Premierul Florin Cîţu spune că Executivul discută toate scenariile referitoare la relaxarea restricţiilor, însă acest lucru nu va fi posibil fără o rată mare de vaccinare anti-Covid-19.
„Discutăm despre toate restricţiile şi vrem să le relaxăm şi toate sunt legate de rata de vaccinare. Inclusiv această restricţie o luăm în calcul de a o relaxa”, este spune Florin Cîţu.
El a fost întrebat dacă obligativitatea purtării măştilor de protecţie în spaţiul liber ar putea fi eiminată dacă gradul de vaccinare depăşeşte 50%.
Totodată, chestionat dacă relaxarea ar putea fi introdusă zonal, în funcţie de gradul de vaccinare, premierul a spus că încă nu există o decizie.
„Din punctul meu de vedere este normal ca persoanele care s-au vaccinat şi care nu mai reprezită un risc în societate să-şi poată continua viaţa şi să revină la normalitate”, adaugă Cîţu.
De asemenea, el precizează că starea de alertă va fi prelungită, cu eliminarea unor măsuri „care nu-şi mai au rostul”, de exemplu cele legate de sezonul de schi.
Premierul respinge varianta ca relaxarea unor restricţii să aibă loc înainte de 1 iunie.