Evenimentul are loc în contextul în care datele celui mai recent studiu național realizat de Organizația „Salvați Copiii România” relevă că peste 536.000 de copii au avut în ultimul an cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar o treime dintre aceștia se confruntă cu absența ambilor părinți sau a părintelui unic susținător. Potrivit studiului, peste jumătate dintre copiii au spus că preiau responsabilități de adult în lipsa părinților, iar aproape jumătate și-ar dori să își continue studiile și să rămână în România.
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu a apreciat că ar fi oportun un mecanism european de sprijin care să se adreseze copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, finanțat din fonduri europene
„Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate trăiesc o dramă invizibilă, care nu mai poate fi ignorată. Este responsabilitatea noastră, ca decidenți, să construim un veritabil scut de protecție pentru acești copii prin politici publice clare, finanțare dedicată și cooperare între instituții. De aceea, voi continua demersurile prin care susțin recunoașterea acestui subiect la nivel european și prin care promovez nevoia unor finanțări europene dedicate. O Românie puternică și o Europă socială încep cu grija față de copii”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.
Printre acestea, se numără: creșterea numărului de consilieri școlari, a numărului de locuri în creșe, intervenții și politici pentru reducerea abandonului școlar, programe pentru susținerea tinerilor în învățământul profesional și tehnic, înființarea de centre funcționale pentru copiii din zone defavorizate sau izolate, continuarea serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa.
„Cred cu tărie că niciun copil nu ar trebui să ducă singur, în suflet, greutatea despărțirii de părinți. Este responsabilitatea noastră – ca instituții, ca profesioniști, ca oameni – să le fim aproape prin educație, consiliere, protecție,iubire și empatie. Dorul nu trebuie să devină un mod de viață, iar absența părinților nu trebuie să însemne un blocaj emoțional. Prin susținere, cooperare și acțiuni concrete, putem construi o societate care nu lasă niciun copil rămas acasă, în urmă”, a declarat Alina Georgiana Cimpoieru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, a atras atenția asupra unui fenomen social care afectează deja mai multe generații: „Copiii rămași în grija rudelor, de multe ori a bunicilor, în urma migrației economice a părinților, reprezintă unul dintre fenomenele sociale definitorii ale României, pentru ultimele decenii. De aceea este imperios să dezvoltăm politici sociale integrate, care să se adreseze atât nevoilor emoționale, cât și celor educaționale, sociale și juridice, astfel încât acești copii să nu resimtă poveri suplimentare, legate de discriminare ori de acces limitat la servicii sociale esențiale. Faptul că jumătate dintre acești copii ar vrea să poată rămâne în țară arată că ei au nevoi cărora autoritățile trebuie să le răspundă, acasă, în așa fel încât ei să-și poată construi un viitor în țară”.
La rândul său, Janina Sitaru, secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a subliniat că extinderea, diversificarea și calibrarea adecvată a serviciilor de intervenție directă pentru acești copii este o provocare pentru resursele și expertiza atât ale sectorului guvernamental, cât și a celui non-guvernamental:
„Ministerul Afacerilor Externe deține un rol important în demersurile de conștientizare și sprijin al părinților cetățeni români care aleg să-și desfășoare activitatea profesională în străinătate. În acest domeniu, foarte importante sunt campaniile de informare adresate părinților, campaniile de sensibilizare la nivelul comunităților de români din diaspora, dar și campaniile de promovare a soluțiilor și oportunităților pentru această categorie de copii, pentru care este necesar să se respecte drepturile garantate prin Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului. În toate demersurile noastre încercăm să ținem cont, însă, că în spatele cifrelor și statisticilor sunt oameni, care la această vârstă ar trebui să se bucure și să fie lipsiți de griji”.
Evenimentul de la Palatul Victoria face parte din seria evenimentelor și manifestărilor dedicate dezvoltării sociale, educaționale, culturale și civice ale copiilor, care marchează anul 2025 drept „Anul Național al Copilului”.