Știrile zilei

Bujor Florescu, adjunctul şefului DGIPI

"Ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga a semnat în 16 octombrie 2009, următoarele ordine: eliberarea din funcţiile de adjuncţi ai directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a comisarului şef Păun Iordache şi a comisarului şef Trosca Florin; numirea în funcţiile de adjuncţi ai directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a chestorului de poliţie Bujor Florescu şi a comisarului Robert Marin", se arată într-un comunicat al MAI.

Un roman al Hertei Muller, tăiat şi aruncat într-o găleată cu sânge, la o emisiune TV

Un exemplar al celui mai recent roman al Hertei Muller, "Atemschaukel", a fost tăiat în bucăţi şi aruncat într-o găleată cu resturi de animale şi sânge, joi seară, în timpul unei emisiuni de televiziune germane realizată de starul Harald Schmidt, informează bild.de.

Argentina, şocată de criticile violente ale lui Maradona la adresa presei

Criticile violente ale selecţionerului Argentinei, Diego Maradona, la adresa presei după victoria împotriva Uruguayului (1-0), punctate de numeroase vulgarităţi, au provocat un scandal, joi, în ţara sa, în ciuda calificării naţionalei argentiniene la CM-2010.

Gigi Becali, judecat alături de un poliţist şi cinci gărzi ale sale

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au dispus, vineri, trimiterea în judecată a europarlamentarului Gigi Becali, alături de un poliţist şi cinci gărzi ale sale, toţi implicaţi în sechestrarea a trei bărbaţi.

Gigi Becali, deferit justiţiei pentru sechestrare de persoane

Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, ales parlamentar european, a fost deferit justiţiei de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care a fost arestat timp de două săptămâni pentru sechestrarea persoanelor care i-ar fi furat autoturismul Mercedes.

Băsescu ar putea dizolva Parlamentul începând cu 7 decembrie – VIDEO

Şeful statului a declarat vineri, la RRA, că dacă Parlamentul nu va valida, până la prezidenţiale, două propuneri de guvern, Constituţia i-ar permite să dizolve Legislativul, începând cu 7 decembrie, dacă ar fi preşedinte în exerciţiu, dar că preferă să nu facă acest lucru.

Procuratura dezminte informaţiile privind indentificarea autorului exploziei de la Chişinău

Procuratura Generală (PG) din Chişinău dezminte informaţiile potrivit cărora autorul atentatului din Piaţa Marii Adunări Naţionale ar fi fost identificat, precizând că declaraţiile Procurorului General au fost interpretate greşit, relatează BASA-press.

Consiliul Investitorilor Străini vrea menţinerea cotelor actuale de impozit şi TVA

Consiliul Investitorilor Străini (CIS) susţine menţinerea cotelor actuale de impozit şi TVA şi propune ca alternativă pentru creşterea veniturilor bugetare lărgirea bazei de impozitare şi eficientizarea sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor.

Băsescu ameninţă cu un premier politic, dacă nu este învestit Croitoru

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că, dacă Guvernul condus de Lucian Croitoru nu va fi învestit de Parlament, va desemna un al doilea premier, de data aceasta politic, "din partidul cu cel mai mare număr de parlamentari", fără să nominalizeze partidul şi persoana care va fi propusă.

Puya ia lecţii de box de la Doroftei

Pregătirile pentru turneul în care Puya va pleca, joi, îl aduc pe cunoscutul cântăreţ hip-hop faţă în faţă cu Leonard Doroftei, boxerul care apare şi în clipul "Change" al artistului, informează postul de televiziune MTV.

Băsescu: Guvernul, învestit sau interimar, va decide, dacă nu vin tranşele, unde nu va face plăţile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că în contextul în care România nu primeşte banii de la FMI şi UE, orice Guvern, fie învestit, fie interimar, va trebui să decidă "unde nu face plăţile", adică fie să nu plătească integral salariile şi pensiile, fie să nu plătească investiţiile

Băsescu: Ideal ar fi fost Isărescu, dar nu poţi în criză să duci guvernatorul BNR la Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că varianta ideală pentru şefia Executivului ar fi fost Mugur Isărescu, dar în perioadă de criză nu poţi să duci guvernatorul BNR la Guvern.

7plus a revenit la titlul sub care a fost lansat – Naţional

Cotidianul 7plus a devenit, începând de vineri, ziarul Naţional, revenind astfel la titlul sub care a fost lansat, în 1997, de Iliuţă Naghi, patronul publicaţiei, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ziarului.

Hrebenciuc: Băsescu şi-a bătut joc de Croitoru

Coordonatorul campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, vineri, la sediul central al formaţiunii, că preşedintele Traian Băsescu şi-a bătut joc de premierul desemnat, Lucian Croitoru, într-o manieră de neimaginat, acesta fiind nevoit acum să "umble" prin oraş, după voturi.

George Clooney şi-ar dori ca Ewan McGregor să ia lecţii de actorie de la o capră

George Clooney şi-ar dori ca Ewan McGregor, alături de care joacă în filmul "'The Men Who Stare at Goats", să ia lecţii de actorie de la o capră, glumind că aceste animale, folosite la filmări, sunt mai talentate decât o parte din actori, potrivit femalefirst.co.uk.

Guvernul nu susţine reluarea adopţiilor internaţionale

Memorandumul iniţiat de Oficiul Român pentru Adopţii (ORA), în care se propune redeschiderea adopţiilor internaţionale, reprezintă un punct de vedere al acestei instituţii şi nu este însuşit de Cabinetul Emil Boc, a anunţat, vineri, Executivul.

Hizo: CFR Cluj este cea mai bună echipă din campionat

Antrenorul formaţiei Rapid, Viorel Hizo, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că adversara din etapa a X-a a Ligii I, CFR Cluj, este cea mai bună echipă din campionat şi o pretendentă clară la câştigarea titlului în acest sezon.

Circulaţie rutieră îngreunată de zăpadă pe DN 1, DN 1 A şi DN 71, în Prahova

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, vineri, pe trei drumuri naţionale din judeţul Prahova, respectiv pe DN 1 şi DN 1 A, unde ninge şi se circulă în condiţii de iarnă şi pe DN 71, unde un tir s-a răsturnat, tot din cauza zăpezii.

Băsescu: Extrem de important pentru România ar fi ca Guvernul Croitoru să treacă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că este "extrem de important" ca Guvernul condus de Lucian Croitoru să treacă de Parlament, arătând că este "esenţial să se acţioneze rapid pentru rezolvarea problemelor de finanţare ale României pentru perioada noiembrie-decembrie".

Spectatorii veniţi la concertul Filarmonicii Enescu au găsit uşile Ateneului închise

Spectatorii veniţi la concertul de joi seară al Filarmonicii "George Enescu" din Capitală au găsit uşile Ateneului Român închise, iar membri ai orchestrei au stat de vorbă cu aceştia şi le-au vorbit despre conflictul din interiorul instituţiei şi despre refuzul lor de a cânta cu concert maestrul.

Minus 6,2 grade Celsius şi zăpadă de 13 centimetri la Bucin

Cea mai scăzută temperatură din judeţul Harghita în acest sezon a fost înregistrată, vineri, la staţia meteo Bucin, unde au fost minus 6,2 grade Celsius, iar stratul de zăpadă în zonă măsoară 13 centimetri.

Criza politică din România se adânceşte după nominalizarea lui Croitoru

Criza politică din România se adânceşte, după ce liderii opoziţiei au respins joi nominalizarea preşedintelui Traian Băsescu pentru postul de prim-ministru, comentează presa internaţională.

Lăzăroiu: Oricine va câştiga prezidenţialele va fi tentat să dizolve Parlamentul

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri dimineaţă, la Realitatea FM, că oricine va câştiga alegerile prezidenţiale va fi tentat, pentru a fructifica victoria, să dizolve Parlamentul dacă se va refuza de cel puţin două ori învestirea unui Cabinet.

Orice întârziere a următoarei tranşe de la FMI poate afecta ratingul României

Orice întârziere a următoarei tranşe a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) poate exercita presiuni negative asupra ratingului României, a declarat vineri, pentru Reuters Television, Andrew Colquhoun, director Fitch Ratings pentru calificative de ţară.

Marko Bela a plecat de la Guvern, după aproximativ jumătate de oră

Liderul UDMR, Marko Bela, a plecat după aproximativ jumătate de oră de la sediul Guvernului, unde premierul desemnat Lucian Croitoru pregăteşte negocierile cu partidele pentru constituirea viitorului Cabinet.

Carrefour se retrage din Rusia, la patru luni de la intrarea pe această piaţă

Retailerul francez Carrefour, prezent şi în România, a anunţat că renunţă la operaţiunile din Rusia, după ce în luna iunie a deschis primul magazin propriu pe această piaţă, la Moscova.

Japonia a depăşit criza, însă relansarea este frânată de cererea internă scăzută

Economia Japoniei, a doua ca mărime din lume, a depăşit criza, însă a rămas într-o situaţie dificilă, iar relansarea este frânată de cererea internă scăzută, a avertizat guvernul nipon.

Antonescu spune că liberalii nu au fost invitaţi de Croitoru la discuţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la BEC, că nu a primit invitaţie la discuţii de la premierul desemnat Lucian Croitoru, menţionând că el pleacă la Iaşi în cursul acestei zilei, astfel că de aceste chestiuni se va ocupa prim-vicepreşdintele PNL, Ludovic Orban.

Circulaţie restricţionată în Pasul Gutâi, pentru tăierea copacilor

Circulaţia a fost restricţionată, vineri, pe DN 18, în Pasul Gutâi, pentru ca drumarii să poată tăia copacii de pe marginea carosabilului, care riscă să se prăbuşească sub greutatea zăpezii, iar poliţiştii nu permit accesul maşinilor care nu sunt echipate corespunzător.

Profitul Google din al treilea trimestru a crescut cu 23%

Compania Google, numărul unu mondial în materie de motoare de căutare pe Internet, a raportat pentru al treilea trimestru un profit net de 1,6 miliarde de dolari, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, semn că sectorul publicităţii îşi revine.

Crin Antonescu şi-a depus candidatura la Preşedinţie

Liderul PNL, Crin Antonescu, şi-a depus, vineri dimineaţă, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, el având peste 1,6 milioane de semnături de susţinere şi venind însoţit de personalităţi din partid, dar şi de soţia sa, Adina Vălean.

Explozia de la Chişinău: Autorul a fost identificat!

Procurorul General al R. Moldova, Valeriu Zubco, a declarat că a fost identificată persoana care a provocat explozia unei grenade de tip RG-42, miercuri seara, în spatele Porţilor Sfinte, în timpul concertului dedicat Hramului Chişinăului, transmite Info-Prim Neo, în pagina electronică.

Medicii israelieni Levitt şi Ziskind nu au voie să plece din România

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, cererile medicilor israelieni Nathan Levitt şi Genya Ziskind prin care solicitau magistraţilor români să le fie ridicată interdicţia astfel încât să poată părăsi teritoriul ţării.

Taxiuri roz conduse de femei, în Mexic

Treizeci şi cinci de taxiuri roz, securizate, conduse de femei şi destinate acestora, au început să circule de marţi, în oraşul Puebla, din centrul Mexicului, a anunţat serviciul municipal de comunicaţii şi transport.

Iran: Personalităţi reformatoare, judecate pentru că ar fi organizat protestele postelectorale

Mai multe personalităţi din tabăra reformatoare, printre care apropiaţi ai fostului preşedinte Mohammad Khatami, au compărut, marţi, în faţa Tribunalului Revoluţionar de la Teheran, acuzate că ar fi organizat manifestaţiile postelectorale din Iran, potrivit presei iraniene.