Avertizare meteo: ninsori, viscol şi polei în jumătate de ţară până vineri la prânz
Codul galben a intrat în vigoare joi, la ora 10.00 şi va fi valabil până vineri, la ora 12.00.
Meteorologii vorbesc despre ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului şi polei
„În intervalul menţionat, în nordul şi centrul Moldovei, în Maramureş, Transilvania şi în nordul Crişanei, precum şi în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de joi (06 aprilie), cu viteze de 40-60 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Pe arii restrânse se vor acumula 10-15 l/mp. În nord-estul Moldovei şi izolat în rest se va depune polei”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.
În nordul ţării este în vigoare o avertizare cod portocaliu de ninsori. Aceasta va expira joi, la ora 22.00.