Poșta Română a expediat în 93 de țări buletinele pentru votul prin corespondență

Publicat: 07 04. 2025, 10:08

Un număr de peste 6.000 de alegători din 93 de țări de pe 6 continente vor primi documentele necesare pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile care urmează. Printre țările de destinație se numără Germania, Marea Britanie, Spania, dar și destinații îndepărtate precum Noua Zeelandă, Thailanda și Vietnam, arată Poșta Română într-un comunicat.

Cele mai multe trimiteri vor fi transmise către Germania acolo unde 1.348 români s-au înscris în Registrul Electoral exprimându-şi, astfel, opţiunea de a vota prin corespondenţă. La polul opus, există destinaţii unde o singură persoană a solicitat această modalitate de vot: Peru, Estonia, Albania.

Poșta Română anunță că a asigurat expedierea plicurilor către destinații variate, inclusiv unele inedite, precum Insulele Cayman. Plicurile cu voturi trebuie să ajungă fie la București, la sediul Biroului Electoral de Circumscripție, fie la sediul reprezentanțelor diplomatice, în funcție de opțiunea fiecărui alegător.