Știrile zilei

Boc: Bugetul pentru anul viitor menţine cota de impozitare la 16% şi TVA la 19%

Bugetul pentru anul viitor menţine nivelul cotei de impozitare la 16% şi al taxei pe valoarea adăugată la 19%, urmând să fie adoptat de Guvern după ce legea care abilitează Executivul demis să aprobe bugete va fi publicată în Monitorul Oficial, a declarat, vineri, premierul interimar, Emil Boc.

Geoană: Doar jucătorii mici pot specula în campanie vizita mea la Moscova

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a confirmat, vineri, al Braşov, că a fost în vizită neoficială la Moscova, precizând că modul "penibil" în care se încearcă specularea acestei vizite este condamnabil, pentru că numai "jucătorii mici" pot aduce aceste lucruri în campania electorală.

Boc: Veneam în Parlament cu alţi miniştri dacă Guvernul nu cădea

Guvernul era obligat să se prezinte Parlament cu alţi miniştri, în locul interimarilor doar dacă nu era demis prin moţiune, dar poate rămâne în forma actuală în cazul de faţă, a declarat, vineri, premierul interimar Emil Boc, argumentând că această concluzie rezultă din interpretarea Constituţiei.

Memoriul Stelei în cazul Goian a fost respins

Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a respins, definitiv, memoriul FC Steaua în litigiul cu fostul jucător "roş-albastru" Dorin Goian, referitoare la o restanţă financiară pe care clubul din Bulevardul Ghencea o are către fotbalist, informează site-ul oficial al LPF.

Radu Sârbu: Băsescu e un vampir politic care se hrăneşte cu sângele advers

Liderul ţărănist Radu Sârbu afirmă că Traian Băsescu "dăunează grav interesului naţional", comparându-l cu un "vampir politic care se hrăneşte cu sângele supt din gâtul adversarilor politici".

CE a aprobat garanţia acordată Ford România

Comisia Europeană a autorizat acordarea unei garanţii de 80% de către România pentru a permite companiei Ford România să obţină un împrumut de la BEI, destinat confinanţării unui proiect de dezvoltare a unui motor cu emisii reduse de dioxid de carbon şi producţiei ulterioare la uzina din Craiova.

Pensionarii vor plăti integral transportul rutier

Pensionarii şi veteranii vor plăti din nou, începând de luni, costul integral al călătoriilor cu transportul rutier, decizia fiind reluată de operatori deoarece Ministerul Transporturilor nu a făcut făcut plăţi în noiembrie din totalul deconturilor de peste 100 de milioane de lei, contrar promisiunilor.

Antonescu le reproşează lui Băsescu şi Geoană „amputările” din Legea salarizării

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că protestează faţă de intrarea în vigoare a Legii salarizării, care în opinia sa "este un lucru fără precedent din 1990 încoace" şi care nu s-a mai întâmplat din vremea lui Ceauşescu, fiind, practic, o "amputare" a veniturilor.

Investitorii străini sunt din nou interesaţi de piaţa românească

Consultanţii imobiliari susţin că investitorii străini au început să se intereseze din nou de achiziţii în România, vizând mai ales active care asigură venituri mari pe o perioadă cât mai îndelungată, însă unii investitori spun că sunt încă reticenţi.

Geoană: Sesiune extraordinară a Parlamentului pentru buget, în ianuarie

Candidatul PSD la Preşedinţie, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Braşov, într-o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri, că va solicita Parlamentului ca în ianuarie 2010 să fie convocată o sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi adoptarea bugetului.

Bechtel l-a înlocuit pe directorul proiectului Autostrăzii Transilvania

Compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii Braşov-Borş (Transilvania), l-a numit pe Mike Swinford în funcţia de director de proiect, în locul lui Mike Mix, care o ocupat postul până în prezent.

Benjamin Netanyahu, dispus să înapoieze Siriei podişul Golan

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, i-ar fi transmis preşedintelui sirian Bashar Assad că este dispus să se retragă din podişul Golan până la graniţele stabilite la 4 iunie 1967, potrivit postului de televiziune Al Arabiya, citat de Haaretz, în ediţia online.

UE a ieşit din recesiune în trimestrul al treilea

Uniunea Europeană (UE) a ieşit din recesiune tehnică în trimestrul al treilea, cu o creştere economică de 0,2% faţă de perioada aprilie-iunie, potrivit primelor estimări ale Eurostat, prezentate vineri.

Nelu Ploieşteanu: Dinică va rămâne pentru mine acel om vesel şi generos

Cântăreţul Nelu Ploieşteanu a declarat vineri, la Teatrul Naţional Bucureşti, unde a fost depus trupul neînsufleţit al prietenului său, Gheorghe Dinică, că acesta îi va rămâne în suflet ca un "om vesel şi generos", care a contribuit la ceea ce este el în prezent.

Coreea de Nord anunţă că îşi va proteja frontiera maritimă prin „mijloace militare”

Coreea de Nord a recurs la "mijloace militare" pentru a-şi proteja frontiera maritimă contestată din Marea Galbenă, unde s-a produs în această săptămână un incident naval cu Coreea de Sud, a anunţat, vineri, agenţia oficială a regimului, KCNA.

Cindy Crawford şi soţul ei, şantajaţi de bona copiilor lor

Fostul top-model Cindy Crawford şi soţul ei, omul de afaceri Rande Gerber, au fost victimele unei tentative de extorcare, informează accesshollywood.com.

Italia şi Olanda au ieşit din recesiune în trimestrul trei

Economiile Italiei şi Olandei au crescut cu 0,6% şi, respectiv, 0,4% în al treilea trimestru, comparativ cu perioada aprilie-iulie, ceea ce marchează ieşirea acestor state din recesiune.

FMI: Economia mondială a revenit pe creştere

Economia mondială a revenit pe creştere, însă avansul din 2010 şi 2011 va fi inferior nivelului anterior crizei, iar riscul ca SUA să intre în recesiune este foarte redus, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.

Extrema Ada Nechita o înlocuieşte pe Camelia Balint, la CM din China

Extrema dreaptă Ada Nechita ar urma să fie cooptată în naţionala României, pentru CM din China, după ce Camelia Balint s-a accidentat şi este suspectă de ruptură de ligamente la genunchiul drept.

Sindicatele din învăţământ refuză să discute cu ministerul despre concediul neplătit

Liderii sindicatelor din învăţământ au refuzat, vineri, să răspundă invitaţiei Ministerului Educaţiei lansată în urmă cu o zi, pentru a discuta modalitatea de intrare în concediu fără plată.

Glasgow Rangers nu va face apel la decizia UEFA

Preşedintele executiv al clubului Glasgow Rangers, Martin Bain, a anunţat că gruparea scoţiană nu va contesta decizia UEFA, care a amendat-o cu suma de 20.000 de euro, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Unirea Urziceni, din Liga Campionilor, informează site-ul oficial al echipei din Glasgow.

Protest al angajaţilor de la Centrul de Transfuzii Bucureşti din cauza reducerii salariilor

Angajaţii Centrului de Transfuzii Bucureşti au protestat, vineri dimineaţă, după ce au aflat că salariile vor fi mai mici cu 30% întrucât le-au fost tăiate sporurile de prevenţie, de periclitate şi de condiţii dificile de muncă.

Un copil de cinci ani a murit înecat la Bazinul Olimpic din Cluj – VIDEO

Un copil în vârstă de cinci ani a murit, joi seară, după ce s-a înecat în timp ce se afla la cursuri de înot la Bazinul Olimpic din Cluj-Napoca.

Un bărbat a spart geamurile a trei locomotive, deranjat de zgomotul lor

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Bistriţa s-a ales cu dosar penal după ce a intrat, joi seară, în zona de securitate a CFR, sărind gardul, şi, cu un ciocan, a spart geamurile şi farurile a trei locomotive, spunând că nu mai suportă zgomotul făcut de acestea.

Fuziunea BA – Iberia va crea a treia linie aeriană la nivel mondial

British Airways (BA) şi Iberia au anunţat joi seară un acord preliminar de fuziune, tranzacţie de 4,7 miliarde euro, prin care va lua naştere a treia mare linie aeriană la nivel mondial după venituri.

Economia a scăzut cu 0,7% în trimestrul trei

Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat în trimestrul trei o scădere în termeni reali cu 0,7% faţă de perioada aprilie-iunie, declinul economiei în serie brută faţă de perioada similară din 2008 fiind de 7,1%, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

Băsescu îl primeşte la Cotroceni pe premierul moldovean Vlad Filat

Preşedintele Traian Băsescu îl va primi, vineri, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, pe premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, aflat în vizită de lucru la Bucureşti.

Două tinere au murit într-un accident rutier în centrul Capitalei – VIDEO

Două tinere şi-au pierdut viaţa, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier produs în centrul Capitalei, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un stâlp de iluminat.

Obama prelungeşte cu un an îngheţarea bunurilor iraniene din SUA

Preşedintele american, Barack Obama, a reînnoit, joi, pentru un an măsura de îngheţare a bunurilor iraniene din Statele Unite, impusă de fostul preşedinte Jimmy Carter la începutul luării de ostatici la ambasada SUA de la Teheran, a anunţat Casa Albă.

Relansarea economică a Germaniei se accelerează

Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a crescut cu 0,7% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea, în principal datorită exporturilor şi investiţiilor în echipamente şi construcţii, potrivit datelor oficiale preliminare prezentate vineri.

Trupul actorului Gheorghe Dinică, depus în foaierul Teatrului Naţional

Trupul neînsufleţit al actorului Gheorghe Dinică a fost depus, în jurul orei 09.00, în foaierul Teatrului Naţional Bucureşti, admiratorii artistului putând să îşi prezinte ultimele omagii până în jurul orei 13.00, când va avea loc înmormântarea, la Cimitirul Bellu.

Băsescu spune că a avertizat liderii liberali de ruperea PNL şi că a greşit că n-a făcut-o public

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la B1Tv, că i-a invitat la o discuţie pe Călin Popescu Tăriceanu şi alţi lideri PNL, cu circa o lună înainte de înfiinţarea PLD şi i-a avertizat că se pregăteşte o rupere a partidului, subliniind că regretă că atunci nu a spus acest lucru public.

Băsescu va cere după alegeri desecretizarea dosarului Omar Hayssam

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1 TV, că va cere după alegeri desecretizarea dosarului Omar Hayssam pentru perioada premergătoare răpirii celor trei jurnalişti în Irak, pentru "a stopa mârşăvia pe care televiziunile lui Vântu şi Voiculescu o fac".

Năstase: Judecătorii CC au fost sunaţi acasă pentru devansarea deciziei în cazul unor legi

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, joi, la Piteşti, că judecătorii Curţii Constituţionale au fost sunaţi acasă pentru a devansa luarea unei decizii privind constituţionalitatea legilor salarizării unice şi restructurării agenţiilor guvernamentale.

Iohannis: România va intra într-o stare de echilibru după alegeri

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la o lansare de carte, că democraţia nu este în pericol şi că România va intra într-o stare de echilibru după alegeri.

Un bancomat amplasat într-un spital din Craiova a fost spart, fiind furaţi 300.000 de lei noi

Un bancomat amplasat în incinta cabinetului de oncologie medicală al Spitalului Clinic Municipal Filantropia din Craiova a fost spart, joi seară, fiind alimentat cu o zi în urmă, din primele cercetări anchetatorii stabilind că din ATM a fost furată suma de 300.000 de lei noi.

Predoiu: R. Moldova poate fi povestea de succes a dimensiunii estice a politicii europene de vecinătate

Ministrul interimar de Externe, Cătălin Predoiu, a declarat că R. Molodva "poate fi povestea de succes a dimensiunii estice a politicii europene de vecinătate", iar România susţine ca "negocierea privind acordul UE - R.Moldova să poarte denumirea de acord de asociere".

Autorul atacului de la Fort Hood va fi acuzat de 13 crime

Psihiatrul militar Nidal Hasan, presupusul autor al atacului de la baza militară Fort Hood din Texas, este cercetat pentru comiterea a 13 crime cu premeditare, a anunţat joi armata americană.

Geoană îl invită din nou pe Băsescu la o dezbatere publică între candidaţi, dar nu la televiziuni

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Sibiu, că îl invită pe Traian Băsescu la o dezbatere publică, precizând că aceasta ar putea avea loc într-o universitate, de exemplu, şi nu la vreun post de televiziune.

Boc, despre interimate: Până la depunerea jurământului noului Guvern se păstrează situaţia actuală

Premierul în exerciţiu Emil Boc a declarat, joi, că textul constituţional spune că, în cazul demiterii unui Guvern, până la depunerea jurământului de către un nou Cabinet, Executivul îşi păstrează formula existentă.