu

Televiziunea Publică va difuza joi, începând de la ora 21.10, o emisiune înregistrată cu Traian Băsescu, pe spaţiul negociat de staff-ul de campanie al candidatului PDL la Preşedinţie încă de la începutul campaniei, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TVR.

Oprescu îi acuză pe Băsescu şi Geoană de laşitate şi impotenţă politică

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu i-a acuzat, joi, pe Traian Băsescu şi Mircea Geoană de "laşitate" şi "impotenţă politică", el adăugând că acestora le este frică să spună adevărul, să avanseze soluţii şi să se implice şi că îi tratează pe români ca pe o gloată.

Cel de-al treilea evadat din Secţia 9 de Poliţie, prins VIDEO

Cel de-la treilea evadat din Secţia 9 de Poliţie a Capitalei, Vasile Tudor Mircea, zis Carbon, a fost prins, joi, poliţiştii bucureşteni fiind anunţaţi de familia acestuia unde se află.

PSD nu se mai prezintă la negocierile între staff-urile de campanie pentru dezbateri

Reprezentanţii PSD au decis să nu se mai prezinte la nicio negociere între staff-urile de campanie privind organizarea vreunei dezbateri între candidaţi, apreciind că aceste discuţii nu duc la niciun rezultat, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.

Ministerul Finanţelor: Majorările de taxe ar fi o mare greşeală

Menţinerea TVA şi a cotei unice în 2009 a fost un efort pentru statul român, dar majorările taxelor ar fi "o mare greşeală", întrucât s-ar dovedi politici prociclice, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Graţiela Iordache.

Pasagerii zborurilor întârziate pot avea dreptul la compensaţii – CJCE

Curtea de Justiţiei a Comunităţilor Europene (CJCE) de la Luxemburg a stabilit, joi, că pasagerii zborurilor întârziate pot avea dreptul la compensaţii, atunci când ajung la destinaţie cu trei ore întârziere faţă de ora prevăzută, ei având posibilitatea de a solicita companiei europene despăgubiri.

Obama a reacţionat dur faţă de noile construcţii israeliene în Ierusalimul de Est

Preşedintele american, Barack Obama, a criticat miercuri anunţul privind noile construcţii israeliene în Ierusalimul de Est, cu o vivacitate neobişnuită, care trădează o frustrare americană în faţa impasului în care se află procesul de pace şi propriile eforturi.

Johnny Depp, desemnat din nou cel mai sexy bărbat în viaţă – GALERIE FOTO

Johnny Depp a fost desemnat pentru a doua oară cel mai sexy bărbat în viaţă, de revista People, miercuri, actorul american alăturându-se astfel unui club select alcătuit din personalităţi care au câştigat de două ori acest titlu, precum George Clooney şi Brad Pitt.

Croitoru: Creşterea impozitelor ar putea fi inevitabilă fără ajustarea risipei din sectorul public

Creşterea impozitelor ar putea fi inevitabilă în perioada următoare dacă autorităţile nu vor face ajustările necesare în sectorul public, lucru care ar putea împiedica relansarea creşterii economice, a declarat joi Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

Închisoarea secretă a CIA în Lituania se afla la o şcoală de echitaţie

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a construit una din închisorile sale secrete din Europa într-o şcoală de echitaţie din apropiere de Vilnius, a declarat un oficial guvernamental lituanian şi un fost ofiţer din cadrul serviciului american de informaţii, relatează ABC News.

Şapte maşini, implicate în două accidente pe DN7 în Hunedoara

Circulaţia pe DN 7 este blocată, joi dimineaţă, în judeţul Hunedoara, între Deva şi Simeria, din cauza a două accidente rutiere în care au fost implicate şapte autovehicule, între care un microbuz care transporta sportivi de la Braşov spre Timişoara.