Știrile zilei

PDL şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare politică

PDL şi PNŢCD au semnat, luni, în Biroul Permanent Naţional, un protocol de colaborare, prin care se oficializează sprijinul comun pentru candidatura lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.

Nokia va înlocui 14 milioane de încărcătoare cu risc de electrocutare

Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia va înlocui 14 milioane de încărcătoare fabricate de compania chineză BYD în acest an, deoarece carcasele acestora se pot desprinde, expunând utilizatorul la riscul electrocutării.

Handbalistele naţionalei ar putea fi vaccinate împotriva gripei noi

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că există posibilitatea ca jucătoarele care vor face deplasarea în China, la Campionatul Mondial, să fie vaccinate împotriva gripei A H1N1.

Săndoi: Ne interesează cele trei puncte cu Letonia

Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că îl interesează în primul rând cele trei puncte din partida cu Letonia, din grupa 1 de calificare la Campionatul European din 2011, revanşa după înfrângerea cu 5-1 de la Riga fiind pe planul doi.

Boc a cerut modificarea legii de funcţionare a Guvernului

Premierul interimar, Emil Boc, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că a solicitat Parlamentului să facă o modificare a legii de organizare a Guvernului, astfel încât Guvernul interimar să poată trimite proiectul de buget pe 2010.

Gabriel Oprea ar putea primi Internele în Cabinetul Negoiţă

Parlamentarul independent Gabriel Oprea ar putea să primească portofoliul Administraţiei şi Internelor în Cabinetul condus de Liviu negoiţă, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.

Negoiţă: Veţi afla după-amiază lista Cabinetului

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a anunţat, luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, că lista Guvernului este finalizată şi va fi depusă în Parlament, având susţinerea PDL şi a independenţilor.

Hrebenciuc: Antonescu aruncă legende, din lipsă de inspiraţie

Coordonatorul campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că afirmaţiile liderului PNL, Crin Antonescu, referitoare la faptul că PSD îl va susţine pe Klaus Iohannis doar până pe 6 decembrie, reprezintă "o legendă" pe care Antonescu "o aruncă" din lipsă de inspiraţie.

Lansarea primei rachete româneşti în spaţiu, amânată din cauza vremii

Lansarea rachetei româneşti Helen, programată iniţial marţi, a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, următoarea dată probabilă de lansare fiind prevăzută pentru vineri sau sâmbătă (13-14 noiembrie), au anunţat reprezentanţii ARCA.

Alte 203 cazuri de gripă A H1N1, confirmate în Republica Moldova

Alte 203 cazuri de gripă A H1N1 au fost înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova, bilanţul cazurilor confirmate de Laboratorul Naţional ajungând la 316, printre care trei decese, relatează BASA-Press.

Bucureşti: Colegiul „Matei Basarab” închis, alte trei cazuri de gripă porcină la liceul „Marin Preda”

Colegiul "Matei Basarab" din Capitală a fost închis, luni, pentru şapte zile, după ce trei elevi şi o profesoară au fost confirmaţi cu gripă AH1N1, fiind aşteptată şi o decizie privind activitatea liceului bucureştean "Marin Preda" unde au fost înregistrate alte trei îmbolnăviri cu virusul pandemic.

Marko Bela, după discuţia cu Negoiţă: Îl susţinem pe Klaus Iohannis

Liderul UDMR, Marko Bela, l-a informat, luni, pe premierul desemnat, Liviu Negoiţă, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la sediul Guvernului, că Uniunea îşi menţine în continuare propunerea ca primarul Klaus Iohannis să fie prim-ministru.

Anchetatorii atacului de la Fort Hood cer ajutorul militarilor şi civililor – VIDEO

Anchetatorii militari ai atacului armat de joi de la baza Fort Hood din Texas au cerut duminică trupelor şi civililor să acorde ajutor în desfăşurarea investigaţiei, afirmând că unele persoane care au părăsit locul ar putea dispune de probe, relatează CNN.

Maior: SRI ştie precis cum a plecat Hayssam

Directorul SRI, George Maior, a afirmat, duminică seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că Serviciul ştie "precis" cum a plecat din ţară Omar Hayssam şi că a trimis dosarul la Curtea de Apel Oradea.

Liderii PDL s-au reunit la Guvern, imediat după discuţia dintre Negoiţă şi Marko Bela

Liderii PDL s-au reunit la Palatul Victoria imediat după discuţia dintre premierul desemnat, Liviu Negoiţă, şi preşedintele UDMR, Marko Bela, la sediul Guvernului fiind prezenţi Adriean Videanu, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Mihai Stănişoară.

Germania sărbătoreşte 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului – GALERIE FOTO

Berlinul sărbătoreşte luni 20 de ani de la căderea Zidului, pagină de istorie ce avea să marcheze sfârşitul Războiului Rece şi să anunţe reunificarea Germaniei, la sfârşitul anului 1990, precum şi cea a Europei.

Uraganul Ida a provocat moartea a 124 de oameni în El Salvador şi se îndreaptă către SUA

Ploile torenţiale cauzate de uraganul Ida, torentele de noroi, alunecările de teren şi revărsarea apelor au provocat duminică moartea a cel puţin 124 de persoane şi au lăsat alte 7.000 fără adăpost în El Salvador, unde preşedintele Mauricio Funes a decretat stare de urgenţă naţională.

Dinu: Rezultatul este oarecum nedrept

Directorul tehnic al echipei Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că rezultatul la finalul derbiului cu Rapid, încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), este oarecum nedrept, ţinând cont de ocaziile clare pe care formaţia sa şi le-a creat.

Claudiu Niculescu crede că Rapid „a scăpat ieftin” în derbiul cu Dinamo

Atacantul Claudiu Niculescu a declarat, duminică seară, că formaţia Rapid a "scăpat ieftin" în partida cu Dinamo, scor 1-1, disputată în etapa a XII-a a Ligii I, apreciind că dinamoviştii au avut mai multe ocazii şi meritau să câştige.

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică în etapa a XIII-a a Ligii I:

Rezultate din Liga I

Rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbătă şi duminică în etapa a XIII-a a Ligii I:

Dinamo şi Rapid au remizat, scor 1-1, în derbiul etapei a XIII-a din Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, duminică seară, pe teren propriu, în compania echipei Rapid Bucureşti, în derbiul etapei a XIII-a a Ligii I.

CFR Cluj – Astra Ploieşti, scor 1-0, în Liga I

Formaţia CFR Cluj s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei Astra Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I, în care gruparea clujeană a evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Nuno Claro din finalul primei reprize.

Antonescu:PSD îl susţine pe Iohannis doar până în 6 decembrie

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, a declarat că PSD susţine varianta cu Klaus Iohannis premier până în 6 decembrie şi că "este evident" că dacă Geoană câştigă alegerile "nu există varianta cu Iohannis, pentru că PSD-iştii nu pot sta departe de guvernare".

Negoiţă lucrează la o variantă de guvern format din maximum 16 ministere

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, lucrează la o variantă de guvern format din maximum 16 ministere, conduse în majoritate de reprezentanţi ai PDL, nominalizaţi şi de Lucian Croitoru, din structura pe care o va propune Parlamentului fiind eliminate o serie de instituţii, precum Ministerul IMM.

Negoiţă i-a propus lui Pambuccian postul de ministru al Comunicaţiilor, oferta a fost refuzată

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, i-a propus liderului grupului parlamentar al minorităţilor, Varujan Pambuccian, să ocupe postul de ministru al Comunicaţiilor în guvernul pe care îl va forma, portofoliu refuzat însă de acesta, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Negoiţă va propune şi miniştri nominalizaţi de Croitoru

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat că Guvernul pe care îl va propune include şi miniştrii nominalizaţi de Lucian Croitoru şi are sprijinul PDL şi al parlamentarilor independenţi, dar nu şi al grupului minorităţilor, precizând că se va întâlni, duminică seara, cu liderul UDMR, Marko Bela.

Numărul total de cazuri de gripă nouă înregistrat până duminică este de 882

Ministerul Sănătăţii informează că până duminică, la ora 12.00, numărul cazurilor de gripă cu virus AH1N1 în România era 882, în acest week-end confirmându-se 39 de cazuri noi.

Sarkozy povesteşte cum a contribuit cu „lovituri de târnăcop” la căderea Zidului Berlinului

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, care urmează să participe luni, la Berlin, la ceremoniile care marchează 20 de ani de la căderea Zidului, povesteşte pe Facebook cum, în acea zi istorică, se afla în acest oraş şi a contribuit cu "lovituri de târnăcop".

Fiul lui Margaret Thatcher a fost informator al serviciilor secrete sud-africane

Fiul fostului premier britanic Margaret Thatcher, Mark, a devenit informator al serviciilor secrete sud-africane în încercarea de a evita să fie judecat pentru rolul jucat într-o lovitură de stat organizată în Africa Centrală, informează publicaţia The Sunday Times, în ediţia electronică.

Gripa porcină: Vezi aici şcolile care îşi reiau cursurile luni

Ministerul Sănătătţii anunţă că de luni se vor relua cursurile la trei unităţi şcolare din Iaşi, o şcoală din Dolj şi alte două din Bucureşti, un liceu din Suceava şi la un colegiu din Bacău.

Oprescu: Eu sunt viu, în viaţa mea n-am făcut niciodată băşcălie

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu afirmă că nu îşi va schimba stilul, acesta nefiind "băşcălios", cum declara Ion Iliescu, ci "mai cinic", întrucât este chirurg, şi "colorat cu bun simţ şi cu respect", astfel încât cuvintele sale nu au jignit.

Oprescu spune că înclină să accepte legalizarea prostituţiei

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu afirmă că "înclină" să accepte dezincriminarea prostituţiei, însă în momentul de faţă sistemul sanitar nu este pregătit, el declarându-se, în acelaşi timp, împotriva legalizării drogurilor uşoare.

Oţelul Galaţi – FC Timişoara, scor 3-3, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a remizat, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei FC Timişoara, scor 3-3 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a Ligii I, în care gazdele au condus până în minutul 90.

Băsescu: Las o ţară mai mare decât am primit-o de la Ion Iliescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Craiova, că la sfârşit de mandat lasă "tuturor românilor" o Românie mai mare decât cea pe care a primit-o de la Ion Iliescu, după ce a fost câştigată disputa cu Ucraina pentru Insula Şerpilor.

Solomon: Am fost în fief-ul lui Dinescu şi l-am zdrobit, l-am umilit

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, duminică, la Craiova, cu prilejul unui miting electoral, că Traian Băsescu l-a umilit pe Mircea Dinescu în fief-ul lui, şi "bine i-a făcut", edilul municipiului susţinând că poetul trebuie "să aibă un alt comportament" dacă vrea "să rămână în Oltenia".

Băsescu: În mandatul meu presa a fost liberă, dar s-a compromis singură

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Craiova, cu prilejul unui miting electoral, că în mandatul său presa a beneficiat de libertate, "atât cât şi-a dorit să-şi ia", dar că a reuşit "să se compromită" singură.

Manifestaţie împotriva bazelor americane în Okinawa – FOTO

Peste 20.000 de persoane au manifestat duminică pe insula Okinawa, din sudul Japoniei, împotriva bazelor americane, sporind tensiunile pe această temă cu câteva zile înainte de vizita la Tokyo a preşedintelui american Barack Obama.

Oprescu: Băsescu îl vrea pe Geoană în turul 2, probabil să se asigure că îl va vedea dansând lambada

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu afirmă că are rezerve în privinţa sondajelor de opinie vizâind alegerile, dar "ştie" că "Băsescu îl vrea pe Geoană în turul doi", întrucât "i-a mai dat un 5-0 acum câţiva ani, iar acum probabil vrea să se asigure că o să-l vadă dansând lambada".

Antonescu: Dacă vom căsca gura la mincinoşi ca Băsescu şi Geoană şi acum, voi mai sta aşa 20 de ani

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la un miting electoral la Zalău, că Traian Băsescu şi Mircea Geoană sunt "mincinoşi", întrucât au promis că vor face lucrurile să meargă bine, dar nu au reuşit să facă nimic, deşi partidele lor s-au aflat la guvernare.