Conform unui comunicat, sâmbătă se redeschide aplicaţia în care se pot înscrie cuplurile interesate.
Informaţiile privind condiţiile şi actele necesare, precum şi aplicaţia pentru înscrierea în proiect, sunt disponibile la adresa de Internet dedicată proiectului.
Prin acest proiect, Primăria Capitalei acordă cuplurilor sprijin financiar în valoare de aproape 13.800 lei pentru servicii de fertilizare in vitro. Este vorba numai despre cuplurile care au recomandare medicală în acest sens, iar procedurile se derulează prin ASMMB.
Gabriela Firea: Suntem la a treia etapă de înscrieri în proiectul FIV. Primele 2.000 de locuri din anii 2018-2019 au fost accesate rapid, ceea ce a arătat interesul extrem de ridicat. Rezultatele nu întârzie să apară: deja 458 de copii s-au născut în urma acestei forme de sprijin, iar aproape 400 de cupluri au devenit părinţi.
Înscrierile au fost suspendate în luna martie, la începutul epidemiei.
Bugetul pentru FIV1 şi FIV2 se ridică la 9 milioane de euro. Proiectul FIV 1 a fost început în 2018, cu 1.000 de locuri, iar în anul următor Primăria Capitalei a decis continuarea proiectului, prin aprobarea FIV2, prevăzut pentru perioada 2019-2020 (cu câte 1.000 de locuri pe an).