Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu: Pantomima vaccinărilor

COMENTARIU Lelia Munteanu: Pantomima vaccinărilor

COMENTARIU Lelia Munteanu: Pantomima vaccinărilor
Trebuie să recunosc: să nu te citească nimeni e un mare avantaj, poţi abera în voie.
 
La sfârşitul ultimului aliniat al textului „Efectul Dunning-Kruger în campania de vaccinare din România” am greşit calculele. Îmi găsesc o circumstanţă atenuantă: am absolvit Aritmetica online, pe vremea când nu exista internet. 
 
Aşa că m-am bucurat degeaba: nu doar 518 zile îi vor trebui României să termine campania „acoperind vaccinal” 60 la sută din populaţie (cât a estimat comandantul Gheorghiţă că ar fi necesar ca să scăpăm de covid). Din calculele mele optimiste am omis rapelul. Prin urmare, vom scăpa nu prin iunie 2022, ci în 1095 de zile, adică în 2024 pe vremea asta, cu condiţia să menţinem ritmul alert promis de autorităţi (20.000 de vaccinări pe zi). 
 
Aflu că Ministerul Sănătăţii e foarte preocupat de mimica unor saltimbanci covidosceptici. Ar fi interesant de ştiut ce crede ministrul despre pantomima vaccinărilor. Şi nu la Marcel Marceau mă gândesc, ci la commedia lui Pantalone.