O carte pe zi: „Cuţitul japonez” de Răzvan Petrescu

Într-una dintre însemnările sale, Răzvan Petrescu afirma, în urmă cu mai mulţi ani: „Daniel-Cristea Enache spunea că sunt de o discreţie patologică. Atunci a apărut dorinţa de a nu mă pierde în anonimat. Pentru că oricum mori, dar măcar să laşi ceva în urmă. Asta mi-a dat un impuls foarte puternic spre scris. Chiar dacă niciodată nu e corect faţă de tine să consideri că ai scris o carte extraordinară. Genul de artişti care gândesc aşa sunt autosuficienţi, ei n-o să mai evolueze niciodată pentru că se blochează pe nivelul ăsta: am scris o carte extraordinară. Nu vor merge niciodată mai departe, nu vor schimba niciodată nimic pentru că sunt foarte siguri pe ei. Niciunul din scriitorii mari nu este aşa, sunt oameni modeşti, extrem de modeşti. Ăia adevăraţii nu se dau de-a rostogolul.”

După însemnarea aceasta a apărut o carte de excepţie, ”Mandarina”, prezentată şi de noi la această rubrică.

Un volum cu douăzeci de povestiri în majoritate cu final neaşteptat, impecabil scrise, povestiri tragi-comice în general, despre o lume diformă, mustind de umor, de ironie şi de metafore. Povestiri şi despre autorul însuşi.

Crin Antonescu critică „peisajul politic trist” și îl acuză pe Nicușor Dan de „jefuirea unei femei fără apărare”

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK

Acum a apărut un nou volum de povestiri, mai puţine, doar zece, dacă luăm în considerare şi ”Mulţumirile”, care au şi ele personaje. Un volum mai puţin autobiografic, în afara unui singur text – afirmă autorul. Cu personaje la fel de reale şi de ciudate, oameni aproape patologici. Un volum foarte omogen, cu proze dense, fraze la fel de atent construite – limba în care sunt scrise este de-a dreptul captivantă – şi cu finaluri la fel de imprevizibile, uneori abrupte.

Rostul acestor semnalări nu este să facă o cronică de carte, ci doar să vă trezească apetitul.

„Rareori se întâmplă ca un scriitor atât de înzestrat – scrie Marius Chivu – să-şi contureze un univers, să-şi cizeleze un stil, să-şi şlefuiască obsesiile cu asemenea credinţă, vreme de peste treizeci de ani, într-un gen atât de puţin admirat. Cu această a cincea colecţie de povestiri din cariera sa, Răzvan Petrescu se dovedeşte, o dată în plus, un maestru neegalat, ale cărui fraze taie adânc şi insesizabil în mintea cititorului, rămas în urma lecturii deopotrivă înspăimântat şi entuziasmat, tulburat şi cu un mare zâmbet pe chip.”

Să ne întoarcem la criticul literar cu care am începus această semnalre, Daniel Cristea-Enache: ”Citindu-l pe Răzvan Petrescu, nu-ţi vine să crezi că poate exista atâta libertate de gândire şi de expresie într-un alineat.”

Citiţi acest volum de povestiri şi vă veţi convinge. Ca şi în cazul ”Mandarinei” satisfacţiile sunt garantate!

Răzvan Petrescu – Cuţitul japonez. Povestiri. Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd. 205 pag.