COMENTARIU Istoricul Marius Oprea: Comunismul viral

Măsurile luate pentru păstrarea sub control a răspîndirii virusului ne întorc cumva în anii ’80. Cînd orice adunare, mai mare de 2-3 persoane era susceptibilă de a atrage atenţia Miliţiei. Cînd, cu mult înainte de Crăciun şi pînă la Paşti circulaţia autoturismelor era oprită, sub pretextul căderilor de zăpadă, chiar dacă nu căzuse niciun fulg pe şosele. Cînd magazinele alimentare erau luate periodic cu asalt, atunci cînd ”se dădea” ceva. Rafturile goale nu ne dau frisoane, precum europenilor din vest: noi le-am mai văzut.

Sîntem atît de antrenaţi la cozi, încît ceea ce se petrece acum pare de-a dreptul un fleac în comparaţie cu ce am trăit. Am un sentiment de răutăcioasă satisfacţie, cînd mă gîndesc că atunci cînd i-am povestit unui occidental despre cozile la hîrtie igienică în România lui Ceauşescu, acesta m-a privit circumspect şi mi-a replicat, tăios, ”this is not true, is science fiction”.

Poate din această lipsă de ”experienţă istorică” precum a noastră a decurs şi absenţa unor măsuri eficace (neluate în calcul pînă în al 12-lea ceas, pentru că în esenţă sînt ”nedemocratice”), cît şi deruta şi spaima care au cuprins Occidentul Europei, în faţa coronavirsului: politicienii şi cetăţenii din ţările de dicolo de ”Cortina de fier” n-au trăit ”binefacerile comunismului”, ei nu au ”gena” de supravieţuire, anticorpul pe care ni l-a creat nouă, vrînd-nevrînd, viaţa de zi cu zi în dictatură. De aici se vede şi cît de mare este amploarea răspîndirii coronavirusului în democraţiile tradiţionale europene, în comparaţie cu situaţia din ţările foste comuniste ale continentului, cu Rusia şi chiar cu China. Cît de mare e diferenţa între comunismul trăit în est şi cel ”iubit de departe”, teoretizat şi cosmetizat în vest.

Spuneam deci că pentru cei ca mine, din ”generaţia ‘80” şi pentru cei mai vîrstnici, coronavirusul este mult mai uşor de suportat. Îngrădirea dreptului la libera circulaţie, limitarea dreptului la inviolabilitatea domiciliului, datoria de a ne informa numai din ”surse oficiale”, măsuri stabilite prin intrarea României în ”starea de urgenţă” au forme mult mai benigne decît cele pe care le trăiam cu trei-patru decenii în urmă.

Chiar şi cele 14 zile de carantină impuse ”frontieriştilor” care, ca într-un vis al lui Ceauşescu, forţează în prezent graniţa României de la vest la est sînt departe de a semăna cu tratamentul şi anii de închisoare înduraţi de cei cei care încercau, pe vremuri, să fugă din Romînia. Acum, în această ”autoizolare” naţională mă simt aproape confortabil, atunci cînd realizez, pentru prima oară, cît de mult ne-am îndepărtat, totuşi, de comunism.

În locuinţe e cald, avem televiziune şi internet 24 de ore din 24, nu ni se ia curentul seara după ora nouă şi avem apă caldă la discreţie. Nu ne e frică atunci cînd sună la uşă, nu ni se cere să lucrăm şi duminica, deci şapte zile din şapte, nu trăim în frică şi frig, ni se cere numai să stăm acasă. Atunci, de unde atîta panică? Ne-a scos Dumnezeu cu bine din ”Epoca de Aur”, deşi am rămas, e drept, cu sechele. Ne va scoate şi din acest comunism viral, din pandemia care, în mod sugestiv, a pornit tocmai din China.