Peste 77.000 de aplicări din partea candidaților pentru 2.400 de joburi în turism
Sezonul cald aduce, ca în fiecare an, o intensificare a activității în industriile de turism, HoReCa și ospitalitate, iar angajatorii au început recrutările încă de la începutul primăverii. Potrivit datelor bestjobs, în luna aprilie au fost publicate aproximativ 2.400 de locuri de muncă în aceste domenii, iar candidații au trimis peste 77.000 de CV-uri.
Comparativ cu luna martie, oferta de joburi a crescut cu 18%, însă față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul oportunităților este cu 12% mai mic, ceea ce indică o ușoară temperare a dinamicii de recrutare.
Cei mai activi angajatori provin din orașele mari și zonele cu activitate turistică intensă
Acestea sunt București, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, dar și în Constanța și stațiunile de pe litoral, unde nevoia de personal sezonier se manifestă constant.
„Istoric vorbind, joburile din Turism și HoReCa atrag un volum mare de aplicanți, mai ales în sezonul estival. În acest sens, BIA, asistentul AI bestjobs, reprezintă un sprijin important pentru angajatori, ajutându-i să filtreze rapid candidații relevanți și să ocupe posturile disponibile cât mai eficient. BIA analizează automat aplicațiile și recomandă cei mai potriviți candidați, reducând semnificativ timpul de recrutare și crescând șansele unei potriviri reușite”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.
Printre cele mai frecvente oportunități estivale se numără posturile de bucătari, care pot câștiga între 800 și 1.800 de euro net/lună, în funcție de experiență și locație
Pentru poziții auxiliare, precum ajutor de bucătar, cameristă, ospătar, picol sau spălător de vase, salariile se situează între 500 și 900 de euro net/lună, la care se adaugă câștigurile din bacșișuri. Barmanii pot ajunge la venituri de până la 1.600 de euro net/lună, în special în zonele cu flux mare de turiști.
În zona hotelieră, recepționerii și personalul de suport primesc salarii cuprinse între 600 și 1.000 de euro net/lună, iar managerii de hotel pot câștiga între 1.300 și 2.000 de euro net/lună, în funcție de experiență și amplasare. De asemenea, pentru agenții și consultanții în turism, veniturile variază între 600 și 1.200 de euro net/lună, la care se pot adăuga comisioane suplimentare în funcție de rezultate.