Prognoza meteo pentru Bucureşti. Vremea se încălzeşte în fiecare zi în Capitală, iar soarele străluceşte în voie

Publicat: 17 03. 2020, 13:49
Actualizat: 26 05. 2020, 11:30

În Capitală urmează o noapte senină cu -1…1 grad, uşor mai frig în zona preorăşenească, unde vor fi condiţii de brumă.

Mâine norii fac parte din peisajul zilei, dar spre seară încep să se rărească, atunci când şi vântul se mai domoleşte uşor. La amiază vor fi 12…13 grade, iar temperatura minima va fi de 1…2 grade, uşor mai scăzută la periferie.

Joi meteorologii ne promi o zi frumoasă şi caldă. Soarele urcă mercurul din termometre până la 16…17 grade. Minima creşte şi ea şi vor fi 4…5 grade.

Vineri o să fie şi mai cald. Norii se înmulţesc, vântul nu trece de moderat, iar maxima se opreşte pe la 18 grade. Şi noaptea o să fie mai cald, 7…8 grade.