Meteorologii au transmis, miercuri, o informare meteo de vânt puternic, ploi, lapoviţă şi ninsoare în cea mai mare parte a ţării.
De miercuri ora 16:00 până joi ora 20:00, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării.
Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15-16 martie) şi în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar şi în zonele mai joase din Maramureş, Transilvania şi nord-vestul Moldovei se vor semnala şi lapoviţe şi ninsori.
La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi 10-15 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineaţa zilei de joi şi în cele estice, sudestice, precum şi pe crestele montane, cu viteze în general de 45-55 km/h.
O alertă Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 18:00 şi se încheie joi la ora 18:00, anunţând intensificări ale vântului în Satu Mare, Bihor, Arad, Caraş-Severin şi Timiş.
Local şi temporar, mai ales în zona de câmpie din Crişana şi Banat, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55-60 km/h.