Postările celebrităţilor pe reţelele de socializare provoacă sentimente negative urmăritorilor – STUDIU

Publicat: 01 10. 2021, 09:45
Actualizat: 01 10. 2021, 09:47
Cercetarea, intitulată „Social comparison on Instagram”, a chestionat 100.000 de persoane în martie şi aprilie 2020 în nouă ţări, inclusiv în Statele Unite, Australia şi Brazilia.
 
Purtătorul de cuvânt al Facebook, Kevin McAlister, a declarat că respondenţilor la sondaj nu li s-a cerut să numească conturi specifice, dar cercetătorii au descoperit că multe conturi de celebrităţi au fost „unele dintre cele mai des întâlnite conturi pentru persoanele care ne-au spus că au experimentat fie niveluri mai mari, fie mai mici de comparaţie socială negativă pe Instagram”, pe baza datelor interne ale companiei, potrivit Reuters.
 
Cercetătorii Facebook nu au studiat dacă expunerea utilizatorilor la aceste conturi de celebrităţi a dus la sentimente negative faţă de ei înşişi sau faţă de cei din jur. Cântăreaţa Ariana Grande şi modelul Kendall Jenner s-au numărat printre celebrităţile pentru care adepţii au simţit mai multe comparaţii sociale negative, au constatat cercetătorii Facebook.
 
Cercetătorii Facebook au menţionat că firma ar putea colabora cu vedetele în cadrul unor campanii pentru a reduce comparaţia negativă.
 
Cercetătorii de la Facebook au descoperit că expunerea conţinutului despre celebrităţi în feed-ul Instagram a fost asociat cu mai multe comparaţii negative.
 
Aproape jumătate din conţinutul pe care oamenii îl văd pe Instagram provine de la celebrităţi, a arătat cercetarea.
 
În urma acestui studiu se arată că Facebook ştia că aplicaţiile sale dăunează sănătăţii mentale a unor adolescenţi şi tineri utilizatori.